Parintele Pompilica (Radu Pompiliu) - Pahomie de claugarie, a trecut la cele vesnice. In varsta de 85 de ani, nascut in Glodeanu Silistea - Buzau, Pompilica a fost ingropat miercuri 14 martie 2018 la Manastirea Ciolanu. Blandul parinte suferea de mai multe boli, pe care unii oameni de suflet din Buzau incercau sa i le trateze ducandu-l la medici (cel care a avut grija cel mai mult de batranetile lui este Silviu Rosioru – consilier local municipal).

Parintele “painii” cum il numeau seminaristii, se incarca cu un brat de franzele calde si de pe aleea din fata Episcopiei le oferea painile aburinde elevilor de la seminarul “Chesarie” din Buzau (care de cele mai multe ori flamanzeau). A fost unul dintre cei mai apreciati calugari de la Episcopia Buzaului si Vrancei si a indrumat multi elevi si preoti pe calea slujirii. Pompilica era indragit si de fostul arhiepiscop Epifanie si era unul din putinii care cutezau sa-l infrunte cand acesta devia de la linia ritualica sau canonica a Bisericii. Era un calugar vesel si intruchipa cu prisosinta duhul “Surasului Patriarhilor” neincoronati ai Ortodoxiei.

DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA SUFLETUL FRUMOS SI VESEL!

REDACTIA

MARTURII DESPRE AVVA PAHOMIE:

Un episcop român contemporan spunea așa: ”preoții sunt ca avioanele. Se aude despre ei doar când cad”. Nu despre căderea vreunui preot doresc să scriu ci despre moartea recentă a doi preoți ai episcopiei ortodoxe locale.
Unul dintre ei, fără mare pregătire teologică, a fost mulți ani slujitorul Episcopiei. Călugăr bun la toate: curățenie, cumpăraturi, supravegherea incintei, a avut și un alt mare dar, acela de a fi fost un om bun, a fost ajutătorul multor generații de elevi seminariști. Prinoasele de la Catedrala episcopală, surplusul de hrană de la palat, mare parte din salariul său ajungeau, prin mila și dragostea sa să astâmpere foamea cruntă a elevilor seminariști. Îmi povestea astăzi un prieten preot că la venirea de la învoirea lunară aducea o sacoșă de mâncare iar până la următoarea învoire mânca de trei ori mai mult. Un alt preot povestea că seminariștii știau unde este cheia de la chilia lui și când le era foame intrau ca la ei acasă. În pauza mare mergea la seminariști cu mâncare, când era mai lipsit făcea o găleată de salată și cu pâine caldă îi miluia. În semn de prețuire fostul episcop i-a împlinit visul de a-l hirotoni preot, deși nu avea studiile necesare. Noului episcop nu i-a mai convenit bătrânul ieromonah. Având nevoie de chilia austeră în care trăia părintele a decis să-l trimită la mănăstirea Ciolanu. Nu a mai contat că în timpul Seminarului s-a înfruptat și el din coliva, colacii și bunătățile călugărului, acum avea nevoie de spațiu, nu mai avea nevoie de bătrâni, voia ”prospături”. Unii dintre foștii elevi, astăzi preoți în țară sau în străinătate îl vizitau, îndulcindu-i viața. În chilia de la mănăstire, în lipsuri, s-a stins în pace.

Pr. Giorgica Vatra - Vrancea