Luptă strânsă pentru titlul de campioană județeană

Sport fotbal BuzauOdată cu debutul returului, în liga a IV-a de fotbal se menține suspansul in ceea ce privește echipa ce va termina competiția pe prima poziție. Implicit, campioana va reprezenta Buzăul la barajul pentru Liga a III-a, unde, reamintim, se va lupta cu echipa ce se va impune în campionatul județului Tulcea.

După disputarea primei etape din retur, lupta la vârf rămâne deschisă fara o favorită certă. SCM Gloria Buzău, Lanurile și Săgeata ocupă primele trei poziții ale clasamentului, in aceasta ordine, iar lucrurile nici pe departe nu sunt lămurite.

Cele trei echipe fruntașe au debutat cu victorii în retur.

Formația din Lanurile s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Sălcioara, 2-0, SCM Gloria Buzău a învins în deplasare la Zărnești, 2-1, iar Săgeata a trecut pe propriul teren de Gălbinași, 3-0.

Iată și celelalte rezultate ale etapei: Petrolul Berca- Diadema Gherăseni 4-2

Locomotiva Buzău- Înfrățirea Zoița 3-3

Victoria Boboc- Balta Albă 2-1

Pătârlagele- Siriu 4-2

Vernești- Olimpia Rm Sărat 5-2

SCM Gloria a acumulat 42 puncte, in timp ce Lanurile și Săgeata au 40, respectiv 39 puncte.

C.P.

Scroll to Top