Astazi, incepand cu ora 14.00 la are loc o conferinta de presa la CJSU, in sediul Prefecturii Buzau, in care vor fi expuse toate masurile pe care autoritatile le-au luat pentru aceste zile in care judetul Buzau se afla sub atentionarea meteo de COD PORTOCALIU de vreme rea.
Printre deciziile de ultima ora este si aceea ca, in toate unitatile de invatamant cursurile scolare se vor relua de maine, miercuri 28 februarie.
E.S.
UPDATE - Inspectoratul Școlar al Județului Buzău a informat astăzi Instituția Prefectului - Județul Buzău cu privire la decizia de reluare a cursurilor școlare, în data de 28 februarie 2018, în toate unitățile de învățământ de pe raza județului. Având în vedere că mâine, în intervalul orar 6.00 - 20.00, mai mult de jumătate din teritoriul județului Buzău se va afla sub o nouă avertizare meteo cod portocaliu de vânt puternic și ninsori viscolite, directorii unităților de învățământ pot decide, dacă situația o va impune, întreruperea cursurilor, fiind obligați să informeze în prealabil, conducerea ÎȘJ Buzău și aceasta, la rândul său, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.