Motto: “Teolog este cel ce se roaga cu adevarat si se roaga cu adevarat cel care este intr-adevar teolog.” - Evagie Ponticul. Teologul rus, Vladimir Losky spunea despre gandire teologica: “ea este menita sa predispuna la preamarire si sa exprime contemplatia”. Deci, trebuie sa ne ferim “ ca ea sa devina o evadare din “constrangerea” necesara rugaciunii si sa inlocuiasca taina traita in tacere cu scheme mentale, desigur, usor de aplicat, si a caror folosire poate sa incante, dar care sunt, in ultima analiza, lipsite de continut”.

                Omul recent nu intelege ca Dumnezeu nu este obiectul vreunei stiinte, iar “telogia se deosebeste fundamental de toata gandirea filosofilor”. Deosebirea consta in faptul ca, teologul nu il cauta pe Dumnezeu asa cum un om ar cauta un obiect, ci “se lasa cuprins de El asa cum cineva se lasa cuprins de o persoana”. Si tocmai pentru faptul ca a fost “mai intai gasit de Dumnezeu”, pentru ca Dumnezeu, am putea spune, “a purces sa-l caute printr-o intalnire personala, revelatoare”, el Il poate apoi cauta pe Dumnezeu, asa cum cineva ar cauta o prezenta cu intreaga sa fiinta.

Ce este Postul?

Postul, nu este dieta, clar! La fel, Postul nu este scop, ci doar mijloc, adjuvant. Asadar sa purcedem sa clarificam unele aspecte legate de perioada in care tocmai ne pregatim, fiecare dupa pricepere sau ascultare. In graba vietii cotidiene, omol recent uita cu desavarsire faptul ca are la indemina o arma extraordinar de puternica, menita sa zadarniceasca planurile ingerilor cazuti: pocainta! Primul cuvind rostit de Mantuitorul Hristos a fost: „Pocaitiva!” (MateiIV, 17). Pocainta este asadar porunca, nu optiune, numai ca nu trebuie facuta din carti, sabloane sau dupa ureche...ci prin fapta si ascultare. Metanoia pocaintei produce schimbari esentiale in fiinta credinciosului, mergand chiar pina la schimbarea materiei. Postul trebuie sa inceapa cu medicamentul pocaintei, marturisirii, spovedaniei, deoarece daca avem causul inimii si mintii noastre pline cu de ale lumii si nu numai, nu mai avem loc sa turnam din „paharul mantuirii”. Postul trebuie tinut cu toate simturile, fiind, cum spuneam, un medicament, adjuvant si nu scop in sine sau prilej de lauda. La fel, cu vazul, auzul, mirosul, pipaitul, ganditul, si gustul de la cele asa zis de „dulce”. Toate, insa, atentie... sub ascultarea de duhovnic! De asemenea, postul nu este complet, daca nu-l implinim cu...rugaciunea staruitoare, izvor de fapte bune. Postul de fapt nu este scop si dieta pentru slabit, ci doar un prieten in calatoria sufletului catre „Praznicul praznicilor”, Sfintele Pasti. Pregatirea pentru Postul Pastelui incepe cu Dorinta, adica Duminica lui Zaheu, continua cu Semerenia, Duminica Vamesului si a Fariseului, Intoarcerea din Exil, Duminica Fiului Risipitor, Infricosate Judecata, Duminica Lasatului sec de carne si Iertarea, Duminica Lasatului sec de branza. Intimplator sa fi pus Sfintii Parinti o asemenea pregatire treptata, accentuata in cele ale Postului celui Mare? Alexander Schmemann spune ca: „intelesul Postului cel Mare este ascuns tainic in intelesul slujbelor din aceasta apofatica perioada, mai ales in Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si rugaciunile Sfantului Efrem Sirul si al Canonului cel Mare al Sfantului Andrei Criteanu”. Intr-adevar, adancimile Postului nu se pot intelege si calea spre Sfintele Pasti nu se poate batatorii in afara slujbelor deosebite din aceasta perioada de mintuire pe care Biserica Ortodoxa le savirseste. Crestinul in timpul Postului nu trebui insa sa afiseze o intristare pentru ca cei din jur sa remarce stradania interioara a acestuia, ci din contra, ne invata Mantuitorul sa ne spalam pe fata in aceasta perioada si sa ungem parul capului nostru. Dincolo de intelesul tainic al acestei trimiteri, Sfintii Parinti Neptici, spun ca nimeni nu trebuie sa se laude cu postul: „mai bine sa mananci de 10 ori carne, decat sa stie cineva ca tu te nevoiesti cu postirea” (Petericul egiptean). De asemenea, parintele Cleopa Ilie, intr-una din cartile sale, spune ca in aceasta perioada trebuiesc accentuate faptele bune, care „acopera multime de pacate”. Totusi, omul postmodern crede ca banul aruncat unui sarac in graba catre serviciu este deajuns. Sa luam aminte insa la alt sfat intelept al Sfintilor: „sa-ti asude milostenia in mana, inainte de a o da”, adica ni se releva clar deosebirea trebuintelor si nu usuratatea milosteniei sau judecata aproapelui. Crestinul practicant nu este un prost(in acceptiunea moderna a intelesului) si naiv, ci are „deosebirea duhurilor”, inceputul stradaniei celei bune. Intotdeauna suntem o triada, suntem o icoana, un chip al Sfintei Treimi, sunt un chip treimic, dar indeosebi o icoana a Fiului si prin El sunt in legatura cu Tatal in Duhul Sfant. Acesta este chipul Treimii in om, el poate fi descoperit experimental pentru ca exista aici un sentiment al neconditionatului, al absolutului. Suntem neconditionat obligati unul fata de altul si fata de un celalalt. Acest fapt trebuie sa vina de la o instanta suprema care a imprimat in noi ca o pecete aceasta responsabilitate, acest sens profund care ne uneste, care nu ne lasa in superficial, ci ne sfinteste (Pr. Prof. Dr. D. Staniloaie si M. Costa de Beaugard). Suisul apofatic este un suis pe Golgota. Infaptuirea acestui urcus fara de sfarsit se poate face fie spre Golgota (calea sangelui, a martirului) fie spre Tabor (mucenicia alba, a gnosticului, a misticului), asa cum ne descopera Pr. Liviu Branzas. Postul Pastilor este vreme de reculegere, iertare, curatie sufleteasca si trupeasca, de inaltare duhovniceasca si recuperare a timpului si spatiului pierdut aiurea de omul zilelor noastre.

Iulian Gavriluta