INTREBAREA ZILEI – Credeti ca o noua forma de testare psihologica in MAI ne scapa de politistii pedofili, batausi sau agresori sexuali?

IPJ Buzau actiuneMinistrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, in data de 16 februarie, ca a fost identificat un nou mecanism de testare psihologica a politistilor, in baza unei fise de semnalare prin care psihologul poate sa-si adapteze bateriile de teste atunci cand efectueaza testarea acelei persoane.

 

Ea a aratat ca Politia Romana trebuie sa se reformeze si ca a cerut noii conduceri a institutiei sa faca o analiza pentru a fi identificate toate vulnerabilitatile. „Este un moment de start, spun eu. Tocmai de aceea, am cerut noii conduceri a Politiei Romane sa faca acea analiza, acea diagnoza, pentru ca sunt extrem de interesata sa identificam toate vulnerabilitatile. Este important sa si gasim solutiile. Aceasta diagnoza, asa cum stiti, trebuie urmata de un plan de masuri cu termene asumate, pentru ca este evident ca Politia Romana trebuie sa se reformeze”, a spus ministrul Carmen Dan, intr-o emisiune la Antena 3. In ceea ce priveste noul mecanism de testare psihologica, ministrul de Interne a apreciat ca in baza unei fise de semnalare, psihologul isi poate atinge obiectivul de a indica angajatii cu probleme. „Mai mult decat atat, trebuie identificate mecanisme, si in acest moment este identificat un mecanism nou de testare psihologica in baza unei fise de semnalare. Este de neinteles pentru mine de ce nu a existat aceasta cunoastere anterioara a angajatilor ministerului, care sa fie pusa la dispozitia psihologului pentru ca acesta, in functie de acele vulnerabilitati indicate in fisa de semnalare, sa-si adapteze bateriile de teste atunci cand face testarea psihologica. Si acest mecanism incepe sa functioneze de-abia de acum. Mi se pare ca acea testare psihologica (vechea testare, n.r.), fara a avea o asociere cu aceasta fisa de semnalare, nu-si atingea obiectivul, nu era indeajuns de relevanta incat sa ne indice unde sunt angajati problema si ce trebuie sa dispunem ca masuri pentru a nu ajunge in situatii de genul acesta”, a aratat Carmen Dan. Ministrul de Interne a mai spus ca se bazeaza pe noua conducere a Politiei Romane pentru ca angajatii institutiei sa treaca prin noul mecanism de testare psihologica intr-un timp cat mai scurt.

Sursa: agerpres

A.M.

Scroll to Top