Potrivit unor surse, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a exclus fermieri de pe lista de plata a subventiilor doar in urma efectuarii unui control in teren a parcelelor, verificare care s-a soldat cu constatarea unor neconformitati care impuneau excluderea acestora. Pentru campania 2018, APIA va poate cere sa returnati subventiile incasate dupa o verificare administrativa a cererii pe care ati depus-o.
Ministerul Agriculturii a modificat, printr-un proiect de ordin, Ordinul 619/2015 privind stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru toate schemele de plati din agricultura, acordate in perioada 2015-2020. Un detaliu nou, care ar putea sa treaca neobservat, in seria de modificari facute aproape la toate articolele din Ordin, este introdus la articolul 107 care se refera la recuperarea de la fermieri a platilor necuvenite.
Astfel, daca pana acum fermierii erau exclusi de pe lista de plata a subventiilor dupa un control in teren si, in cazul in care incasau un avans sau chiar integral subventia, erau somati sa dea banii inapoi, acum, APIA poate sa le ceara fermierilor sa returneze subventiile si dupa un control administrativ al cererilor de plata.
La articolul 107, teza introductiva si litera b) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art 107 Situatiile in care se solicita recuperarea de la beneficiar a platilor necuvenite, sunt urmatoarele:
„b) rezultatele controalelor administrative si pe teren.”
In vechea formulare, apareau doar rezultatele controalelor in teren.
E.S.
SURSA: agroinfo