Astazi, vineri 9 februarie 2018, Tribunalul Buzau isi prezenta bilanțul activității depuse în anul 2017. Materialul de bilanţ a fost întocmit de preşedintele Tribunalului, Barbu Valentin în colaborare cu vicepreşedintele instanței Pusca Aurel, cu membrii colegiului de conducere, preşedinţii de secţii, judecătorii
delegaţi la diferite compartimente din cadrul instanţei, cu prim-grefierul şi grefierii şefi de secţii, compartimentul de informatică, compartimentul de statistică.grefierul şi grefierii şefi de secţii, compartimentul de informatică, compartimentul de statistică.
În anul 2017 Tribunalul Buzău a avut de soluţionat un total de 11630 cauze, în creştere cu 800 dosare ( reprezentând un procent de 7,38%) faţă de anul 2016, când a avut de soluţionat un număr de 10.830 cauze.
Stocul existent la 31 decembrie 2016 a fost de 3359 cauze, iar numărul dosarelor nou înregistrate în perioada supusă analizei a fost de 8271 cauze.
În anul 2017 au fost soluţionate 7705 dosare, ceea ce a reprezentat o rată de soluţionare de 93,16% calculată prin raportarea numărului dosarelor soluţionate la numărul cauzelor nou înregistrate în perioada de referinţă.
Valoarea indicatorului „rata de soluţionare” este în scădere faţă de perioada anului 2016 când Tribunalul
Au răms în stoc la data de 31 decembrie 2017 un număr de de 3925 cauze, în creştere cu 566 cauze faţă de finele anului 2016.
Volumul de activitate pe secţii
Pe secţii, situaţia volumului de muncă se prezintă astfel : secţia penală a avut de soluţionat în cursul anului 2017 un număr de 1107 cauze, la secţia I - a civilă s-a consemnat un volum de 4455 dosare, în timp ce pe rolul secţiei a II - a civilă de contencios administrativ şi fiscal au fost 6068 cauze.
Volumul de activitate la secţia I-a civilă
În anul 2017 s-au înregistrat 3518 cauze noi, în creştere cu 634 dosare faţă de anul 2016, când s-au înregistrat 2884 cauze (ceea ce reprezintă un procent de 21,9%).
Judecătorii secţiei I-a civilă au avut de soluţionat în anul 2017 un număr de 4455 cauze ( stoc plus dosare nou intrate), în timp ce în anul 2016 au avut de soluţionat 3977 cauze, rezultând o creştere cu 478 dosare ( un procent de 12%).
Pe stadii procesuale, cauzele existente pe rol au vizat un număr de 2732 fonduri civile, respectiv: litigii de muncă şi asigurări sociale, cereri de plasament, adopţii şi alte litigii de dreptul familiei, litigii privind restituirea proprietăţilor etc.
În căile de atac, ca instanţă de apel secţia I-a civilă a avut de soluţionat 1585 cauze, iar ca instanţă de recurs 138 cauze.
În anul 2017 au fost soluţionate 2769 cauze, mai puţin cu 292 dosare faţă de anul precedent când au fost soluţionate 3061 cauze
Volumul de activitate la secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
În anul 2017 s-au înregistrat pe rolul secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal 3785 cauze noi, la care s-a adăugat stocul de 2283 dosare din anul anterior, secţia având de soluţionat în total 6068 cauze, volumul de activitate fiind în creştere faţă de anul 2016 cu un număr de 408 dosare ( un procent de 7,2%).
Pe stadii procesuale, cauzele existente pe rol secţiei au vizat în principal : 2344 fonduri reprezentând litigii cu profesionişti, achiziţii publice şi cauze de contencios administrativ şi fiscal, 1047 dosare de insolvenţă, 2648 apeluri şi 29 recursuri, inclusiv contestaţii în anulare, revizuiri si alte cererii.
În anul 2017 judecătorii secţiei au soluţionat 3938 dosare din care 1574 cauze au reprezentat fonduri - litigii cu profesionişti, achiziţii publice şi cauze de contencios administrativ şi fiscal, 465 cauze de insolvenţă, 1880 apeluri şi 19 cauze în recurs şi în exercitarea altor căi extraordinare de atac
În materia procedurilor de insolvenţă secţia a II-a civilă a pronunţat şi 151 sentinţe intermediare prin care s-au soluţionat diferite cereri de competenţa judecătorului sindic.
Volumul de activitate la secţia penală
În anul 2017 secţia penală a avut de soluţionat un număr de 1107 cauze, în scădere cu 86 dosare faţă anul 2016 ( un procent de 7,76 %).
Pe stadii procesuale, cauzele existente pe rolul acestei secţii se prezintă astfel : 910 fonduri şi 197 contestaţii.
Încărcătura medie pe judecător la tribunal în anul 2017 a fost de 608,91 dosare, ceea ce a reprezentat un volum mai mic faţă de anul 2016 când încărcătura pe judecător a fost de 654 dosare. Trebuie precizat, însă, că statul de funcţii a prevăzut un număr de 27 posturi de judecător pentru anul 2016, respectiv 32 posturi pentru anul 2017.
Încărcătura pe schemă la tribunal în anul 2017 a fost de 506,16 dosare.
Cât priveşte secţiile tribunalului, încărcătura medie pe judecători se prezintă după cum urmează:
secţia penală - 230, 63 dosare;
secţia I-a civilă - 558, 94 dosare;
secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal - 820 dosare.
Judecătoria Buzău a avut de soluţionat în anul 2017 un număr de 23.082 cauze, în scădere cu 1719 dosare faţă de anul 2016, când a avut de soluţionat un număr de 24.801 cauze ( o scădere de 6,93 %.
Încărcătura medie /judecător – 1137 cauze.
Judecătoria Râmnicu Sarat a avut de soluţionat în cursul anului trecut 6782 cauze, volum de activitate mai mare cu 459 cauze faţă de anul 2016 când au fost pe rol 6323 dosare ( o creştere de 7,25%).
Încărcătura medie /judecător – 2338,6 cauze.
Judecătoria Patârlagele a avut de soluţionat în anul 2017 un număr de 4342 dosare, respectiv o diminuare a volumului de muncă cu 78 cauze faţă de anul 2016, când pe rolul instanţei au fost 4420 dosare (o scădere 1,76%).
Încărcătura medie /judecător – 1887,8 dosare.
Judecătoria Pogoanele a avut de soluţionat în anul 2017 un număr de 2232 cauze, în scădere cu 25 dosare faţă de anul 2016 când a avut pe rol un număr de 2257cauze ( o diminuare de 1,10%) .
Încărcătura medie /judecător – 1062,9 dosare.
Încărcătura medie la nivel naţional a fost de 1119,2 cauze/judecător.
Raportându-ne la încărcătura medie la nivel naţional constatăm că Judecătoria Rm. Sărat şi Judecătoria Pătârlagele au avut o încărcătură pe judecător mult mai mare decât media naţională. De altfel, la Judecătoria Rm.Sărat s-a consemnat cel mai mare volum de cauze pe judecător dintre toate judecătoriile existente la nivel naţional.
Raportând cele 7705 dosarele soluţionate de către tribunal în cursul anului 2017 la numărul cauzele intrate în aceeaşi perioadă (8271 dosare) a rezultat o rată de soluţionare de 93,2%, ceea ce evidenţiază faptul că stocul de cauze existent la finele anului 2016 s-a majorat la 31 decembrie 2017.
Într-adevăr, la finele anului trecut au rămas nesoluţionate un număr de 3925 cauze, în creştere cu 566 dosare faţă 31 decembrie 2016.
Ca atare, prin prisma indicatorului „Rata de soluţionare”, activitatea tribunalului a fost apreciată ca fiind „Satisfăcătoare”.
La 31 decembrie 2017 au rămas în stoc la Tribunalul Buzău un număr de 3925 dosare, din care un număr de 357 cauze sunt mai vechi de un an şi 6 luni.Valoarea indicatorului este de 9,1% ceea ce a determinat ca activitatea instanţei să fie caracterizată cu gradul de performanţă „Eficient”.
Pondere dosare închise într-un an
La acest indicator activitatea tribunalului a fost foarte eficientă.Astfel, în cursul anului 2017 au fost soluţionate 7.705 dosare din care un număr de 7340 cauze, reprezentând un procent de 95,3%, au fost judecate într-un termen de până la un an de zile
Din reprezentarea grafică rezultă că la Tribunalul Buzău durata medie de soluţionare în anul 2017 a fost de 1,7 luni în privinţa cauzelor penale şi de 5,3 luni în materie civilă.
A.M.