Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, municipalitatea din urbea noastra, recte Primaria Buzau, a demarat un program de sarbatorire a evenimentului. Mai mult decat atat, se pare ca municipalitatea noastra se erijeaza efectiv intr-o adevarata universitate itineranta la botul calului, universitate care aduce pe piata scriitori si istorici locali in actiune discursiva, dar care se reduce, dupa cum vedem, doar la un istoric local agreat de elita marilor constructori, in persoana domnului Valeriu Nicolescu si a unui istoric aspirant la aceasta calitate profesionala, in persoana Onor Primar Constantin Toma & Comp.

Prima descindere eminamente istorica a avut loc la Liceul Teoretic „Alexandru Marghiloman“, urmata de cea de la Scoala Gimnaziala „Capitan Aviator Mircea T. Badulescu“. In ceea ce ne priveste, nu putem vorbi decat despre prestatia din cea de-a doua aparitie publica a duetului compus din edil si istoric, consumata in fata elevilor si a cadrelor didactice din scoala gimnaziala mai sus mentionata. Dintr-un inceput, tinem sa remarcam atmosfera incarcata de emotie si plina de sentimente profunde de recunostinta a gazdelor pentru preacinstitele fete care au catadicsit, cum ar zice micul functionar fanariot, sa le faca onoarea de a le calca pragul. Fizionomii obediente, dupa tipicul cunoscut al unui popor de la Portile Orientului. Sa ne facem pres, ca da bine, fraticule! Zambete dupa zambete si iar zambete! Sa vedem insa cum au decurs evenimentele si pentru care motiv ne simtim indreptatiti sa accentuam anumite aspecte considerate mai putin comestibile, daca am uzita un limbaj culinar legat de aceasta activitate.

Discursul a fost deschis de catre Onor Primar al urbei care, din start, a intentionat sa isi exercite cunostintele de istorie locala legate de personalitatea politicianului roman Alexandru Marghiloman, cautand, parca asemenea unui scolar, sa nu uite lectia invatata si sa nu rateze o nota buna in catalogul evenimentului. Pauzele calculate pe timpul discursului erau de natura sa exprime toata stangacia unui elev scos la lectie. Toate bune si frumoase. Mereu avem ceva de invatat, cum se zice pe la didactichie, adica o invatare pe tot parcursul vietii. Totusi, sugeram preacinstitului edil sa incerce pe durata acestor activitati sa nu caute inadis a friza, pe alocuri, cu ridicolul. Nu stim daca postura de istoric aspirant versus primar ales de catre bobor este cea mai nimerita. Ne asteptam, fara doar si poate, sa asistam la o interventie scurta si eleganta in peisajul discursului, in care edilul nostru sa se rezume la o prezentare a activitatii derulate de catre municipalitate si apoi sa se retraga, cu prudenta, si sa lase pe cei care sunt in masura sa continue agenda activitatii propuse. Dar ce sa-i faci? Este posibil ca un fior nestapanit de ambitie si de vanitate acumulate sa fi intunecat luciditatea si simtul masurii. Errare humanum est, perseverare diabolicum! Poate ca cele spuse aici ar fi de natura sa determine, zicem noi, o trezire la realitate.

Acum sa ne cantonam pe cel de-al doilea personaj, istoricul. Domnul Valeriu Nicolescu este un istoric si arhivist local, ale carui studii, articole si carti sunt cunoscute pentru publicul de specialitate si care a insumat o serie de aparitii in presa si televiziunea locala, de-a lungul timpului. Toate bune si frumoase. Ce am indica domniei sale cu titlu special? Atunci cand se afla in fata unor elevi de scoala, mai ales in fata unor elevi din ciclul gimnazial, sa se raporteze la particularitatile de varsta si pe aceasta baza sa isi modeleze discursul istoric. Cum domnia sa nu are experienta didactica, in pofida apelativului „domn profesor“ la care raspunde indeobste de la tribuna recunoasterii publice, ar fi nimerit sa isi faca temele inainte de a se adresa anumitor categorii de public scolar. Nu este un sfat, este cel mult o constatare. Discursul domniei sale a abuzat de un material factologic greu de inteles si de a fi asimilat de catre niste elevi din ciclul gimnazial, mai mult, acest noian factologic a fost prezentat in mod haotic si fara sansa de a oferi acestei activitati finalitatea scontata. Este doar parerea noastra si nu dorim sa fim detinatorii adevarului. Dorim doar sa ne exprimam. Avem oare nevoie de o dezlegare de la consiliul marilor intelepti ca sa o facem?!

Elevii au asculatat intr-o tacere de mormant, dar fetele lor exprimau acel „nimic“ al celui care nu a inteles, in final, mai nimic. Pana la urma, doar prezenta conteaza, iar cei care au asigurat prezenta isi vor fi ocupat, fara indoiala, locul de frunte in galeria obedientilor. Nu ne suparam. Este si aceasta o strategie de supravietuire si suntem conciliabili in fata neputintei. Fara indoiala ca scoala a selectat pentru audienta cei mai docili copii din dotare, care nu ar fi scos din guritele lor nici cel mai mic „passs“, eliminand, neindoielnic, orice nazdravan care ar fi tulburat ordinea lucrurilor. Cu siguranta, scoala a facut dovada ca este „politically correct“.

In finalul acestei expuneri, care nu se vrea nicidecum o filipica antimunicipala si anticultural-municipala, voi mai semnala cateva stari de fapt. Cand a fost anuntata in mass-media aceasta actiune a municipalitatii, unii profesori din scolile buzoinene, si ma refer la unii dintre profesorii de istorie, au manifestat o frustrare efectiva vizavi de modul de implementare a acestui program cultural, nu pentru ca municipalitatea nu ar avea dreptul sa il initieze, ci pentru ca nu au fost consultati si ca o astfel de practica ar constitui o subminare profesionala, ca sa nu ajungem a spune o sfidare intelectuala. Aceasta a fost perceptia lor, domnilor!Vox populi! Din cate stim, fiecare institutie scolara isi are profesorii ei de istorie si ar fi fost de bun-simt ca persoanele care au demarat acest program sa faca cunoscut la nivel de inspectorat aceasta activitate si, intr-un parteneriat de proportii, sa se fi demarat activitati de un real succes.

Dincolo de accentele critice legate de prestatia celor care au demarat activitatea propusa, am tinut sa ating si aceasta chestiune legata de ignorarea unor cadre didactice care, indubitabil, ar fi colaborat si ar fi dat amploare demersului municipalitatii. Tot ceea ce s-a afirmat aici se vrea un punct de vedere mai mult sau mai putin corect, mai mult sau mai putin malitios, dar un punct de vedere necesar. Un punct de vedere necesar intr-o comunitate in care omul simplu este manipulat, intelectualul isi traieste frustrarile dupa tehnica strutului, iar ziaristul nu depaseste stadiul de a fi un agent de vanzari pe piata cultului personalitatii celor puternici. Si acest lucru se intampla, pentru ca nu a mai ramas nici urma de personalitate si de stima de sine. A ramas doar obedienta.

Acum ramane la latitudinea celor care au initiat programul sa vada daca evaluarea noastra este doar o rautate gratuita sau daca nu cumva domniile lor ar trebui sa isi reconsidere modul de a actiona, cat si calitatea prestatiei in fata publicului scolar. Din partea noastra, vorba lui Tomazian, „Sal'tare, taică, si noroc!“.

Adrian Constantin