În România prezentului există un intens fior civic de salvgardare a unei așa-numite ”familii tradiționale”, care ar fi cumva, amenințată de cineva sau de ceva în însăși existența ei. Cum societatea românească  nu cunoaște decât un singur tip de familie*, ne miră că tocmai vajnicii apărători din oficiu (adesea nesolicitați de nimeni) induc existența fantasmagorică a unor alternative la o familie rămasă așa de când lumea pe aceste pământuri.

Ca și în alte cazuri similare, este vorba de un mimetism autohton dubios la curente din Occident, curente care există într-o conjunctură socială care ne este total străină. Peste 30, peste 50 de ani poate astfel de acțiuni și-ar avea locul și în România. Dar nu acum, deoarece acum amenințarea nu există! Adesea tradiția este confundată cu nostalgia și nu este de mirare că așa-zișii ”conservatori” conjuncturali sărută și Sfânta icoană, dar postează și meme-uri laudative la adresa lui Nicolae Ceaușescu, un om care a dărâmat multe biserici. ”Jos porcăria!” a fost scurtul ordin are a pecetluit soarta bisercii Sf. Vineri Herasca, una dintre cele mai îndrăgite lăcașuri de cult ale Bucureștiului. Cum nu de puține ori persoane deosebit de vocale în apărarea ”familiei tradiționale” lăcrimează după fostul tiran și vremurile sale aurite - dovadă fie de personalitate scindată, fie de amnezie, fie pur și simplu de ignoranță și/sau prostie - să le contapunem un moment operativ extras din memorialistica lui Ioan Popa, locotenent și comandant de pluton pe Platforma Uranus, șantierul viitoarei Case a Poporului:    

”Căpitanul Velcescu e cercetat de Tribunalul Militar pentru infracțiuni extrem de grave și-l pasc zece ani de pușcărie. Velcescu e căpitan de infanterie, are treizeci de ani, un copil minor și locuiește în cartierul Găvana III din Pitești, unde a primit un apartament cu trei camere. Soția lui e profesoară la o școală generală tot în Pitești. În a doua zi de la venirea în permisie, Velcescu se pomenise că-i sunase la ușă un tânăr inginer stagiar din Cluj care-i spusese că primise din partea primăriei din Pitești repartiție în apartamentul lui. Uimit, Velcescu dăduse telefon la primărie și primarul îi spusese liniștit:

- N-am ce vă face! Așa zice legea! Figurați aici în evidența noastră cu spațiu excedentar, aveți o cameră în plus față de necesitățile familiei dumneavoastră și tovarășul inginer o să stea în ea. Trebuie să-l acceptați.

- Adică inginerul ăsta trimis de dumneavoastră o să stea în casa mea lângă nevastă- mea și eu o să stau în Uranus, ca să muncesc la Casa Republicii?

- Așa zice legea, spusese omul. N-am ce vă face, trebuie să vă conformați. Aveși spațiu excedentar, insistase primarul.

- Și dintre toți funcționarii dumneavoastră posesori de vile în Pitești, m-ați găsit pe mine cu spațiu excedentar. Bine.

Velcescu pusese telefonul în furcă, îi ceruse inginerului repartiția pe care i-o dăduse primăria din Pitești, o rupsese, apoi, așa ruptă, i-o puse în palmă și-l aruncase afară pe scări, strigând la el:

- Acum nu mai ai repartiție la mine-n casă! Spune-i primarului să-și bage repartiția-n cur!”

Scena e savuroasă dacă nu ne punem în pielea personajelor. Și Ioan Popa continuă cu niște considerații care par atemporale și straniu de actuale. Deși secolul s-a schimbat, mentalitățile rămân ”pe poziții”:

”Ce-a făcut Velcescu? A vorbit urât și a dezonorat haina militară. A terfelit prestigiul instituției militare. A pus sub semnul întrebării morala femeilor din patria noastră socialistă. Lăsându-se mânat de sentimente meschine și egoise, a dat dovadă de un individualism josnic și murdar. Și-a pus interesele particulare mai presus de legile țării, a tulburat ordinea publică. A dat dovadă de comportament violent, la care au fost martori și doi copii din bloc, iar noi știm, tovarăși, că trebuie să-i protejăm pe copii de scenele violente, fiindcă Partidul nostru Comunist și întreaga doctrină comunistă leninist-marxistă interzic ferm ca adulții să aibă un comportament violent în fața copiilor, fiindcă lucrul acesta poate afecta pe viață personalitatea unui minor”. Iar dacă acest rechizitoriu ad-hoc extras din ședința de partid vă sună prea ”recent” (inclusiv prin apelul la copii), cele ce urmează - ”reacția socială” și înfierarea proletară - sunt la fel de familiare: ”Iar căpitanul Velcescu n-a ținut cont de acest lucru, dovadă în acest sens stând și cele zece plângeri pe care vecinii de bloc le-au înaintat imediat la Miliție împotriva lui. Comportamentul odios și reprobabil al căpitanului Velcescu a adus deci, tovarăși, o pată de neșters pe obrazul imaculat al Detașamentului de muncă nr. 4, a întunecat minunatele realizări ale colectivului de muncă de-aici. În sânul colectivului nostru a apărut o buruiană otrăvitoare. Iar noi trebuie să smulgem fără milă aceste buruieni din rândurile noastre! (s.n.) Iată de ce comitetul de partid, în frunte cu Șoșa, îl excluseră imediat din partid pe căpitan și ceruseră pedepsirea lui exemplară...” . Concluzia noastră: disprețul pentru viața privată și intruziunea statului și a societății în mediul privat al familiei, s-a menținut peste timp, putându-se vorbi mai degrabă de matamorfoze decât de schimbări de paradigmă. Departe de a reprezenta demersuri tradiționaliste autentice, anumite agitațiuni populare de dată recentă sunt, dincolo de componenta agresiunii informaționale, reflexe comunistoide, camuflate într-un ultra-ortodoxism total străin spiritului acestui popor.   

V.I.M.

Citatele au fost extrase din Ioan Popa - ”Robi pe Uranus. Cum s-a construit Casa Poporului”, Ed. Humanitas, București, 2012, pg. 319-320. Este o carte-document care merită citită de toți acei care exultă la vederea acestei monstruozități arhitectonice, ridicată cu imense sacrificii umane și materiale.

*Nu ne referim, evident, la subdiviziuni sociologice, ci la noțiunea de familie așa cum este ea percepută în mod comun, respectiv parteneri de gen diferit, care, cu voia lui Dumnezeu, mai au și copii în ogradă.