IMPORTANT! De duminica vor fi sterse prin lege unele datorii ale persoanelor fizice si PFA. Afla daca esti printre cei care scapa de restante
Last Updated on 20/01/2018 by Iulian Gavriluta

ANAF Buzau 1Parlamentarii vor sterge anumite datorii legate de vanzarea imobilelor de catre persoanele fizice dezvoltatori imobiliari si activitatile agricole desfasurate de persoanele fizice, persoanele fizice autorizate (PFA) si intreprinderile individuale/familiale. Asa prevede o lege care se va aplica incepand de duminica.

Este vorba de Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligatii fiscale, care a aparut joi in Monitorul Oficial si care se va aplica dupa trecerea a trei zile de la publicare (adica de duminica). Documentul prevede mai intai anularea unor datorii legate de vanzarea caselor de catre persoanele fizice. Conform expunerii de motive care a insotit Legea nr. 29/2018 in forma sa de proiect, este vorba de persoanele fizice dezvoltatori imobiliari. Concret, stergerea datoriilor se face deoarece Fiscul are o practica neuniforma, in sensul ca include aceste venituri ba in categoria veniturilor din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniu personal, ba in categoria veniturilor din activitati independente. „In cazul tranzactiilor pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietaţilor imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice, se anuleaza diferenţele de obligaţii fiscale principale, respectiv impozitul pe venit si contribuţiile sociale, precum si obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisa si comunicata contribuabilului, ca urmare a reincadrarii acestor venituri ca venituri dintr-o activitate independenta, obţinute de catre persoanele fizice din transferul proprietaţilor imobiliare care fac parte din patrimoniul afacerii, pe perioadele fiscale de pana la 1 iunie 2017, si neachitate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi (21 ianuarie 2018 - n. red.)”, este explicat in noua lege. Totodata, documentul prevede ca Fiscul nu poate reincadra veniturile din vanzarea imobilelor ca venituri din activitati independente pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2017. Stergerea datoriilor se face din oficiu, prin emiterea unei decizii de anulare comunicata persoanelor fizice. Totodata, legea prevede stergerea unor datorii in legatura cu activitatile agricole desfasurate de persoanele fizice, PFA-uri si intreprinderi individuale/familiale. „Se anuleaza diferenţele de T.V.A., precum si accesoriile aferente acestora, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, stabilite prin decizie de impunere comunicata contribuabilului pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, ca urmare a depasirii plafonului de scutire de 220.000 lei prevazut la art. 310 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, realizate de catre persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu sediul activitaţii economice in Romania, care au realizat activitaţile de producţie agricola, inclusiv activitaţile de transformare a produselor agricole prin alte metode decat cele industriale sau au furnizat servicii agricole utilizand munca manuala proprie si/sau echipamentele specifice”, se mai arata in actul normativ. Fiscului ii este interzis sa stabileasca diferente de TVA si accesorii, pentru contribuabilii enumerati, dupa depasirea plafonului de scutire de TVA, pentru perioadele anterioare datei de 31 decembrie 2016. Pentru ambele categorii de datorii fiscale ce vor fi anulate, legea prevede ca, daca au fost achitate deja, acestea vor fi restituite in baza unei proceduri emise de Fisc.

Sursa: avocatnet.ro

A.M.