Avand in vedere temperaturile scazute prognozate pentru perioada urmatoare, exploatarea sistemelor de incalzire locala cu defectiuni si improvizatii, fara asigurarea supravegherii sau avand cosurile de fum deteriorate, necuratate de funingine sau neprotejate termic fata de materialele combustibile din alcatuirea constructiilor, poate constitui o cauza specifica de izbucnire a incendiilor la locuintele si anexele gospodaresti.
In vederea prevenirii producerea unor astfel de situatii ce se pot solda cu victime si pagube materiale importante Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Neron Lupascu” al judetului Buzau recomanda cetatenilor sa ia urmatoarele masuri specifice de prevenire a incendiilor:
- sa controleze instalatiile și sistemele de incalzire existente, cum sunt surse de caldura, conducte, corpuri și elemente de incalzire, sobe, cosuri si canale de fum, și sa inlature defectiunile constatate, asigurandu-se functionarea la parametrii normali;
- sa nu foloseasca decat materialul combustibil pentru care a fost destinata soba si sa evite supraincarcarea acesteia;
- sa nu aseze in apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
- sa stinga focul din soba inainte de a parasi locuinta;
- sa nu adoarma niciodata cu soba aprinsa;
- sa verifice integritatea aparatelor si mijloacelor de incalzire electrice, iar in cazul in care acestea sunt defecte, sa le repare cu ajutorul unui specialist;
- sa nu aseze aparatele de incalzire electrice in apropierea materialelor combustibile;
- sa nu aseze materiale combustibile pe mijloacele de incalzire electrice;
- sa decupleze aparatele de incalzire electrice inainte de a parasi locuinta sau de a adormi.
- sa nu lase niciodata copiii nesupravegheati cu soba aprinsa ori cu aparatele de incalzire electrice in functiune.
- sa nu suprasolicite instalatia electrica a locuintei prin utilizarea simultana a mai multor aparate electrice de mare putere. Sa deconecteze de la reteaua electrica toate aparatele electrice atunci cand nu sunt utilizate.
E.S.