Prins in trafic de politisti. Afla de ce s-a ales cu DOSAR PENAL un tanar de 20 ani din Posta Calnau

IPJ Buzau 3Politistii cu atributii pe linie rutiera din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean au continuat activitatile de constientizare a participantilor la trafic asupra necesitatii respectarii regulilor de circulatie. Astfel au fost vizați si conducatorii auto care s-au urcat la volan dupa ce au consumat alcool ori s-au angajat in efectuarea unor depasiri neregulamentare care, in conditiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase.  

Cei mai multi dintre contravenienti, au fost conducatori auto care nu s-au conformat regimului legal de viteza, au oprit sau stationat in locuri in care a fost afectata fluenta traficului, nu au utilizat centura de siguranta sau au condus autovehicule cu defectiuni tehnice. Pentru ca nu au acordat prioritate de trecere autovehiculelor care aveau acest drept sau pentru efectuarea unor depașiri neregulamentare, patru conducatori auto au predat permisele de conducere in vederea suspendarii acestui drept. De asemenea politistii au efectuat peste 40 de testari cu aparatul alcooltest. Astfel pe numele unui tanar de 20 de ani, din Posta Calnau a fost intocmit dosar penal, dupa ce a fost depistat in trafic pe raza localitatii Suditi, avand o concentratie alcoolica de 0,62 mg/l alcool pur in aerul expirat. Alte trei dosare penale au fost intocmite de politisti pentru comiterea infractiunilor de conducerea unui autovehicul neinmatriculat, conducerea unui autovehicul fara a poseda permis de conducere, dar si pentru refuzul de a se supune recoltarii de mostre biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.

E.S.

Scroll to Top