Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.
Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci. (Troparul și Condacul Nașterii Domnului)
Nașterea Domnului - Icoană grecească, sec. XV, Muzeul Bizantin, Atena
Introducere
Dumnezeu Cel bun și iubitor lucrează neîncetat în lumea creată de El și în istorie voind „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4). Această purtare de grijă a lui Dumnezeu față de noi o vedem prin multitudinea de gesturi și de cuvinte pe care El ni le adresează cu mare dor, chemându-ne la mântuire, la dobândirea vieții și bucuriei Lui veșnice. Iar viața veșnică aceasta este: „Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).
Dumnezeu-Cuvântul ne-a descoperit iubirea Tatălui, dar totodată ni S-a descoperit pe Sine mai întâi prin rațiunile din natură, apoi prin cuvintele Proorocilor, iar la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) întrupându-Se om. Chipul, viața și cuvintele lui Iisus Hristos ne devin nouă poarta deschisă și transparentă a Împărăției și a iubirii lui Dumnezeu. Astfel, intrarea noastră în viața veșnică dumnezeiască se face prin modelarea continuă după chipul și asemănarea lui Hristos, în Biserica Sa. De aceea Biserica, prin toate rânduielile ei liturgice descoperite și întemeiate de Duhul Sfânt al lui Hristos, ne face să fim participanți la viața lui Hristos, să vedem și să primim în chip mistic minunile, cuvintele și puterile Lui. Biserica e Trupul lui Hristos pentru că El Însuși e prezent, viu și lucrător în ea pentru mântuirea oamenilor cu aceeași plinătate ca acum 2000 de ani. Cuvintele-cântările rostite, Icoanele zugrăvite și Tainele săvârșite sunt modurile prin care Biserica Îl oferă pe Hristos credincioșilor și prin care Mântuitorul Însuși Se oferă Bisericii Sale din toate locurile și din toate timpurile. Prin Cuvintele Lui, prin Icoane și prin Taine Îl cunoaștem, Îl vedem și Îl trăim pe Hristos. Icoanele vizualizează Cuvintele și minunile lui Hristos, iar prin Tainele Bisericii ne integrăm liturgic în ele. Există o unitate între aceste moduri de împărtășire de Hristos pe care o trăim liturgic prin mijlocirea sunetelor, a culorilor și a materiei care se sfințesc prin harul Duhului Sfânt și rugăciunile Bisericii. În acest fel, prin Liturghie și Icoană, Scriptura trăiește în Biserică și în fiecare dintre mădularele (membrii) ei. Vederea lui Dumnezeu și a Sfinților în Icoane preschimbă imaginea într-o sărbătoare a privirii – celei din afară prin forme armonioase și culori luminoase, celei dinlăuntru prin sensuri hrănitoare și puteri lucrătoare. Odată cu Nașterea Sa, Dumnezeu-Cuvântul ni Se descoperă nouă și ca om. Astfel, Întruparea lui Hristos legitimează existența Icoanei, iar Icoana devine, la rândul ei, mărturie de neclintit a Întruparii celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi.
MARTURIILE ICOANEI
Prin seria de cateheze Mărturiile Icoanei ne propunem să redescoperim frumusețea și bogăția iconografiei ortodoxe în chip strălucit sintetizată în icoanele Praznicelor Împărătești. Acestea ne oferă prilejul și modelul de trăire în comuniunea Bisericii a bucuriei venirii și lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu în lume.
NAŞTEREA DOMNULUI
Praznicul luminilor – Sărbătoarea facerii din nou a lumii
Prăznuită iniţial odată cu Botezul Domnului (Teofania sau Epifania) la 6 ianuarie, Sărbătoarea Naşterii Domnului este stabilită de Biserică în anul 354 pentru data de 25 decembrie. Naşterea Domnului este praznicul re-creaţiei lumii (după Sfântul Grigorie de Nazians), al restaurării firii căzute în păcat. Reprezentarea iconografică a Nașterii Domnului își are temeiul scripturistic în mărturiile Sfintelor Evanghelii după Matei și Luca:
„Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul [Isaia] care zice: «Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu». Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel Ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul [Miheia]: «Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel». Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.” (Matei 1, 18-25 ; 2, 1-12)
„Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese.” (Luca 2, 4-20)
Compoziţia icoanei
În icoana Nașterii Domnului, accentul este pus pe cele trei aspecte dogmatice ale Întrupării și ale Naşterii lui Hristos:
– Dumnezeu în mişcare coborâtoare (kenoza);
– Minunea Naşterii feciorelnice (făptura îşi naşte propriul Făcător);
– Îndumnezeirea omului.
MARTURIILE ICOANEI
Scenele din icoană se structurează în trei registre:
Partea superioară "
aspectul teofanic şi profetic
stânga
centru
dreapta
• îngeri slăvind pe
• bolta cerească,
• înger vestind
Dumnezeu
raza, steaua
Nașterea Domnului
• muntele (stâncile)
păstorilor aflați pe
câmp
Partea centrală "
aspectul tainic
stânga
centru
dreapta
◦• păstorii
• magii aducând
• Pruncul Hristos
daruri
• Maica Domnului
• peştera (ieslea)
• boul şi asinul
Partea inferioară "
aspectul omenesc
centru
dreapta
stânga
• Dreptul Iosif
• păstorul Thyrros • moașele Salomeea
șezând îngândurat
(diavolul)
și Zelemi îngrijind
pe o piatră
Pruncul
Persoane, sensuri și simboluri ziditoare
în icoana Naşterii Domnului
Bolta cerească, raza și steaua
Raza unică ce coboară din semicercul aflat în partea superioară a
icoanei semnifică Firea cea Una a lui Dumnezeu, dar care ieşind din stea se împarte în trei pentru a desemna participarea Celor Trei Persoane la iconomia mântuirii. Reprezentarea iconografică a stelei sugerează faptul că aceasta este mai presus de un simplu fenomen cosmic, ea fiind trimisă de către Dumnezeu să vestească magilor Naşterea cea mai presus de fire a unui Împărat Ceresc şi totodată să-i călăuzească spre locul unde s-a petrecut minunea.
NASTEREA DOMNULUI
Muntele auster sugerează o lume neprimitoare, ostilă, lumea de după căderea în păcat a protopărinţilor Adam şi Eva și a tuturor urmașilor lor. Stâncile ascuţite, ilustrate asemenea unor trepte, par a se uni cu cerul, indicând astfel, atât mişcarea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât şi urcarea omului la Dumnezeu, ambele posibile odată cu momentul Întrupării Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi. Întreg pământul pare a tresălta de bucurie. „Întreg a fost între cei de jos, iar de cei de sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că pogorârea lui Dumnezeu n-a fost cu mutare din loc, precum nici nașterea din Fecioară primitoare de Dumnezeu (...)” (Acatistul Buneivestiri, Icos 8). „Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit.” (Vecernia Praznicului, Litie, glas 1). „Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al Întrupării Tale; că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a văzut om apropiat tuturor (...)” (Acatistul Buneivestiri, Condac 9). Îngerii sunt reprezentaţi în dubla lor lucrare: doxologia şi vestirea.
Unii (în general grupul din partea stângă) se îndreaptă către
Izvorul de Lumină aducând laudă neîncetată lui Dumnezeu.
Îngerul din dreapta se apleacă spre păstori, vestindu-le
acestora Naşterea Împăratului lui Israel. Prezenţa îngerilor
mărturiseşte despre dumnezeirea Pruncului.
7
MARTURIILE ICOANEI
Pruncul Hristos este reprezentat fie dormind, fie treaz,
privind către Maica Sa. Scutecele în care este înfăşat au forma unor
fâşii înguste asemenea giulgiurilor de înmormântare, braţele Sale se
încrucişează pe piept în chipul Crucii, iar ieslea în care este aşezat
Pruncul are aspectul unui altar – mormânt.
Toate acestea prefigurează Moartea şi Pogorârea lui
Hristos la iad. Dar „Lumina străluceşte în întuneric, iar întunericul
n-a biruit-o” (Ioan 1, 5). Pentru că Hristos va învia din morți ca un
Dumnezeu atotputernic.
Maica Domnului este înfăţişată stând lângă Prunc, în faţa
ieslei, pe jumătate rezemată pe un pat de felul celor purtate de evrei
în călătoriile lor. El are culoarea roşie, fiind ilustrat asemenea unui pat împărătesc, pentru
a sugera astfel cinstea ce i se
cuvine Maicii lui Dumnezeu.
Prin această poziție a
Maicii Domnului este afirmat
iconografic adevărul Naşterii
suprafireşti (din Fecioară,
fără dureri) a Mântuitorului
Hristos, fapt care subliniază,
de asemenea, dumnezeirea
Pruncului.*
Cele trei stele aşezate pe cap şi umeri simbolizează fecioria
Maicii Domnului dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui
Hristos (pururea-fecioria).
Expresia chipului ei este una meditativă având privirea
îngândurată – atitudine gravă ce anticipează suferinţele pe care le
va îndura ca Maică a Celui ce avea să pătimească moarte pe Cruce
pentru mântuirea lumii. „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte
punându-le în inima sa.” (Luca 2, 19)
* Maica Domnului îngenunchind înaintea Pruncului într-o atitudine de adoraţie
este un tip de reprezentare de origine apuseană din perioada post-bizantină (sec.
XIV - XVII) adoptat și de unii iconari greci pe la mijlocul sec. al XVII-lea.
8
NAßTEREA DOMNULUI
Maica Domnului a fost cel mai înălţător dar pe care
omenirea a fost vreodată în stare să-l aducă lui Dumnezeu.
„Ce vom aduce ţie, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ
ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine,
mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii
darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi
pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci,
miluieşte-ne pe noi.” (Mineiul pe luna decembrie)
Peștera (Ieslea)
Locul Naşterii Fiului lui Dumnezeu nu era un han, ci un loc
cu iesle unde se ţineau animalele.
Evangheliile nu menţionează peştera, însă reprezentarea
iconografică îşi găseşte temeiuri în Tradiţie şi în textele liturgice.
Deschizătura întunecoasă a peşterii în mijlocul stâncilor ascuţite
închipuie cosmosul căzut, lumea copleşită de păcat prin căderea
omului, precum şi iadul, străfundurile întunericului, pe care doar El,
Soarele Dreptăţii, le risipeşte odată cu Naşterea Sa. Peştera şi ieslea
sunt dovezi ale profundei smerenii a Mântuitorului Hristos.
Boul și asinul nu sunt, de asemenea, pomeniţi în
Evanghelie, prezenţa lor alături de Prunc (inspirată din evanghelia
apocrifă a lui Matei, cap. XIV) sugerează, în acelaşi timp,
împlinirea unei proorocii a profetului Isaia: „Boul îşi cunoaşte
stăpânul şi măgarul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă
cunoaşte, poporul meu nu mă pricepe” (Isaia 1, 3).
Sfântul Grigorie de Nyssa vede în bou imaginea iudeilor
legați prin Lege, în asin pe cea a păgânilor, sclavi ai idolatriei, pe
care Hristos vine să-i elibereze de jugul lor.
Prezenţa animalelor trimite, de asemenea, şi către
simbolismul viţelului de sacrificiu şi al asinului Împăratului Care
intră în Ierusalim. În unele icoane ruseşti apare un cal în locul
obişnuitului măgar, necunoscut în Rusia.
Magii sunt reprezentaţi fie pe cai, în drum spre locul Naşterii
indicat de stea, fie aducând Pruncului întreitul dar (aur, tămâie şi
smirnă), preînchipuindu-le pe femeile purtătoare de mir, venite la
mormânt în dimineaţa de Paşti:
9
MåRTURIILE ICOANEI
• aur – ca pentru Împăratul
veacurilor;
• tămâie – ca celui ce este
Dumnezeu al Universului;
• smirnă – ca unuia ce a murit.
„Prin darul
mirului, ei închipuie starea
Ta
muritoare,
prin aur măreţia Ta împărătească, iar prin
tămâie, dumnezeirea
Ta
întreagă.” (Utrenia Nașterii Domnului, cântarea a
V-a, glas VI)
Magii sunt înfăţişaţi sub chipul a trei
oameni având vârste diferite, acest fapt dovedind
că Revelaţia este dată oamenilor indiferent de
vârsta lor fizică, dar pe măsura nivelului lor
duhovnicesc şi a puterii lor de cuprindere a
tainelor dumnezeieşti. Magii reprezintă neamurile
păgâne aflate în afara poporului ales. Deşi sunt
oameni învăţaţi, ei au totuşi de străbătut o cale
mai lungă spre cunoaşterea Dumnezeului celui
Adevărat.
Prezenţa lor dovedeşte faptul că Biserica
primeşte şi sfinţeşte ştiinţa omenească în măsura
în care aceasta conduce către adevărul de
credinţă, către cunoaşterea lui Dumnezeu.
Păstorii sunt înfăţişaţi ascultând mesajul
îngerilor. Adesea, unul dintre ei cântă din fluier
adăugând astfel arta omenească a cântării la corul
îngerilor.
Ei primesc cei dintâi vestea minunatei
Naşteri în mijlocul activităţilor zilnice, fiind,
paradoxal, prin simplitatea lor, mai apropiaţi de lumea cerească.
10
NAßTEREA DOMNULUI
Păstorii reprezintă primii fii ai lui Israel (poporul ales de
Dumnezeu), care I se închină Pruncului, ei simbolizând începutul
Bisericii evreilor, iar magii începutul Bisericii neamurilor.
Dreptul Iosif apare într-un colţ (stânga sau dreapta, în josul
icoanei), aşezat deoparte de Preasfânta Fecioară Maria, detaliu
iconografic menit să evidenţieze adevărul scripturistic şi învăţătura
Bisericii potrivit căreia Hristos S-a născut din Fecioară, Iosif
nefiind tatăl Pruncului.
Înfăţişarea sa trebuie să sugereze un om înaintat în vârstă
(Tradiţia spune că avea 84 de ani). Este reprezentat cu aureolă,
aflându-se între drepţii lui Dumnezeu (Matei 1, 19).
Dreptul Iosif are o expresie
meditativă, îngrijorată, o stare de tulburare
pricinuită de Naşterea feciorelnică a lui
Iisus. Iosif închipuie pe tot omul slab în
credinţă, a cărui raţiune nu poate depăşi
hotarele realităţilor văzute, de aici şi
dificultatea de a accepta realitatea
suprafirească a tainelor lui Dumnezeu.
În persoana lui Iosif, icoana
dezvăluie nu numai drama sa personală, cât
drama întregii omeniri care a privit taina,
nu prin ochii credinţei, ci ai raţiunii limitate.
„Vifor de gânduri necuviincioase având
întru sine înțeleptul Iosif s-a tulburat (...), dar
cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt a
zis: Aliluia.” (Acatistul Buneivestiri, Condac 4)
Este înfăţişat ascultând de o figură care
reprezintă vocea raţiunii neluminate.
Bătrânul ciudat, înveşmântat într-o piele
de animal, stând aplecat de spate dinaintea lui Iosif,
îl reprezintă pe amăgitorul Satan, deghizat în chipul
unui păstor, care îl hărţuieşte pe Iosif, logodnicul
Fecioarei, cu întrebări perfide.
Scena este inspirată de Evanghelia apocrifă
a lui Iacov unde se spune că cel viclean rosteşte prin intermediul
11
MåRTURIILE ICOANEI
ciobanului Thyrros: „Aşa cum acest toiag [el este îndoit sau rupt,
simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri] nu va mai putea să
dea vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi
o fecioară nu poate să nască” [dar toiagul a înflorit îndată].
Scena îmbăierii Pruncului are la bază pasaje din
evangheliile apocrife ale lui Iacov şi Matei (acestea vorbesc despre
prezenţa a două femei – Salomeea şi Zelemi – chemate de Iosif
pentru a o asista la naştere pe Sfânta Fecioară).
Scena îmbăierii Pruncului a stârnit numeroase controverse
şi discuţii iscate de justeţea reprezentării ei din următoarele motive:
- relatarea îmbăierii nu aparţine
evangheliilor canonice;
- Pruncul era cu totul curat şi nu
avea nevoie de spălare;
- Maica Domnului a născut în
mod suprafiresc, fără dureri,
prezenţa moaşelor fiind de
prisos.
Argumentele susţinute
în favoarea reprezentării scenei
îmbăierii au fost următoarele:
faptul că scena nu este menţionată în Evangheliile canonice
nu e un motiv pentru a o exclude (nici Intrarea în Biserică a Maicii
Domnului nu este menţionată în Noul Testament, dar nu a stârnit
respingerea ei în Biserică). Hristos, prin obiceiul îmbăierii, a
acceptat de bunăvoie să se supună unui obicei omenesc, aşa cum
mai târziu a binevoit să se supună practicii circumciziunii (tăierea
împrejur) şi botezului (de care El nu avea nevoie);
niciunul dintre Sinoadele Ecumenice nu s-a opus cu privire
la această scenă;
în perioada iconoclastă, când au fost puse în discuţie atâtea
scene iconografice, scena îmbăierii nu a reprezentat o problemă;
nici după iconoclasm, când pictura a devenit un mijloc de
exprimare a dogmelor, nu au existat, de asemenea, obiecţii cu
privire la reprezentarea acestei scene.
Scena scăldatului sugerează faptul că Dumnezeu cel Preaînalt
se supune obiceiurilor şi deprinderilor omeneşti, aceasta fiind şi o
12
NAßTEREA DOMNULUI
mărturie a Întrupării reale a Domnului, Care a devenit „întocmai cu
oamenii de bună voie” (Utrenia praznicului, Canonul Sfântului Ioan
Damaschin, cântarea a IV-a). Scena o prefigurează pe cea a
Botezului în apele Iordanului.
Inovații apusene ale reprezentării Nașterii Domnului
Față de reprezentarea canonică ortodoxă, în pictura
religioasă apuseană au fost introduse mai multe inovaţii care
denaturează adevărul istoric și dogmatic, conducând până la erezie:
steaua este reprezentată ca un fenomen natural, însă nu
indică destul de clar Pruncul. (Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte
că steaua care i-a călăuzit pe magi nu a rămas sus pe cer, ci s-a
coborât până deasupra capului Pruncului);
peştera este înlocuită cu o construcţie făcută de mâna
omului, chipul popular al ieslei, dând reprezentării un aspect mai
pitoresc şi naturalist;
măgarul şi boul, precum şi scena îmbăierii sunt adesea
scoase din compoziţie;
sunt introduse elemente de compoziţie care distrag atenţia
de la adevăratul centru de interes către detalii nesemnificative: cai,
cămile, câini, mulţime de oameni etc.;
Pruncul apare dezbrăcat (în toate icoanele, hainele
sugerează taina ce învăluie dumnezeirea lui Hristos);
Iosif este înfăţişat stând lângă Fecioara Maria,
îngenunchind ca şi ea în faţa Pruncului;
prin detaliile fizionomice, Iosif apare ca un tânăr chipeş, de
vârstă apropiată de a Maicii Domnului, fapt care aduce multă
confuzie în ceea ce priveşte relaţia reală plină de curăţie şi cuviinţă
ce exista între bătrânul Iosif, tutorele Mariei, şi tânăra Fecioară;
reprezentarea „Sfânta Familie” denaturează foarte mult
adevărul evanghelic (mărturisit în Simbolul de credință) potrivit
căruia Dumnezeu-Cuvântul S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de
la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara și S-a făcut om;
scena capătă un aspect fantezist prin atmosfera dulceagă a unui
Betleem scăldat în lumina feerică a unui cer plin de stele, stăruindu-se
mai mult asupra aspectului omenesc al întâmplării, asupra laturii
umane a tainei (omul-Dumnezeu mai mult decât Dumnezeu-Omul).
13
MåRTURIILE ICOANEI
În Apus, reprezentarea
Naşterii
Domnului, lipsită de
simbolurile ziditoare
de suflet, atât de
coerent elaborate în
icoana ortodoxă, şi
făcând
apel
la
sentimente
umane
fireşti, rămâne la un
nivel superficial în
înţelegerea
adevăratului sens al Întrupării
Fiului lui Dumnezeu şi
a lucrării Sale pentru
mântuirea lumii.
Trebuie să menționăm faptul că
procesul desacralizării teologiei catolice de după Marea Schismă din 1054 a condus
treptat și la denaturarea reprezentării lui Dumnezeu și a Sfinților.
Renașterea păgânismului, începută în secolul al XIV-lea, a făcut ca
icoanele să fie înlocuite de tablouri religioase în care aureola
sfințeniei personajelor dispare sub camuflajul realismului voluptos
al firii umane căzute. În Europa apuseană, devalorizarea imaginii a
mers sincron cu deformarea concepției despre Dumnezeu, om și
lume, viața societății occidentale contemporane fiind demult
otrăvită de ateism și materialism.
Eliminarea Icoanelor și a Tainelor a sărăcit astfel lumea
catolică, (neo)protestantă și sectară, chiar și de înțelegerea corectă a
cuvintelor lui Hristos, scufundându-o și mai mult în întunericul
interpretărilor subiective pătimașe, al minciunilor și al hulelor
diavolești.
*
Iconografia ortodoxă, prin elaborarea și păstrarea unor
canoane (norme, reguli) de reprezentare a imaginilor revelate
conforme cu conținutul Tradiției Bisericii, evită promovarea prin
14
NAßTEREA DOMNULUI
mijloace de exprimare artistică a oricăror interpretări și emotivități
subiective ori sentimentalism superficial, ea evidențiind în acelaşi
timp reperele obiective ale adevăratei cunoaşteri teologice şi simţiri
duhovniceşti.
Icoana Naşterii Domnului transmite, așadar, prin
conţinutul său două învățături creștine fundamentale:
dezvăluie însăşi esenţa evenimentului, constituindu-se ca
mărturie văzută a dogmei fundamentale a credinţei creştine:
Întruparea Fiului lui Dumnezeu;
sugerează efectul acestui eveniment asupra întregii creaţii,
aceasta dobândind un nou sens – transfigurarea prin Duhul Sfânt,
ca scop final al existenţei ei.
*
Toate tradițiile românești marchează bucuria venirii lui
Hristos între noi și întru noi prin colinde, cântări și culori
luminoase, în hainele și purtarea oamenilor strălucind buna cuviință
și voioșia cuminte aduse de binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu
aceste frumuseți ale sufletului românesc să ne împodobim și noi.
Bibliografie selectivă
Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura Sophia,
2004
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sophia, 2000
Paul Evdokimov, Arta icoanei. O teologie a frumuseții, Editura Meridiane,
București, 1993
Michel Quenot, Sfidările icoanei, Editura Sophia, 2004
Michel Quenot, De la icoană la ospățul nupțial, Editura Sophia, 2007
Michel Quenot, Învierea și Icoana, Editura Christiana, București, 1999
Preot Prof. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura
Anastasia, București, 2005
Egon Sendler, Icoana, chipul nevăzutului, Editura Sophia, București, 2005
Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura
Sophia, 2003
15
Coordonatorul colecției Mărturiile icoanei: Arhimandrit Mihail Stanciu
Text și concepție grafică: Gina-Maria Pintilie
© 2009 - Sfânta Mănăstire Antim - București
C O L I N D
(Vasile Voiculescu)
În coliba întunecoasă
Din carne şi os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoană ce se frânge,
Ci El Însuşi, trup şi sânge
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Cu boltă de mărgărit
Şi pe ea soare şi stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Şi pe el Domnul Hristos
Care mult se bucură
Duhul Sfânt Se alătură
Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Şi noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră şi la noi!
Trup, tu dormi ? Somnul te paşte?
Suflete, scoal’' şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
În peştera inimii
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica sfântă-n braţe ţină-L,
Sfântul Duh cu drag alină-L,
Ingerii cu raze-nchină-L.
Eu nu dorm, trupul lin spune,
Ci-ncleştat de-o grea minune
Stau în mută rugăciune.
Să mă mişc nu se cuvine,
Ci cu harul care vine
Raiul tot se afla-n mine.
* * *
Așa vă urez și eu:
Să fiți cu Hristos mereu,
Plini de sfânta-nțelepciune,
Credință și fapte bune,
Har, pace, lumină lină
Și voioșie senină!
https://www.youtube.com/watch?v=qzv_Nwm4EgU&feature=youtu.be
