O reteta pentru zilele cu dezlegare la peste – Chiftele cu ton si salsa de porumb
Last Updated on 09/12/2017 by Iulian Gavriluta

Chiftele de tonSuntem in Postul Craciunului, un post „mai bland” dupa cum spun batranii, un post in care sunt multe zile cu „dezlegare la peste”. Asa cane-am gandit la o reteta gustoasa si usor de preparat- Chiftele de ton si salsa de porumb

 

Ingrediente

  • 2 conserve mici de ton maruntit Rio Mare
  • 1 morcov
  • 1 ceapa
  • 2 felii de paine inmuiate in apa sau lapte daca nu tineti post
  • 2 linguri faina
  • sare
  • piper
  • patrunjel verde

Salsa:

  • 1 conserva boabe de porumb
  • 1/2 ceapa rosie
  • 1 ardei iute
  • patrunjel verde
  • sare
  • piper
  • ulei
  • otet dupa gust

Mod de preparare

Se scurge tonul, se pune intr-un castron, se adauga painea stoarsa, ceapa tocata marunt si morcovul ras fin, calite in 2 linguri ulei, patrunjel taiat marunt, faina, sare, piper si se amesteca foarte bine compozitia. Cu palmele umede, se formeaza chiftelute rotunde, se pun pe hartie de copt in tava si se lasa la cuptor 30 minute, pana se rumenesc. In acest timp, se scurge porumbul, se clateste cu apa rece, se pune intr-un castron cu ardeiul taiat marunt, ceapa de asemenea, sare, piper, putin ulei, otet dupa gust, iar la final, patrunjelul taiat marunt si se amesteca totul bine. Pe farfurie, se pune pe mijloc salsa, iar alaturi chiftelute.

POFTA BUNA!

Sursa: reteteunica.ro

 

A.M.