A dus acul vitezometrului pe DN2 E85 peste viteza de…. 190 km/h. Citeste aici ce amenda usturatoare a primit un barbat din Vrancea

Viteza excesivaPolitistii buzoieni cu atributii pe linie rutiera au continuat activitatile de supraveghere si control al traficului rutier, precum si de prevenire a accidentelor de circulatie, fiind aplicate in total, 470 de sanctiuni contraventionale. Aparatele radar care au actionat pe principalele drumuri ce strabat judetul au inregistrat 213 autovehicule ce rulau cu viteze mai mari decat limitele maxime admise, pe sectoarele de drum tranzitate.

 

 

Pentru depasirea limitelor de viteza cu peste 50 de km/h, politistii rutieri au retinut 24 de permise de conducere si au fost aplicate amenzi cu valori cuprinse intre 1.305 si 2.900 de lei. Cea mai mare viteza – 191 km/h a fost inregistrata de aparatul radar in cazul unui barbat de 52 de ani, din Vrancea, depistat la volanul autoturismului pe DN 2 E85, in afara localitatii Oreavu. Alte 14 permise au fost retinute pentru conducerea autovehiculelor sub influenta bauturilor alcoolice, neacordarea prioritatii de trecere pietonilor aflati regulamentar in traversarea drumului public sau autovehiculelor care aveau acest drept, pentru nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului, dar si pentru efectuarea unor depasiri neregulamentare.

Pe langa soferii indisciplinati, politistii rutieri au mai sanctionat 38 de pietoni care au ales sa traverseze neregulamentar, precum si 20 de biciclisti si carutasi.

Valoarea totala a sanctiunilor aplicate este de peste 177.000 de lei.

E.S.

Scroll to Top