Albert Einstein – plagiator sau un hoţ genial?

albert einsteinÎn  1999 analizele ştiinţifice şi istorice despre naşterea teoriei relativităţii au condus la concluzia clară că adevăratul creator al teoriei a fost Henry Poincare şi că lucrarea lui Einstein  a fost un plagiat. Este greu de înţeles cum Einstein a elaborat o teorie de asemenea amploare în doar câteva săptămâni în condiţiile în care  anterior nu publicase nimic în acest sens.

 


În ultimii ani au fost descoperite două noi elemente semnificative:
a) absenţa recenziilor a două texte majore a  teoriei lui Poincare în  Analele de Fizica germane, în ciuda meticulozităţii nemţeşti, a altor trei texte despre studiile sale din  1905, fiind recenzate doar diverse texte ştiinţifice de mai mică importanţă.
b) ignorarea aparent deliberată a trei studii majore despre relativitate prezentate de fizicianul francez la seminarul
"teoria electronului", organizat în  iunie/iulie 1905 la Universitatea din Gottingen. Primul text reprezintă faimoasa notă
relativistă către Academia din Paris despre dinamica electronilor, al doilea era memorandumul trimis lui Hendrik Lorentz în  mai 1904 iar al treilea descria principiile relativităţii susţinute de Poincare la Conferinţa Mondială de Ştiinte din
Saint-Louis, din  septembrie 1904. Mai mult de atât, în ianuarie 1905, Societatea de Matematică din Göttingen  a organizat un seminar tocmai despre teoria relativităţii  enunţată de Poincare.
 Apariţia acestei situaţii trebuie însă căutată în relaţiile tensionate existente între Franţa şi Germania la începutul
secolului XX. David Hilbert, invidios pe descoperirile lui Poincare a decis să reacţioneze, organizând o
maşinaţiune cu scopul de a oferi Germaniei laurii muncii francezului. Iar cum riscurile se dovedeau a fi imense, era nevoie de o persoană  care să şi le asume. Acea persoană a fost un mărunt funcţionar la Oficiul de patente şi
brevete din Berna, Albert Einstein .Universitatea din Gottingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-Dirichlet era considerată la acea dată polul mondial al matematicilor şi al cercetărilor ştiinţifice. În 1905 universitatea se afla sub conducerea lui David Hilbert, un matematician de prim rang. În acel an  premiul Bolay pentru matematică a fost pierdut de Hilbert în favoarea lui Henry Poincare, lucru care a născut o imensă frustare în mediile academice germane.
    Arnold Sommerfeld,  Herglotz şi Wiechert au încercat pe parcursul toamnei lui 1904 şi iernii următoare să publice trei lucrări despre electronul superluminic, electronul care se mişcă cu o viteză superioară luminii in vid, în jurnalul universităţii.
Sommerfeld, fizicianul care a îmbunătăţit modelul de atom descoperit de Niels Bohr pentru a fi compatibil cu relativitatea şi mecanica cuantică, a publicat chiar şi într-o revistă olandeză un studiu în care concluziona că "transformările lui Lorentz", o ipoteză revoluţionară a cunoscutului fizician olandez, nu poate fi folosită. În aceste condiţii, în mijlocul pregătirilor pentru seminarul din vara lui 1905, a apărut nota lui Poincare care postula clar şi argumentat: nici un corp  material nu poate depăşi viteza luminii în vid.
    David Hilbert s-a văzut astfel obligat să prezerve autoritatea instituţiei pe care o conducea, luând trei decizii extrem de
importante:
- să ignore sistematic studiile lui Poincare şi cele adiacentelor.
- să solicite ajutorul lui Max Planck, directorul Analelor de Fizica, o publicaţie deosebit de influentă, ca notele lui
Poincare să nu apară în rubricile acesteia.
- să caute un german care să-şi asume riscurile unui eventual proces prin publicarea rezultatelor lui Poincare
sub semnătura sa.
Acesta s-a numit Albert Einstein  iar motivaţiile pentru care el a fost cel ales au fost, se pare, următoarele:
-a plagia ceva implica automat excluderea din mediul ştiin ţific, ori Einstein  era un simplu funcţionar fără veleităţi
-Hermann Mincovski, evreu lituanian şi şef al departamentului de matematici din cadrul universităţii îl cunoştea pe
Einstein, pe care l-a avut elev între 1896-1900.
-Max Planck şi Einstein  au corespondat o vreme despre teoria cuantică.
-Einstein  a scris între anii 1902-1904 diverse lucrări despre termodinamică, părând că ar avea anumite cunoştinţe în acest domeniu.
- Soţia sa, Mileva Marici era o fiziciană respectată.
Manipularea a funcţionat iar pentru Einstein  a însemnat o in credibilă şansă de a-şi promova şi propriile idei, cunoscute la Gottingen  şi Berlin ca fiind la rândul lor plagiate şi  care nu-şi găsiseră susţinere până în acel moment.
     În toamna lui 1905, imediat după publicarea aşa-ziselor teorii ale lui Einstein, Max Planck organizează un colocviu internaţional în care îl numeşte pe acesta "noul Copernic".
Adevăratul Einstein Albert Einstein era departede a fi un geniu.Considerat retardat mintal din cauza incapacităţii sale
de a vorbi până la vârsta de5 ani, încă din primii ani de şcoală el a dovedit slabe calităţi. La vârsta de 15 ani, a părăsit băncile şcolii fără n ici o diplomă. Einstein  însuşi recunoştea în tr-un ziar al scolii că e lipsit de imaginaţie şi abilităţi practice.
   În 1895 pică un simplu examen de intrare laPolitehnica din Zurich , singura instituţie care nu cerea dovada absolvirii cursurilor liceale. Examenul era constituit din probleme de matematică, pe care Einstein nu le-a putut rezolva.A urmat
o şcoală economică mai modestă, la Aarau, sperând ca după absolvire să prindă un post academic.
Incapabil să finalizeze cursurile unei şcoli, cum şi-ar fi dorit, şi descurajat de recomandările profesorilor de a nu-şi continua studiile, se an gajează, cu ajutorul unui coleg şi  prieten, Marcel Grossman, viitor co-autor al teoriilor sale, laOficiul de PatentedinBerna. A fost angajat ca expert tehnic gradul trei, abia în1906, la un an  după elaborarea celebrelor sale
lucrări, fiind ridicat la gradul doi. Activitatea sa în cadrul oficiului nu era, cum s-ar putea crede, bazată pe fizici cuantice sau teorii ale fizicii, ci viza revizuirea zilnică a documentaţiei tehnice a diferitelor patente.
 A lucrat la oficiu până în1909, perioadă în care a încercat fără succes să prindă o poziţie în cadrul unei niversităţi. Surprinzator, în condiţiile unui program încărcat, fără acces la orice lucru asociat unei lucrări academice, Einstein a elaborat în timpul său liber patru eseuri despre mecanica cuantică pe care le-a publicat în 1905.Neputând să ofere o justificare a acestei situaţii, Einstein lăsa să se înţeleagă că o parte din idei i-au venit în somn şi că documentele care au condus la dezvoltarea tezelor sale s-au pierdut din cauza războiului, deşi acea perioadă o petrecuse într-un stat neutru,
Elvetia.

   Abia în1909 Einstein primeşte un post universitar insignificant, profesor asociat de fizică teoretică la Universitatea din
Zurich, adevărata sa carieră constând în cea de jurnalist la o publicaţie evreiască, timp de alţi 10 ani. Căsnicia cu Milena Marici a durat până în 1919, iar cei doi baieţi rezultaţi au fost diagnosticaţi ca ambii suferind de schizofrenie, o boală ereditară. Pe lângă Poincare, Einstein  s-a mai "inspirat" şi din studiile lui Hendrik Lorentz, Olinto di Pretto, sau scoţianul James Maxwell (traducere confuza) care în 1903 publica în revista ştiinţifică Atte, celebra formulă E=mc2 .

.   În  1953, Edmund  Whittaker publică o carte, "Teoria relativităţii lui Lorentz şi Poincare", în care demonstrează cu documente cum s-a dezvoltat teoria, istoria sa precum şi sursele primare plagiate de Einstein  în lucrările sale.
Reactia acestuia, încă în viaţă, la acuzele aduse a fost aceeaşi cu aportul său real în domeniul fizicii: inexistentă.

Articol de:   Emil Goga