FOTO – Rezultatele măcelului de la Pârscov: 41 de arbori din specia Thuja orientalis doborâți. Am reușit să salvez doar alte 14 exemplare și un arbore din specia Pinus ponderosa (pin galben) – material preluat de pe Facebook!

lemne taiate ilegal ParscovPrimăria motivează tăierile de "arbuști" (da, da, continuă să-i denumească arbuști) "toaletați" puneau în pericol cetățenii care frecventau căminul cultural pe timp de ploaie, vânt și zăpadă - nu-mi dau seama, poate reușiți voi, ce înseamnă timp de zăpadă? Edilul comunei Pârscov mai spune că are în plan amenajarea curții căminului cultural conform unui plan de amenajament care să includă agreabil zona Centru Pârscov.

 

Bordeiul și gunoaiele din pozele de mai jos sunt chiar în zona Centru Pârscov! Apoi revine cu un alt răspuns, încercând să pară preocupat de cultură, în care suntem informați că "urmează ca în funcție de timpul favorabil să trecem la amenajarea curții conform unui plan amenajistic care să se încadreze urbanistic zonei Casei Memoriale Vasile Voiculescu". Am solicitat acest plan, dar evident, nu există!

Cel mai nesimțit răspuns mi se pare acela că, deși precizează că terenul curții Căminului Cultural Vasile Voiculescu este în proprietatea publică a comunei Pârscov, suprafața în cauză nu este inventariată conform Legii 24/2007. Domnule primar Mihai Daniel, Art. 2, lit. c din lege spune așa:

- scuar - spaţiul verde, cu suprafaţa mai mică de un hectar, amplasat în cadrul ansamblurilor de locuit, în jurul unor dotări publice, în incintele unităţilor economice, social-culturale, de învăţământ, amenajărilor sportive, de agrement pentru copii şi tineret sau în alte locaţii.

Aștept nerăbdător să se împlinească cele 30 de zile, conform legii, și să primesc răspunsurile de la Agenția pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu și Prefectura Buzău.

PRECIZARE: Materialul apare in pagina de Facebook a buzoianului Sebastian Adrian Silvestru

{vsig}lemne-taiate-ilegal-Parscov{/vsig}

Scroll to Top