FOTO/VIDEO – Tinerii social-democrati buzoieni au participat la alegerile TSD national

TSD national Congres 2017 0003Duminica 12.11.2017, tinerii social-democrati buzoieni au participat la Congresul national al TSD, unde s-a ales presedintele organizatiei mentionate. ”Sunt aşteptaţi la Congres peste 2500 de tineri din toate judeţele ţării, reprezentanţii fiind până la nivelul organizaţiilor comunale TSD.

 

Pe toată durata evenimentului, vor lua cuvântul preşedinţii organizaţiilor de tineret, liderii Partidului Social Democrat, precum şi invitaţii din străinătate”, au anuntat reprezentantii TSD, la inceputul lucrarilor Congresului. Potrivit responsabililor social-democrati, la Congresul National TSD au participat tineri de stanga din tara si strainatate (preşedintele Tinerilor Democraţi Americani, Louis Elrod, preşedintele Tinerilor Socialişti Europeni, Joao Duarte Albuquerque, vicepreşedintele Uniunii Internaţionale a Tinerilor Socialişti, Garo Chadoian şi preşedintele Tineretului Democrat din Republica Moldova, Alexandru Căuia). Fostul presedinte al TSD national - Gabriel Petrea, ministru al Dialogului Social, a castigat un nou mandat pentru a reprezenta in continuare tinerii social-democrati.

I.G.

 

{vsig}congres-TSD-national-2017{/vsig}

 

Scroll to Top