Ziua Veteranilor din teatrele de operatii va fi sarbatorita astazi, sambata 11 noiembrie, de militarii din garnizoana Buzau printr-o ceremonie militara si religioasa, incepand cu aceasta ora in comuna Smeeni, din judetul Buzau.
Ceremonia va cuprinde si dezvelirea Monumentului Eroilor din Teatrele de Operatii, unde participantii la activitate vor tine un moment de reculegere si vor depune coroane de flori in memoria eroilor cazuti la datorie. De asemenea,tot de la ora 11.00, vor fi trase clopotele in toate bisericile si capelele construite in incinta unitatilor militare. La ceremonie vor participa reprezentanti ai administratiei publice locale, notabilitati si distinsi veterani de razboi.
Ziua Veteranilor a fost instituita prin Legea nr. 150 din 22.10.2014, privind modificarea si completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoasterea meritelor personalului armatei participant la actiuni militare si acordarea unor drepturi acestuia si urmasilor celui decedat. Veteranii din teatrele de operatii sunt aceia care s-au oferit voluntari pentru tara lor, oameni care fac parte din societatea noastra, si care desi cunoscand dificultatile pe care le vor intampina intr-o zona de razboi, constientizeaza sacrificiile pe care le vor face. Acestia aleg calea de a intra in marea galerie a celor pentru care sentimentul de patriotism nu reprezinta doar dragostea fata de tara sau popor, ci si nazuinta de a lasa ceva urmasilor, si anume libertatea chiar cu pretul vietii, distingandu-se prin curaj si vitejie in razboaie sau in alte imprejurari grele si periculoase, fiind gata sa se jertfeasca pentru un scop inalt.
Romania se alatura, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum si altor state din Europa care, la 11 noiembrie, isi arata recunostinta pentru militarii intorsi din misiuni si isi comemoreaza eroii. Ziua de 11 noiembrie a fost aleasa pentru simbolistica ei si intrarea in vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistitiului intre Puterile Antantei si Germania, in urma caruia se punea capat Primului Razboi Mondial si se creau conditiile necesare realizarii, in tara noastra, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. In tara noastra se sarbatoreste si Ziua Veteranilor de Razboi, pe data de 29 aprilie, in onoarea tuturor militarilor romani care au luptat si si-au dat viata, pe timpul celor doua conflagratii mondiale, pentru apararea independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale a Romaniei.
E.S.
UPDATE - La Buzau, in Cimitirul Eroilor, rudele unui erou-militar cazut la datorie in teatrele de operatiuni din alte tari, nu au dorit prezenta presei la ceremonie. Rudele nu au inteles ca eroul nu mai apartine numai familiei ci si intregului neam romanesc, iar daca acesta a cazut la datorie nu a cazut pentru a-si apara familia ci indirect intreaga tara, prin cooperarea cu celelalte forte NATO. Presa nu este un obiect pe care sa-l pastrezi sau sa-l arunci cand nu mai ai nevoie de el, in acceptiunea larga - mijloacele mass-media sunt mijloacele prin care publicul ia act de evenimentele si actiunile ce se petrec in lume si formeaza constiintele spre lucrurile bune si de folos societatii in care traim. Credem ca un astfel de eveniment ar fi trebuit mediatizat corespunzator, altfel sa nu ne mira posibila aversiune, in viitor a populatiei, fata de un asemenea act.
NE EXPRIMAM REGRETUL FATA DE O ASTFEL DE INTELEGERE STRAMBA, LEGATA DE EVENIMENT!
REDACTIA!
COMUNICAT DIVIZIA 2 INFANTERIE GETICA:
11 NOIEMBRIE
ZIUA VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAȚII
Ziua Veteranilor din teatrele de operații a fost sărbătorită, sâmbătă, 11 noiembrie de militarii din garnizoana Buzău printr-o ceremonie militară și religioasă, începând cu orele 11.00 în comuna Smeeni, din județul Buzău.
Ceremonia a cuprins și dezvelirea Monumentului Eroilor din Teatrele de Operații, unde participanții la activitate au ținut un moment de reculegere și au depus coroane de flori în memoria eroilor căzuți la datorie.
De asemenea, la ora 11.00, au fost trase clopotele în toate bisericile și capelele construite în incinta unităților militare.
Comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general de brigadă Gheorghiță Vlad a transmis, în numele personalului Diviziei 2 Infanterie „Getica”: întreaga preţuire şi admiraţie pentru toți veteranii, faptele veteranilor rămân în paginile istoriei româneşti, pentru a servi drept model generaţiilor următoare. Totodată a transmis întregul respect pentru militarii şi civilii români, decedaţi sau răniţi, care s-au sacrificat în diversele teatre de operaţii, unele în cele mai periculoase locuri din lume, aducând legitimitate, recunoaştere şi apreciere României.
Din munca acestor oameni, putem afirma cu tărie că garanţiile de securitate solide de care România se bucură în prezent se datorează în mare măsură şi acestui spirit de sacrificiu care întruchipează coloana vertebrală simbolică a loialităţii şi patriotismului.
Gândul tuturor se îndreaptă și spre cei 29 de eroi căzuţi la datorie în teatrele de operaţii în care ne-am angajat alături de aliaţii şi partenerii noştri, precum şi câteva zeci de militari răniţi pe timpul acestor operaţiuni. Armata a plătit acest preţ greu pentru că România să-şi poată îndeplini obligaţia de a fi parte activă a comunităţii internaţionale, la efortul mondial de construcţie a unei lumi mai bune şi mai sigure.
Să nu uităm să transmitem gândurile noastre de bine, alinare, compasiune şi recunoştinţă şi familiilor îndurerate ale veteranilor de război, pentru curajul, neclintirea şi demnitatea cu care au trecut prin aceste dure încercări.
La ceremonie au participat reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, locale, notabilităţi şi distinşi veterani de război.
***
Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150 din 22.10.2014, privind modificarea și completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.
Veteranii din teatrele de operații sunt aceia care s-au oferit voluntari pentru țara lor, oameni care fac parte din societatea noastră, și care deși cunoscând dificultățile pe care le vor întâmpina într-o zonă de război, conștientizează sacrificiile pe care le vor face.
Aceștia aleg calea de a intra în marea galerie a celor pentru care sentimentul de patriotism nu reprezintă doar dragostea faţă de ţară sau popor, ci și năzuința de a lăsa ceva urmașilor, și anume libertatea chiar cu prețul vieții, distingându-se prin curaj și vitejie în războaie sau în alte împrejurări grele și periculoase, fiind gata să se jertfească pentru un scop înalt.
România se alătură, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei şi intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
În ţara noastră se sărbătoreşte şi Ziua Veteranilor de Război, pe data de 29 aprilie, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat şi şi-au dat viaţa, pe timpul celor două conflagraţii mondiale, pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.
BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
{vsig}smeeni-veterani{/vsig}