In lipsa oricaror alte date despre aceasta constructie subterana, ne propunem sa facem o incursiune in istoria urbanismului buzoian si sa realizam o harta de imagini a vechiului targ medieval, asa cum poate fi ea, partial, reconstituita pe baza surselor documentare si arheologice. Ne propunem un astfel de demers tocmai pentru a contura un cadru general al vechiului peisaj urbanistic al orasului, in care pot fi incadrate o serie de constructii subterane de genul celei semnalate.
Nucleul targului medieval Buzau, in etapele timpurii ale dezvoltarii sale, insuma perimetrul cuprins intre Biserica Greci (zisa „Negustori”), Templul cultului iudaic (Sinagoga), cladirea Bazarului si Piata Dacia. In imediata vecinatate, spre nord, vest si sud, targul era inconjurat de o braniste cunoscuta sub numele de Crangul Targului, unde se afla si un lacas de cult, Biserica Sf. Ingeri, cunoscuta si sub numele de Biserica din Padure, o ctitorie a orasenilor din epoca medievala. O analiza a tramei stradale, asa cum s-a pastrat ea pana la finele veacului al XIX-lea, i-a facut pe expertii in urbanism sa incadreze orasul Buzau in categoria celor de tip fusiform, de genul Pitestilor, Campulungului si Romanului, structura urbana determinata de evolutia asezarii intre doi poli: cel al unei piete permanente, numite „Pazar” (bazar), si cel al unei piete temporare, unde se tinea Oborul (targul, iarmarocul), ambele avand un interes comercial si constituind un factor-motor in dezvoltarea potentiala a structurii urbane din care au facut parte. Aceste amplasamente erau, fara indoiala, legate prin ulite-strazi, de-a lungul carora se aflau locuintele destinate unor diverse categorii socio-profesionale angrenate in activitatile de comert pe plan local. Bazarul, piata permanenta, se tinea undeva in imediata vecinatate a Bisericii Greci (Negustori), unde se afla, cu siguranta, si cartierul negustoresc cu toate amplasamentele necesare activitatilor de acest gen. In celalalt spatiu comercial, zona Oborului, erau asezati mestesugarii, grupati si ei in mahalale, unde isi desfasurau activitatile curente.
Centrul comercial al orasului era traversat de Ulita Targului, devenita ulterior, in veacul al XIX-lea, Strada Cuza Voda. Traseul actualei strazi Cuza Voda a fost configurat mult mai tarziu, in a doua jumatate a veacului al XIX-lea, pentru a asigura relatia actuala Piata Dacia (o fosta zona mlastinoasa, devenita ulterior spatiu administrativ) si Hala de Carne si Peste, ridicata in 1890. Fronturile de cladiri care marginesc Ulita Targului sunt si ele de data tarzie, apartinand celei de-a doua jumatati a veacului al XIX-lea, asa cum o arata stilul arhitectural al cladirilor si tipologia de constructie a feroneriilor de la balcoane. Dupa 1831, strazile orasului au inceput sa sufere un proces de regularizare in plan urbanistic, fapt care a dus la disparitia multor indicii cu privire la structura urbana specifica perioadei medievale. Vechiul targ medieval era o asezare de tip deschis, mai mult ca sigur lipsita de elemente de fortificare (mentiunea singulara a unei presupuse Cetati a Buzaului si atribuita unui calator strain pe nume Giacomo Luccari nu are niciun fel de confirmare din punct de vedere arheologic si doar anumite voci din istoriografia locala intretin in mod fantezist aceasta teza si o mentin in mod nefondat in cadrul discursului istoric) si se concentra, cum am vazut in cele expuse mai sus, in preajma Bazarului.
Teza potrivit careia traseul Strazii Cuza Voda ar pastra in totalitate vechiul traseu al Ulitei Targului din secolele al XIV-lea-al XVI-lea si ar fi fost protejata de o incinta fortificata, nu beneficiaza, dupa cum am afirmat, de nicio baza stiintifica. De-a lungul secolelor, urbea a cunoscut reale perioade de insecuritate si de instabilitate, fapt care a intretinut si un standard scazut din punct de vedere al civilizatiei, cat si al dezvoltarii urbanistice, determinandu-i pe calatorii straini ai primei jumatati a veacului al XIX-lea sa califice targul Buzaului drept „un sat adorabil”. Drept urmare, intr-un astfel de climat de provizorat, nu s-a putut cladi ceva durabil si de continuitate. Datele oferite de arheologie ne arata faptul ca toate constructiile monumentale, fie subterane, fie supraterane, care au rezistat si au ajuns sa fie descoperite in epoca contemporana, nu pot fi mai vechi de secolul al XVIII-lea.
In afara vetrei orasului erau dispuse marile proprietati domeniale nobiliare si manastiresti. Spre nord si vest, teritoriul se afla in posesia Episcopiei Buzaului, iar in marginea de sud, „in jos de targ”, era domeniul Manastirii Banu, iar ceva mai la vest, incepea curtea boiereasca a familiei Vergu, care l-a dat pe cunoscutul Capitan de Buzau, Manaila. Tot in afara mosiei orasului se afla si curtea prosperului negustor grec Caloian, cumnat al lui Manaila, ajuns si el la demnitatea de Capitan de Buzau, dupa un 1699. Pe teritoriul curtilor sale, acest Caloian ridica si un lacas de cult, in 1709, cunoscut drept Biserica din Brosteni, loc unde, pe la finele veacului al XVIII-lea, se constituie Mahalaua Brostenilor, locuita de colonistii bulgari, specializati in practica gradinaritului.
Dincolo de platoul Pietei Dacia, s-a aflat, in veacul al XVIII-lea, domeniul feudal al boierului Hagi Constantin, cunoscut si el pentru inalta functie dregatoreasca detinuta, aceea de Capitan de Buzau, intre 1717 si 1728, asemeni lui Manaila si Caloian, boierii locali invocati in randurile de mai sus. Curtile lui Constantin Capitanul erau plasate, potrivit lui Basil Iorgulescu, cam la 100 de metri la est de Biserica Sfintii Ingeri a orasenilor, plasata la acea vreme in vecinatatea Crangului Targului, ulterior defrisat in folosul extinderii orasului. In cuprinsul curtii sale, jupanul Hagi Constantin a ridicat si un lacas de cult domenial, o biserica astazi disparuta, situata la acea vreme in imediata apropiere a Pietei Dacia. O hotarnicie din 1765, intocmita de Episcopia Buzaului, ne reconstituie peste timp vecinatatile acestei curti boieresti a lui Hagi Constantin, indicandu-ne cateva amplasamente cu rol comercial existente in realitatile de locuire ale acelei epoci. Se mentioneaza astfel existenta unor pravalii negustoresti, a unei carciumi si a unei brutarii care apartinea Vistiernicului Vergu, cat si a unei brutarii a unuia numit Carpuz, amplasamente care comunicau prin diverse ulite si ulicioare. Dupa ce acest Hagi Constantin paraseste orasul pentru a prelua o noua dregatorie, capitania Orasului Slatina, se confrunta o vreme cu litigii de proprietate intre el si oraseni, dupa care se decide sa doneze curtea si biserica ctitorita Episcopiei Buzaului. Perimetrul acestui domeniu, unde se afla si biserica, este, la ora actuala, aproape imposibil de investigat, deoarece, in anii ’50 ai secolului al XX-lea, va fi ridicat frontul de blocuri de pe latura de vest a platoului Pietei Dacia. A vizualiza harta imagistica a acestui spatiu, cel putin pentru veacul al XVIII-lea, ramane pe mai departe un exercitiu de imaginatie si, in afara existentei unor date concrete de ordin arheologic, riscam sa ne hazardam pe terenul unei literaturi romantioase, poate captivante, insa mult distantata de realitate.
Desele distrugeri survenite in cursul veacului al XVIII-lea si inceputului veacului urmator in urma unor invazii sau campanii militare, a cutremurelor de pamant venite dinspre zona Vrancei, cat si a lucrarilor de regularizare stradala care au facilitat aparitia orasului modern, toate au determinat constituirea unei noi fizionomii urbane, eliminand multe din urmele a ceea ce numim orasul medieval cu expresia sa specifica. Chiar apeland la materialul descriptiv datorat unor relatari de calatorie din epoca medievala, imaginea targului medieval ramane una lacunara, iar arheologia reuseste doar cu titlu partial sa mai elimine unele dintre multele necunoscute. Din nefericire, pasii facuti pe teren arheologic sunt extrem de marunti si se lovesc, nu de putine ori, de o serie de impedimente de ordin extern, in masura sa obstructioneze cele mai bune intentii de ordin stiintific si cultural.
Noi avem o traditie autentica a sfidarii patrimoniului istoric si cand spun acest lucru, pot face referire la un episod consumat in trecutul apropiat, nu mai departe de anii’ 90. Este vorba despre momentul 1990-1991, cand, cu ocazia ridicarii fostei Banci Agricole, a fost descoperit si apoi distrus cu buna stiinta un tunel de acces inspre si dinspre orasul vechi, o costructie cu bolta semicilindrica orizontala, care avea amenajat pe centru si un canal de caramida care asigura alimentarea cu apa a zonei vechi a orasului. Ceea ce s-a intamplat atunci a fost un autentic masacru la adresa unui obiectiv de patrimoniu istoric al orasului Buzau. In zadar au existat la acea vreme cateva voci in pustiu care au cerut pastrarea si conservarea in situ a acestui obiectiv, care la momentul de fata ar fi constituit un punct de atractie turistica si un document istoric si cultural despre istoria orasului.
Ramnicu Sarat, repere arheologice medievale
Daca ne propunem sa identificam unele repere istorice apartinand epocii medievale din spatiul urban ramnicean, vom spune ca apelul la informatiile datorate izvoarelor documentare sunt extrem de putine, iar cele provenite din cercetarea arheologica sunt mai mult decat limitate, ele rezumandu-se la unele sondaje sporadice si, doar cu titlu particular, la obiective unde au fost initiate cercetari sistematice propriu-zise.
Daca la momentul de fata cineva este interesat sa afle cate ceva despre descoperirile arheologice din perimetrul orasului Ramnicu Sarat, va avea marea surpriza sa constate ca cercetatorii locali, de-a lungul timpului, nu au acordat o importanta prea mare zonei, cu mici exceptii. Nici din punct de vedere istoriografic chestiunea nu s-a bucurat de o prea mare importanta. Cine deschide, spre exemplu, lucrarea „Buzau. Mica enciclopedie istorica“, aparuta in anul 2000, si cauta informatii despre realitatile arheologice ramnicene va ramane fara replica atunci cand va realiza lipsa de informare a celor care au prezentat, la acel moment, lista descoperirilor arheologice din zona. Informatiile tin cu strictete doar de Complexul brancovenesc si acelea sunt lacunare, in situatia in care exista o serie de informatii, cel putin despre obiectivul istoric indicat, datorate unui singur arheolog buzoian, care a luat in serios cercetarea medievistica, iar prin plecarea sa din colectivul de cercetare al MJB, cu ani in urma, a lasat un gol imens in viata stiintifica locala.
Spatiul urban ramnicean nu are inca reperele necesare pentru a se realiza o harta a siturilor arheologice, exceptand unele puncte in care au fost facute cercetari sistematice. In acest spatiu urban, de-a lungul timpului, nu au existat nici periegheze, nici supravegheri de specialitate si cand afirmam acest lucru ne gandim mai cu seama la perioada sistematizarii urbane agresive, aplicate centrului istoric in anii ’80 ai epocii comuniste. Anterior, in perioada interbelica, in zona Parcului Municipal de langa cladirea Primariei, a fost reperat un cimitir musulman din epoca fanariota, dar si alte morminte medievale aflate la intersectia unor strazi si, cu totul sporadic, au fost descoperite cateva artefacte medievale, un sfesnic de lut smaltuit si fragmente ceramice, datate in a doua jumatate a secolului al XV-lea. Pentru targul medieval ramnicean nu avem cercetari sistematice mai devreme de anul 1977 si le datoram regretatului cercetator Motzoi-Chicideanu, cel care a facut primele sapaturi in incinta Complexului brancovenesc al fostei Manastiri Adormirea Maicii Domnului, asezamant monahal care dateaza de la finele veacului al XVII-lea, ctitorit de catre Constantin Brancoveanu si de catre unchiul acestuia, Mihail Cantacuzino.
Complexul brancovenesc este alcatuit dintr-un zid de incinta, prevazut cu turnuri patrulatere si poligonale, anfilade de chilii (sir de constructii dispuse in linie dreapta), cladirea Staretiei si Casa Domneasca, dispusa in planul central al incintei. Sub fosta cladire a Staretiei, actualul Muzeu Municipal, se afla si la momentul de fata un sistem de pivnite, paralel cu latura de sud a incintei. In perioada medievala a fost construit un tunel de caramida cu bolta in leagan, iar in zona turnului de pe latura estica a fost amenajat un tunel de evacuare, pentru situatii diverse de insecuritate, a celor aflati in incinta asezamantului. In cursul cercetarilor de teren au fost reperate si o serie de morminte medievale anterioare ridicarii complexului brancovenesc, cat si o serie de locuinte.
Dupa o pauza, cercetarile sistematice sunt reluate incepand cu anul 1991 datorita reputatului arheolog Emil Lupu, insumand un numar de sapte campanii arheologice. In acest interval, apar noi complexe de locuinte si diverse fragmente ceramice smaltuite, cu decor sgrafitat si policrom, datate in veacul al XV-lea. Mormintele descoperite si locuintele au fost datate pe baza materialului numismatic, datat in a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Tot in 1991, cu ocazia ridicarii Bancii Agricole (Raiffeisen Bank) de pe Strada Victoriei, Muzeul Municipal Ramnicu Sarat a efectuat o cercetare arheologica de salvare. Atunci au fost reperate niste pivnite cu bolta in leagan (bolti semicilindrice – bolta in leagan sau semicilindrica este reprezentata de o serie de arce lipit unul de altul), care apartineau unui front de pravalii din secolul al XIX-lea, existente pana in anii ’80 ai secolului al XX-lea, pe Strada Mare (Victoriei). In aceasta zona au aparut si gropi menajere de unde au fost recoltate fragmente ceramice apartinand veacului al XVIII-lea.
Din documente apartinand veacului al XIX-lea se cunoaste faptul ca teritoriul vechiului targ era divizat in domenii funciare care apartineau orasului, boierilor locali, cat si asezamintelor ecleziastice din acel perimetru. Aceeasi strada centrala devine, in perioada antebelica si interbelica, axul vietii comerciale si de societate al urbei, imaginea sa putand sa ne contureze, peste timp, pasii spre modernitate pe care i-a facut un obscur targusor provincial pe durata istoriei.
Cu siguranta ca si pivnita reperata accidental pe strada Mihail Kogalniceanu din orasul Ramnicu Sarat (segment al drumului european 85), care traverseaza localitatea, trebuie sa fie doar una dintre pivnitele care urmau traiectoria unui alt front de cladiri din veacul al XIX-lea, ridicate pe vechi constructii subterane din secolul al XVII-lea, respectiv al XVIII-lea. Vorbim, fara indoiala, de o situatie similara celei de pe Strada Victoriei, din fostul centru istoric al orasului. Doar o serie de sondaje arheologice pot descrie realitatea din teren si pot aduce noi informatii despre siturile medievale din perimetrul urbanistic al orasului Ramnicu Sarat.
Adrian Constantin
