FURA DIN GERMANIA! Tanar de 31 ani, URMARIT INTERNATIONAL, ARESTAT la Buzau

Politia 2Ieri, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au depistat un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Buzău, urmărit internaţional.

Pe numele său, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt din unităţi de cazare, fapte comise pe teritoriul acestui stat. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti dispunând arestarea preventivă a acestuia, pentru 15 zile, în vederea demarării procedurilor de predare către autorităţile din Germania. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

E.S.

                                                                            

Scroll to Top