Ca un tribut adus sacrificiului suprem și jurământului de credință față de Armata Română, el eroul roman sublocotenent (pm) Mădălin Stoica, priveștea cum, la 40 de zile de la înrolarea în Armata Domnului la camarazii lui pe care i-a lăsat cu capetele plecate într-o aură cenușie de durere și tristețe, privește la camarazii care nu l-au uitat și care îl pomenesc la fiecare slujbă, în fiecare gând.

Te-ai ridicat la Ceruri și din curcubeul lui privești viața noastră a muritorilor, a noastră a inimilor neînfricate și te rogi pentru cei rămași să continue misiunea începută în luna august, te rogi pentru membrii familiei tale care încă te mai așteaptă, te rogi pentru prietenii tăi pe care nu ai mai reușit să-i îmbrățișezi.

Azi, 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, aici, de unde ai plecat în 15 septembrie, am pregătit pentru tine un vas de apa curată, busuioc, lumânări, tămâie, colivă și puțin vin. Și am venit și noi, camarazii tăi, am venit aici în fața lui Dumnezeu cu jertfa, rugăciuni și milostenie, pentru a ne ruga împreună pentru sufletul tău gol și a-ți îmbrățișa destinul.

În capela militară de aici, acest spațiu al nemuririi, stau și mă gândesc, prin fumul tulbur al lumânărilor aprinse, dacă acolo la tine Mădăline, s-ar găsi un raft, pe care să fie  aşezate faptele care au contat şi oameni speciali ce le-au înfăptuit. Eu zic că așa ar fi loial, pentru ca tolba ta cu fapte bune să-și găsească locul acolo, ca toți să știe despre tine brav ostaș ce ai îmbrățișat moartea cu scutul demn al propriului destin. Să se știe și acolo de visul tău neîmplinit, să se știe și acolo de faptele muritorilor în eternitate.

Prin moartea Ta, ți-ai asumat destinul de Erou, ți-ai asumat responsabilitatea patriotului și a celui care a participat la angajamentele asumate, iar sacrificial tău va fi pilda generației viitoare, iar istoria va prelua acest destin şi îl va înscrie în paginile sale alături de memoria celor care s-au sacrificat, a celor care şi-au depăşit condiţia, a celor filantropi, a celor înţelepţi sau învăţaţi, a celor puternici, a celor cruzi sau a celor prea miloşi, sau poate a tuturor acestora.

Se spune că pentru fiecare erou se varsă o anumită cantitate de lacrimi, cred că eu am epuizat-o deja…restul mi le-am  îngrămădit alături de sentimentele nespuse într-o raniță tip ,,cazon”, ce zace ponosită alături de bocancii roși de praf pe raftul cu amintiri neachitate, acolo într-un colț obscur al sufletului kaki, pentru ca nimeni să nu le poată vedea...

Nu știu ce să–ți mai spun, doar că, aici, e toamnă Mădăline și că afară plouă laic și că am fi vrut să fii cu noi, că afară plouă laic și ne este urât fară tine drag soldat al lui Dumnezeu…

Binecuvântat fie printre nemuritori, numele tau, erou Mădălin Stoica…