37 de ani de la moartea jurnalistului buzoian PAMFIL SEICARU
Last Updated on 21/10/2017 by Iulian Gavriluta

Pamfil Seicaru37 de ani de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului si omului de cultura buzoian Pamfil Seicaru. Pentru multi un nume cunoscut, pentru altii mai putin, Pamfil Seicaru ramane un reper cu adevarat pentru jurnalisti si nu numai. S-a nascut in localitatea Beceni ( Buzau) in 18 aprilie 1894, a fost un ziarist roman, director al ziarului “Curentul", cel mai combativ cotidian romanesc in perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Este

considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele doua razboaie mondiale. Șeicaru a făcut studii juridice obținând licența in drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. A fost deputat în parlamentulRomaniei în 1928, 1931 și în 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului "Bucovina” Cernauti și a participat la editarea revistei “Gandirea”. În 1928 înființează ziarul “Curentul”cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă,pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944. În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie si Frantapentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic. În fața pericolului nazistAnglia trebuie să se pregătească pentru propria apărare și abia după asta să garanteze și frontierele altor țări”. Într-un articol publicat la 15 aprilie 1939 a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp. În anii războiului, au rămas celebre polemicile lui cu comentatorul politic britanicWickham Steed de la postul de radioLondra. În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. A petrecut 30 de ani înSpania unde, la Madrid a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice. Ultimii ani i-a petrecut înGermania stabilindu-se la Dachau (Bavaria). La 21 octombrie 1980 a murit în Germania ziaristul Pamfil Şeicaru. După 11 ani, rămăşiţele sale pământeşti sînt aduse în Ţară şi reînhumate, la 17 februarie 1991, în Cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti, unde sînt înmormântaţi părinţii lui. La 20 octombrie 2005, osemintele lui Pamfil Şeicaru sînt strămutate la Mănăstirea cu hramul „Adormirea Sfintei Ana” de pe Dealul Moşului, Orşova, pe care a ctitorit-o în perioada interbelică în semn de mulţumire că acolo a scăpat cu viaţă după ce fusese îngropat de viu, împreună cu un camarad, în urma unei explozii de obuz, în timpul Primului Război Mondial, în care luptase ca sublocotenent, aşezământ monahal (căruia sub regimul comunist i se dăduse destinaţie laică), pe care îl donase Patriarhiei Române din Bucureşti printr-un act notarial redactat la München în 24 martie 1975. La moartea sa, în octombrie 1980, Primul Ministru al Bavariei,Franz Josef Straub l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot român și eminent ziarist... Moștenirea pe care a lăsat-o compatrioților săi este lupta pentru dreptate, omenie și pace.” În 1945 a fost comdamnat la moarte în contumacie de comuniști. În 1966 Ceaușescu l-a grațiat în urma unei ample acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii de independență față de Moscova a lui Nicolae Ceaușescu. În august 1977 a făcut o vizită secretă în România, organizată de Securitate.

 

Autocaracterizarea sa „Mă numesc Pamfil Șeicaru, născut în anul 1894, luna aprilie... Am intrat în presa cotidiană în aprilie 1918, după ce am fost demobilizat și de atunci am continuat să fiu comentator al evenimentelor politice interne și externe, colaborând succesiv la diverse ziare și reviste. În 1923 am fost angajat la ziarul Cuvântul, ca sef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici. Articolul de fond (leit articol) era semnat de mine. În anul 1924 am fost ales presedinte al Sindicatului ziariștilor. În 1927 am demisionat de la ziarul Cuvântul si am luat conducerea ziarului Curentul, al unei societati anonime, unde am funcționat ca director și redactor-șef... Din ianuarie 1927 și până la 9 august 1944, când am plecat din țara, articolul de fond era semnat de mine. Am fost ales de trei ori ca deputat independent în Parlamentul țării...”

Sursa - Wikipedia

I.G.

A.D.

P Seicaru 3