Cum este sa ai firma anchetata penal si sa castigi fonduri nerambursabile? Cum este sa-i pupi in dos pe mai marii zilei, sa mituiesti presa si sa nu se auda de aceste afaceri necurate? Iata - firma Bratila din Buzau a castigat, alaturi de Lucsor, 55.000 de euro nerambursabili! Noi credeam ca una din conditiile absolut necesare pentru cererea de finantare este si...cazierul firmei, dar se pare ca acesta nu conteaza cand ai "pile" politice si nu numai.
In timp ce firmele fara penalizari, care ani la randul sunt pe primele locuri la corectitudine, potrivit CAEN-ului, nu au sanse de dezvoltare si nici de premiere la parangheliile Camerei de Comert patronate de alt penal - Gagu, cei cu probleme prospera in...nesimtire. Noi am anuntat inca de saptamana trecuta (LINK) ca: "un număr de 200 de firme mici și mijlocii românești vor obține finanțări nerambursabile de maximum 250.000 de lei (aprox. 55.000 euro) de la stat, pentru investiții, în programul Comerț 2017, potrivit listei intermediare cu solicitanții admiși la finanțare, publicate vineri de Ministerul pentru Mediul de Afaceri.
Din Buzau au fost acceptate doua firme, este vorba despre SC LUCSOR IMPEX SRL care a solicitat 248 106, 92 lei si i-a fost aprobata aceeasi suma si SC BRATILA SRL care a solicitat 250 000 lei si de asemenea i-a fost aprobata aceeasi suma.
Lista completa poate fi consultata accesand site-ul: startupcafe.ro/finantari/rezultate-comert-2017-lista-firme.htm
Va mai aduceti aminte de "circul" penal cu Bratila & Co?
Iata faptele (LINK), potrivit RECHIZITORIULUI organelor de control: "Serviciul Judetean Anticoruptie ne aduce la cunostinta o serie de informatii surprinzatoare din dosarul in care este implicat primarul de la Braesti, Adrian Pertea, dar si patronul scolii de soferi Gheorghe Bratila.
Astfel, ni se transmite ca “la data de 19.11.2015 procurorul specializat din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Buzau a finalizat cercetarile si a emis rechizitoriul prin care a sesizat instanta, dispunand trimiterea in judecata a urmatorilor: - B.G., administrator al unei societati comerciale din Buzau si instructor auto axat preponderent pe categoriile de profesionisti, cercetat sub control judiciar, pentru savarsirea infractiunilor de: - dare de mita in forma continuata prev. de art. 290 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod Penal (doua fapte);
- participatie improprie la infractiunea de dare de mita prev. de art. 52 alin.3 Cod penal rap. la art. 290 alin.1 Cod penal (art. 31 alin.2 rap. la art. 255 alin.1 Cod penal din 1969) cu aplic. art. 5 Cod penal;
- instigare la dare de mita in forma continuata prev. de art. 47 rap. la art. 290 alin.1 Cod penal cu ref. la art. 36 alin.1 Cod penal;
- trafic de influenta prev. de art. 291 alin.1 Cod penal,
toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;
- inculpata – o societate comerciala din Buzau, persoana juridica cu capital privat, pentru savarsirea infractiunilor de dare de mita in forma continuata prev. de art. 290 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod Penal (doua fapte), cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;
- B.A., agent sef de politie, examinator auto in cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule Buzau, cercetat sub control judiciar, pentru savarsirea infractiunilor de:
- luare de mita in forma continuata prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod Penal;
- luare de mita prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal (art. 254 alin. 1 Cod Penal din 1969) cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod Penal;
- trafic de influenta prev. de art. 291 alin. 1 Cod Penal cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal;
- C.A.C., agent sef de politie, examinator auto in cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule Buzau, cercetat sub control judiciar, pentru savarsirea infractiunilor de:
- luare de mita in forma continuata prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod Penal;
- efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia, prev. de art. 12 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, ambele in concurs real prev. de art. 38 alin. 1 Cod Penal;
- P.A.I., primar al comunei Braesti, jud. Buzau, cercetat in stare de libertate, pentru savarsirea infractiunilor de:
- dare de mita prev. de art. 290 alin. 1 Cod Penal (art.255 alin. 1 Cod Penal din 1969) cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod Penal,
- cumparare de influenta prev. de art. 292 alin. 1 Cod Penal cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod Penal.
In fapt, la 16.10.2013, in baza informatiilor obtinute si documentate de lucratorii Serviciului Judetean Anticoruptie Buzau, a fost inregistrata o sesizare din oficiu referitoare la comiterea de acte de coruptie de catre agentul sef de politie B.A. si agentul sef C.A.C., examinatori auto in cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule Buzau si de B.G., administratorul al unei societati comerciale, una din cele mai importante scoli de soferi din jud. Buzau, in legatura cu sustinerea probei practice a examenului pentru obtinerea permisului de conducere categoriile C, D, E (profesionisti).
Alaturi de informatiile obtinute si documentate de lucratorii Serviciului Judetean Anticoruptie Buzau, unul din elementele care au stat la baza demararii acestei anchete a fost si cercetarea sociologica realizata de Serviciul Studii si Proiectii din cadrul Directiei Generale Anticoruptie privind promovabilitatea la prima examinare pe scoli de soferi si instructori auto, cercetare realizata pe baza statisticii postate pe site-ul Directiei Regim Permise si Inmatriculari Vehicule. Conform acestor date statistice, in anul 2012, la nivelul judetului Buzau, pe primul loc s-a clasat scoala de soferi cu instructorul auto B.G., cu 453 candidati examinati, din care 82,34 % au fost declarati admisi la prima examinare.
Rezultatele cercetarii sociologice au relevat imposibilitatea scolarizarii unui numar atat de mare de cursanti in interval de un an, numarul maxim de elevi putand fi de 120 in urma efectuarii unui program de lucru prelungit (10 ore pe zi, 7 zile pe saptamana); conform normelor legale, fiecarui candidat trebuie sa i se asigure 30 de ore de conducere, ceea ce presupune pentru 453 de cursanti numarul total de 13.590 de ore.
Admitand ca a lucrat in fiecare zi a anului 2012 (inclusiv sambata, duminica si sarbatorile legale), pentru a putea realiza numarul de ore de conducere stabilit legal, instructorul auto B.G. ar fi trebuit sa lucreze 37 de ore pe zi.
Sediul scolii de soferi este situat in mun. Buzau, iar garajul (parcul auto) se afla pe o alta strada din mun. Buzau. In intervalul octombrie 2013 - mai 2015, de la acest garaj au plecat pe traseu cursantii scolii pentru sustinerea probei practice a examenului de obtinere a permisului de conducere categoriile C, D si E (profesionisti).
In perioada octombrie 2013 - iulie 2015 sustinerea probei practice pentru obtinerea permisului de conducere categoria “profesionisti” a avut loc, de regula, in fiecare zi de marti a saptamanii, cand unul dintre cei doi agenti participa la activitatea de examinare.
In unele dintre aceste zile de marti, in care erau programati cursanti de la repectiva scoala de soferi, examinatorii B.A. si C.A.C. s-au deplasat in tinuta civila, cu autoturismele personale, la garajul scolii, parcandu-le in curte, neasigurate si cu cheile in interior, astfel incat instructorul auto B.G. sa aiba acces la acestea.
In timp ce examinatorul respectiv era plecat cu candidatii pe traseu, instructorul B.G. conducea autoturismul acestuia la o statie de carburanti situata in apropiere, unde il alimenta cu carburant (pana la umplerea rezervorului, in functie de numarul de litri existenti), iar uneori trecea cu masina si pe la spalatoria auto din cadrul unui complex din apropiere pentru a fi spalata; combustibilul si serviciile de curatenie erau achitate de instructorul auto B.G.
Autoturismele agentilor examinatori B.A. si C.A.C. nu au fost alimentate in aceeasi zi, ci la date diferite.
Au fost documentate si probate 17 situatii in care autoturismele examinatorilor auto au fost alimentate in zilele in care au examinat cursantii scolii de soferi, in 10 pentru B.A. si in 7 pentru C.A.C. In 15 cazuri, alimentarile au fost facute de B.G. In doua randuri, instructorul auto a permis unor candidati sa mearga cu masinile politistilor examinatori la statia de combustibil, unde acestia le-au alimentat, platind contravaloarea carburantului.
Alimentarile cu combustibil efectuate in beneficiul agentului examinator B.A. au fost in valoare totala de 2.279,14 lei iar cele pentru agentul examinator C.A.C. - in valoare totala de 1.814,84 lei.
In 9 din cele 15 cazuri in care a alimentat personal cu combustibil autoturismele politistilor, B.G., care este si administrator al scolii de soferi, a predat societatii bonurile fiscale, acestea fiind inregistrate in evidenta contabila cu titlul de cheltuieli efectuate pentru autovehiculele firmei.
In aceasta modalitate, inculpatul a urmarit recuperarea partiala a valorii mitei (prin deducerea TVA-ului si a impozitului pe profit pentru bonurile fiscale predate).
Se observa ca toate alimentarile au efectuate de B.G. in interesul societatii, in calitate de administrator si instructor, in scopul promovarii de catre cursanti a probei practice pentru obtinerea permisului de conducere categoria „profesionisti” si pentru asigurarea unui procent ridicat de promovabilitate; prin comportamentul sau ilicit, inculpatul a antrenat si raspunderea penala a persoanei juridice.
Pentru documentarea activitatii infractionale, cu sprijinul Serviciului Operatii din cadrul D.G.A., in cauza a fost autorizat un investigator sub acoperire, care a efectuat cursurile scolii de soferi profesionisti, avand ca instructor pe B.G.
La 04.06.2015, investigatorul si-a exprimat temerea in legatura cu promovarea probei practice, context in care instructorul i-a precizat ca ar putea sa abordeze dinainte unul sau doi politisti, sugerandu-i sa amane sustinerea probei in eventualitatea in care este repartizat altui examinator.
La 15.06.2015, in timpul efectuarii ultimei sedinte de conducere cu instructorul B.G., investigatorul a efectuat in trafic o manevra necorespunzatoare care a atras atentia agentului de politie C.A.C., aflat intamplator in aceeasi zona, in timp ce desfasura activitati de examinare.
Agentul C.A.C. l-a contactat telefonic imediat pe instructorul B.G. si au avut o discutie legata de manevra gresita a cursantului; dupa ce a incheiat conversatia telefonica, instructorul i-a relatat investigatorului ca persoana cu care a discutat este unul dintre examinatorii S.P.C.R.P.C.I.V. Buzau, care a vazut greseala facuta, punandu-i in vedere ca, in cazul in care va fi programat la acest examinator, sa aiba pregatita suma de 250 de euro pentru a fi declarat admis.
In ziua de marti, 16.06.2015, investigatorul sub acoperire a sustinut proba practica a examenului pentru obtinerea permisului de conducere, categoria profesionisti, fiind examinat de C.A.C.
Inainte de sustinerea probei, investigatorul a avut o discutie cu examinatorul in care acesta i-a reprosat manevra gresita pe care o observase in ziua anterioara.
Candidatul a sustinut proba practica timp de 20 de minute, desi conform reglementarilor, examinarea trebuia sa dureze 45 de minute, fiind declarat admis.
Dupa examen, investigatorul a discutat cu B.G., acesta fiind momentul la care instructorul i-a precizat ca in aceeasi zi a alimentat autoturismul marca AUDI, utilizat de agentul de politie B.A., sugerand ca alimentarea autoturismelor examinatorilor constituie o practica menita a asigura promovarea candidatilor.
Instructorul i-a solicitat apoi banii, conform intelegerii din 15.06.2015, iar investigatorul i-a remis suma de 1200 lei (echivalentul in lei a sumei de 250 de euro).
In cursul cercetarilor au fost documentate si alte fapte de coruptie comise de B.A. si C.A.C., dupa cum urmeaza:
La 10.01.2014 P.A.I., primarul comunei Braesti, a intervenit pe langa examinatorul B.A. pentru a facilita promovarea probei practice de catre D.M.A. (angajata a Primariei comunei Braesti), care urma sa fie examinata de acest agent. In schimbul promovarii candidatei, examinatorul i-a pretins primarului o alimentare cu combustibil.
Dupa ce D.M.A. a fost examinata si declarata admisa de B.A., acesta a alimentat un plin de combustibil la statia de carburanti, statie cu care Primaria comunei Braesti are incheiat un contract pentru alimentarea cu carburant a autovehiculelor primariei.
La 21.03.2014 (vineri), orele 12.06, P.A.I, primarul comunei Braesti, i-a solicitat examinatorului B.A. sa intervina pe langa functionari de la S.P.C.R.P.C.I.V. Buzau – Compartimentul Inmatriculari, in scopul primirii si solutionarii unui dosar incomplet avand ca obiect transcrierea dreptului de proprietate pentru un autoturism.
Dosarul respectiv apartinea fratelui primarului, P.O.D. (ofiter, sef al Biroului Rutier din cadrul Politiei orasului Marghita, jud. Bihor), care dorea sa treaca pe numele sau autoturismul SEAT LEON, in conditiile in care acesta nu avea chitanta care sa ateste plata taxei de inmatriculare in valoare de 60 lei, fapt ce impiedica primirea dosarului.
B.A. l-a contactat pe colegul sau, agentul principal M.D.L., solicitandu-i sa-l ajute pe fratele primarului. Ulterior, acestuia din urma i s-au eliberat in aceeasi zi dovada pentru a putea circula si numerele de inmatriculare.
In schimbul interventiei facute, B.A. i-a pretins primarului o alimentare, pe care a facut-o in aceeasi zi la statia mentionata, fara a achita contravaloarea, care a fost trecuta in contul Primariei comunei Braesti.
Referitor la C.A.C., s-a stabilit ca, desi cunostea obligatiile, restrangerile de drepturi, incompatibilitatile si interdictiile aplicabile politistilor, inculpatul a efectuat direct acte de comert incompatibile cu functia sa, intervenind in activitatea comerciala desfasurata de o societate administrata de sotia politistului si care are ca obiect principal de activitate transportul rutier de marfuri intern.
Inculpatul s-a implicat constant in activitatea comerciala desfasurata de aceasta entitate comerciala, efectuand concret si nemijlocit urmatoarele tipuri de operatiuni care intrau in sfera de competenta a administratorului de drept:
- a supravegheat si controlat activitatile legate de selectarea firmei precum si activitatea lucratorilor (conducatori auto), stabilind detalii legate de facturare, plati, salarii;
- a depus diligente de identificare a unor potentiali clienti si de recuperare a unor creante ale societatii;
- a efectuat oferte de pret pentru serviciile de transport rutier efectuate de o societate comerciala;
- s-a ocupat efectiv de largirea portofoliului de clienti prin contractarea de noi curse pe trase interne;
- a reprezentat societatea in relatiile cu tertii, convenind in mod direct efectuare unor curse si tarifele aferente, apreciind asupra rentabilitatii contractului de transport comercial, deci in esenta, asupra profitului ce urma a fi realizat de societatea comerciala.
Prin rechizitoriul intocmit, procurorul de caz a propus mentinerea masurii preventive a controlului judiciar fata de inculpatii B.A. si C.A.C.
Fata de inculpatul B.G., a propus inlocuirea masurii preventive a controlului judiciar si luarea masurii arestarii preventive pe o durata de 30 de zile.
In acest sens a fost stabilit termen de judecata a propunerii data de 23.11.2015.
Lucratorii S.J.A. Buzau au desfasurat activitati procedurale in baza a 63 de ordonante de delegare. In cauza s-a beneficiat de suportul tehnic si operational al Serviciului Operatii din cadrul D.G.A., al Departamentului de Informatii si Protectie Interna si al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Buzau. Masurile de supraveghere tehnica constand in supravegherea video, audio si/sau prin fotografiere in mediul ambiental au fost puse in executare si cu mijloacele tehnice din dotarea S.J.A. Buzau. Facem precizarea ca trimiterea in judecata este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.
SITUATIA IN PREZENT:
Nr. unic (nr. format vechi) : 3140/114/2015/a11
Data inregistrarii 06.12.2016
Data ultimei modificari: 23.12.2016
Sectie: Secţia penală
Materie: Penal
Obiect: verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Stadiu procesual: Fond
06.12.2016
Ora estimata: 09:30
Complet: FP5R
Tip solutie: Încheiere
Solutia pe scurt: În baza art.362 al.2 C.pr.pen. cu referire la art.208 al.5 C.pr.pen., constată că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii Brătilă Gheorghe şi Botezatu Adrian, şi în consecinţă menţine această măsură preventivă faţă de inculpaţi cu respectarea următoarelor obligaţii: Pentru inculpatul Brătilă Gheorghe: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, de regulă în zilele de sâmbătă sau duminică ale fiecărei săptămâni, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 al.2 C.pr.pen., pe durata controlului judiciar, impune inculpatului respectarea suplimentară faţă de cele arătate mai sus a următoarelor obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea instanţei de judecată; - să nu se apropie de inculpaţii Botezatu Adrian, Chitic Andrei Costin şi Perţea Adrian Ion, de martorii Susu Nicusor Claudiu, Teodorescu Sebastian Giani, Ban Petrica, Caliment Sorin, Dedu Alina Mihaela, Mihalache Elena, Vasile Raluca, Costin Danut Catalin, Cojocaru Nicolae Manuel, Marin Dan Liviu, Postelnicu Vasile, Petre Marius, Grigorescu Mirel, de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Pentru inculpatul Botezatu Adrian: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, de regulă în zilele de sâmbătă sau duminică ale fiecărei săptămâni, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 al.2 C.pr.pen., pe durata controlului judiciar, impune inculpatului respectarea suplimentară faţă de cele arătate mai sus a următoarelor obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea instanţei de judecată; - să nu se apropie de inculpaţii Brătilă Gheorghe, Perţea Adrian Ion, de martorii Susu Nicusor Claudiu, Teodorescu Sebastian Giani, Ban Petrica, Caliment Sorin, Dedu Alina Mihaela, Mihalache Elena, Vasile Raluca, Postelnicu Vasile, Petre Marius, Grigorescu Mirel, de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Prezenta încheiere se va comunica, de îndată inculpaţilor, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Buzău şi Poliţiei de Frontieră Române. Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău verifică periodic respectarea obligaţiilor de către inculpaţii Brătilă Gheorghe şi Botezatu Adrian, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanţa de judecată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.12.2016.
Document: Încheiere - măsuri preventive (faza de judecată) 06.12.2016
Sursa: http://portal.just.ro/114/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11400000000061061&id_inst=114