Potrivit Rezolutiei nr. 64/200 din 21 decembrie 2009, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, 13 octombrie este desemnata ,,Ziua Internationala pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”.
In acest context, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Neron Lupascu” al judetului Buzau doreste sa sustina proiectul prin organizarea, in data de 13 octombrie, a unor activitati cu tematica specifica, dedicate popularizarii si constientizarii populatiei, cu privire la riscurile specifice judetului nostru, reducerea lor, precum si modul de comportare in diferite situatii de urgenta, astfel:
- Organizarea si desfasurarea de actiuni specifice de tipul „Ziua Portilor Deschise” atat la resedinta institutiei din municipiul Buzau, cat si la sediile subunitatilor de interventie din judet (Detasamentul de Pompieri Ramnicu Sarat, Statia de Pompieri Maruntisu, Punctele de Lucru Pietroasele, Beceni si Nehoiu) intre orele 0900-1400.
In cadrul acestor actiuni vor fi prezentate mijloacele de interventie in caz de dezastre naturale si modul de folosire al acestora, precum si tehnica de interventie cu care echipajele participa la misiunile de salvare. De asemenea, in punctele de informare preventiva vor fi diseminate informatii din domeniu, ce vor avea ca scop evidentierea modul in care actiunile de sensibilizare la nivel comunitar pot avea un impact mare in atenuarea unui dezastru. Prin dezastre naturale se inteleg fenomenele naturale de origine geologica sau meteorologica, ori imbolnavirea unui numar mare de persoane sau animale, produse in mod brusc, ca fenomene de masa. In categoria fenomenelor naturale distructive de origine geologica sau meteorologica sunt cuprinse cutremurele, alunecarile si prabusirile de teren, inundatiile si fenomenele meteorologice periculoase, care afecteaza violent zone relativ mari de teren pe termen lung, provocand pierderi de vieti omenesti, pagube materiale si degradarea mediului ambiant. Pentru diminuarea si reducerea efectelor provocate de astfel de hazarde naturale, la nivelul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Neron Lupascu” al judetului Buzau sunt constituite echipe specializate pe diferite tipuri de risc care intervin atunci cand situatia o impune.
Pentru gestionarea situatiilor aparute la dezastre, in sprijinul fortelor profesioniste intervin si membrii Serviciilor Voluntare pentru Situatii de Urgenta din localitatile afectate, servicii ce isi desfasoara activitatea in subordinea Consiliilor Locale, cat si echipele de interventie din cadrul deconcentratelor cu functie de sprijin in cadrul Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta. Centrul Operational Judetean indeplineste permanent functiile de monitorizare, evaluare, instiintare, avertizare, prealarmare si coordonare tehnica operationala a interventiilor in situatii de urgenta. In scopul gestionarii si prevenirii situatiilor de urgenta, Serviciul de Pregatire pentru Interventie si Rezilienta Comunitatilor desfasoara zilnic activitati de pregatire a organismelor/structurilor pentru managementul situatiilor de urgenta si activitati de protectie, pregatire si educatie preventive a populatiei, salariatilor, studentilor, elevilor si prescolarilor, pentru cunoasterea tipurilor de risc la care pot fi expusi si al comportamentului pe care trebuie sa il adopte la producerea unor situatii de urgenta generate de diferite tipuri de risc. Totusi, cetateanul ramane cea mai importanta veriga in procesul de gestionare a situatiilor de urgenta, rolul sau devenind unul major prin insusirea si aplicarea informatiilor care vin din partea institutiilor abilitate.
E.S.