Proiectul de lege, aflat in dezbaterea Senatului Romaniei, este initiat de un grup de parlamentari membri ai Partidului Miscarea Populara (PMP) si ai Partidului Social Democrat (PSD). Legea pentru protejarea agriculturii si zootehniei nu este facuta pentru marii fermieri, care exploateaza mii de hectare sau au ferme cu mii de animale.
Tinta ajutorului acordat prin aceasta lege sunt micii fermieri!
Proiectul de lege, depus la Senat, se aplica producatorilor agricoli si crescatorilor de animale care sunt persoane fizice sau persoane juridice, cetateni romani si care indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:
- detin terenuri de pana la 100 ha pe care executa lucrari agricole
- detin spre crestere 500 de ovine sau caprine
- detin spre crestere pana la 50 de bovine/bubaline
- detin spre crestere pana la 500 de suine
- detin spre crestere pana la 1.000 de pasari
- detin spre crestere pana la 25 de cabaline
Potrivit propunerii legislative, aceste ferme sunt scutite de orice obligatie fiscala sau financiara, catre oricare buget din Romania, pentru utilajele folosite in agricultura sau zootehnie, pentru terenurile agricole, indiferent de forma de detinere, pentru cladirile destinate cresterii animalelor, depozitarii produselor agricole, precum si pentru terenurile aferente acestor cladiri.
De asemenea, sunt scutite de taxa pe valoare adaugata (TVA) utilajele, echipamentele, piesele de schimb si consumabilele. Sunt scutite de orice accize, taxe si impozite produsele agricole si zootehnice.
Este scutita de orice taxa si impozit energia electrica folosita pentru cresterea animalelor, prepararea furajelor, depozitarea produselor agricole. Scutirea se realizeaza prin contorizare separata, iar contorizarea este scutita de taxa de bransament. Este scutit de orice acciza sau taxa carburantul folosit pentru lucrarile agricole.
Fermierul este obligat sa depuna anual la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), pana la data de 1 septembrie, un plan de activitate pentru anul agricol care incepe si care va cuprinde:
- parcelele pe care se obliga sa le lucreze
- categoria de teren a fiecarei parcele
- culturile pentru fiecare parcela
- temeiul legal in baza caruia detine terenurile agricole
- distanta de la fiecare parcela de teren la locul depozitului propriu, fara a depasi 10 km
- capacitatea utilajelor folosite pentru transportul recoltei agricole de pe fiecare parcela la depozit.
In termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea planului, APIA calculeaza conform normelor Directiei pentru Agricultura din judetul respectiv, cantitatea de carburant necesara pentru indeplinirea planului de activitate de catre fiecare fermier sau crescator de animale.
Incepand cu data de 1 octombrie a fiecarui an, fermierul comunica la APIA cantitatea de carburant consumata si justifica cu documente fiscale.
In termen de 30 de zile, APIA este obligata sa depuna in contul fermierului intreaga suma reprezentand accizele si taxele pentru carburant. Acest ajutor nu este conditionat de accesarea altor scheme de ajutor din agricultura.
ATENȚIE! In cazul in care APIA constata ca fermierul nu si-a indeplinit planul, sisteaza orice plata. In cazurile de forta majora, APIA trebuie notificata in 5 zile.
ATENȚIE! Daca fermierul a declarat date neconforme cu realitatea risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani si este obligat sa returneze sumele care i-au fost platite.
Proiectul de lege a fost trimis pe 13 septembrie 2017 Guvernului Romaniei pentru avizare. Senatul Romaniei va dezbate proiectul Legii pentru protejarea agriculturii si zootehniei pe 4 noiembrie.
IMPORTANT! Acesta este un proiect de lege, el va intra in vigoare dupa 30 de zile de la publicarea sa in Monitorul Oficial.
Sursa: agroinfo
Ecaterina Stroescu