Vrei sa iti iei o arma si un permis legal de detinere a ei? Citeste neaparat randurile de mai jos!
Last Updated on 01/09/2017 by Iulian Gavriluta

conditii valabilitatea permisului de portarmaPotrivit legislatiei in vigoare, IPJ Buzau raspunde celor interesati de obtinerea unui permis legal de “port arma”: ”Detinerea unei arme implica multa responsabilitate, iar decizia de a cumpara un pistol si de a deveni un detinator legal trebuie sa vina dupa o analiza serioasa si cunoasterea prevederilor legale.

Exista 5 categorii de arme.

Cele din categoria A - sunt interzise persoanelor fizice si juridice de drept privat, putand fi achizitionate, detinute si folosite exclusiv de catre institutiile publice cu atributii in domeniul apararii, sigurantei nationale si ordinii publice.

Principalele arme si munitii din categoria A sunt:

•          instrumente si lansatoare militare;

•          armele de foc automate;

•          armele de foc camuflate sub forma unui alt obiect;

•          munitiile cu proiectile perforante, explozive si incendiare;

•          munitiile pentru pistolete si revolvere cu proiectile expansive;

•          arme care prezinta caracteristicile tehnice ale armelor letale sau neletale dar care nu se regasesc clasificate in anexa legii.

Detinerea, folosirea sau efectuarea operatiunilor cu arme din aceasta categorie de catre persoane neautorizate se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 8 ani, iar sustragerea lor se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

Armele din categoria B pot fi procurate, detinute si folosite de catre persoanele fizice si juridice de drept privat, numai dupa autorizarea prealabila. Detinerea si respectiv folosirea armelor letale necesita asigurarea din partea posesorilor a conditiilor de pastrare si asigurare a securitatii la domiciliul, resedinta sau dupa caz sediul social sau punctul de lucru al persoanei juridice.

Detinerea, folosirea sau efectuarea operatiunilor cu arme letale fara drept se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5 ani.

Persoanele fizice pot solicita eliberarea autorizatiei pentru procurarea armelor letale, daca indeplinesc conditiile de varsta, din punct de vedere medical, psihologic si de bonitate judiciara.

Principalele arme si munitii letale sunt:

•          arme scurte semiautomate sau cu repetitie;

•          arme scurte cu o singura lovitura cu percutie centrala sau pe rama;

•          arme lungi semiautomate cu teava ghintuita sau lisa;

•          arme lungi cu repetitie sau cu tragere foc cu foc;

•          arme lungi cu teava ghintuita si percutie pe rama;

•          arme lungi cu repetitie sau semiautomate la care lungimea tevii nu depaseste 60 cm.

Armele neletale supuse autorizarii, respectiv cele din categoria C sunt:

•          armele scurte (pistol sau revolver) confectionate special pentru a arunca proiectile din cauciuc.

•          armele scurte (pistol sau revolver) confectionate special pentru a produce  zgomot sau pentru a imprastia gaze nocive, iritante sau de neutralizare;

•          armele scurte sau lungi (cu aer comprimat) care pentru aruncarea proiectilului metalic folosesc forta de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate intr-un recipient. Aceasta categorie se imparte la randul sau in doua subcategorii determinate de viteza proiectilului, masurata in metri/secunda, cele care dezvolta o viteza a proiectilului mai mare de 220 m/s fiind destinate exclusiv sportivilor si antrenorilor de tir.

Detinerea si folosirea armelor neletale din aceasta categorie necesita aceleasi conditii de pastrare si asigurare ca in cazul armelor letale. Detinerea sau portul fara drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizarii se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.

Armele neletale supuse notificarii, respectiv cele din categoria D sunt:

•          armele cu tranchilizante;

•          pistoalele de semnalizare;                

•          pistoalele de start folosite in competitiile sportive;

•          armele de panoplie;                       

•          armele de recuzita;                       

•          arbaletele;           

•          armele vechi.

Armele neletale din categoria D pot fi detinute si, dupa caz, purtate si folosite de persoane fizice sau juridice, cu conditia indeplinirii procedurilor de inregistrare la autoritatile competente.

Neindeplinirea obligatiei de notificare prealabila a organelor de politie constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 la 5.000 lei, aplicandu-se, totodata, si masura complementara a confiscarii armelor sau, dupa caz, a munitiilor.

Categoria E include alte categorii de arme si dispozitive neletale:

•          Armele cu destinatie industriala;

•          Armele de asomare;

•          Harpoanele destinate pescuitului;

•          Arcurile destinate tirului sportiv;

•          Replicile de arme tip airsoft;

•          Dispozitivele paintball.               

Armele si dispozitivele neletale prevazute in categoria E pot fi procurate in Romania de orice persoana care a implinit varsta de 18 ani, fara indeplinirea procedurilor de inregistrare sau autorizare. Totodata, acestea pot fi introduse in Romania fara restrictii.

Posesorii armelor si dispozitivelor neletale au obligatia sa ia toate masurile necesare pentru pastrarea armelor la domiciliu, resedinta sau, dupa caz, la locul de rezidenta, astfel incat sa nu permita accesul persoanelor neautorizate la acestea si sa nu existe pericol de vatamare corporala accidentala.

Desi armele din aceasta categorie sunt exceptate procedurilor de inregistrare sau autorizare, posesorii acestora au urmatoarele obligatii:

•          armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului si tirului sportiv pot fi folosite in spatii delimitate care nu sunt accesibile publicului sau in spatii special amenajate sau semnalizate, in astfel de conditii incat sa nu puna in pericol integritatea corporala sau viata persoanelor;

•          sunt interzise portul si folosirea armelor sau dispozitivelor neletale in locuri publice;

•          armele sau dispozitivele neletale pot fi transportate de la domiciliul, resedinta sau, dupa caz, locul de rezidenta al detinatorului, la locul unde urmeaza sa se desfasoare activitatile pentru care sunt destinate, numai daca acestea sunt tinute in husa, bagaj ori ambalaj si nu sunt incarcate cu munitie.

Nerespectarea acestor obligatii constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 la 5.000 lei, aplicandu-se, totodata, si masura complementara a confiscarii armelor sau, dupa caz, a munitiilor.

IMPORTANT: Regimul de autorizare, procurare si detinere a pieselor, componentelor esentiale si a munitiilor este acelasi cu cel al armelor carora le sunt destinate.

I.G.