Trei copii nu mai sunt pentru ca mama lor, in plin episod depresiv, a sarit in fata trenului in brate si de mana cu ei. Copii care n-au inteles nimic din ce se intampla. Si, cel mai probabil, nici nu au banuit. Aceiasi trei copii ar fi putut sa mai fie si azi daca s-ar fi intamplat cateva lucruri simple.

In primul rand, daca depresia ar fi inteleasa, abordata si tratata cu seriozitatea pe care o impune. Asta presupune nu doar ingrijirea cu mare atentie a pacientului, ci si monitorizarea si protejarea copilului sau copiilor sai. De catre celalalt parinte sau chiar de catre autoritati. Doi parinti din zece sufera de depresie. Sunt cifrele ingrijoratoare din tara noastra care arata exact cum traiesc parintii din Romania. Indiferent de stadiul bolii, cei mai afectati de aceasta tulburare nu sunt adultii, ci copiii care traiesc sub acelasi acoperis cu ei. Li se poate schimba comportamentul, pot aparea episoade de violenta si chiar pot ajunge si ei sa aiba depresie. Legea, insa, nu ii ajuta. Parintii depresivi sunt considerati apti sa aiba grija de copii, iar autoritatile nu intervin decat in cazul unor boli mintale mai grave. Din pacate, boala trece deseori nediagnosticata, pentru ca simptomele sunt greu de observat, iar alteori pentru ca bolnavii nu vor sa ceara ajutor, de teama ca vor fi stigmatizati si considerati nebuni. In Statele Unite, de exemplu, doar 50% dintre adultii cu depresie primesc un tratament, iar dintre acestia numai 19% au parte de medicatia minima necesara, conform recomandarilor medicale. Asta presupune prescrierea unui antidepresiv si participarea la mai multe sedinte de psihoterapie. Dar depresia nu este o simpla „stare proasta”, peste care cineva poate trece, cu un mic efort de vointa, ci o boala cu care trebuie sa lupte si pe care trebuie sa o trateze corect, la fel cum s-ar trata daca ar avea cancer. Problema depresiei a fost readusa in discutie dupa sinuciderea actorului Robin Williams, moarte care i-a intristat profund, dar i-a si uimit de multi dintre fanii sai. Unii s-au intrebat ce motiv avea celebrul actor ca sa-si puna capat zilelor, din moment ce avea orice si-ar putea dori un om normal: o familie care il iubea, cariera, talent, faima, bani. Dar, spune Ramani Durvasula, psiholog si profesor de psihologie la California State University din Los Angeles, tocmai aceasta viata implinita i-a accentuat depresia, sentimentul de vinovatie: stia ca are totul, dar in ciuda acestui lucru el nu se simtea bine, avea impresia ca viata lui nu are sens. Pentru ca asa se manifesta de fapt boala, indiferent cat de bogat sau celebru este cel care sufera de aceasta afectiune. Boala poate fi determinata de un dezechilibru chimic in creier, de aceea sunt necesare medicamentele (antidepresivele), care pot rezolva aceasta problema. Iata o realitate pe care tindem sa o negam pentru ca nu o cunoastem foarte bine, ne sperie, nu o intelegem si…nu vrem sa ne-o asumam.

Ce consecinte apar daca mama sufera de depresie?

Daca putem alege sa ignoram depresia ca boala si tratarea ei atunci cand ne priveste strict pe noi (desi niciodata nu ne afecteaza doar pe noi pentru ca in jurul nostru sufera toti cei apropiati noua), cu siguranta nu mai putem ignora realitatea depresiei si a efectelor ei asupra copiilor de care suntem responsabili. Asa ca, fie ca suferim de depresie postnatala (si riscul e crescut iar consecintele in aceasta perioada vitala pentru dezvoltarea nou nascutului sunt extrem de importante), fie pe parcursul altei perioade din viata cand avem in grija minori de diferite varste, trebuie sa cunoastem ce inseamna o asemenea realitate pentru copil. Mamele depresive nu sunt, de obicei, mame prea bune, chiar daca functionand relativ bine, uneori pot sa isi mascheze tulburarea si sa isi indeplineasca rolul parental.

Cum reactioneaza mamele depresive in relatiile cu copiii lor?

Unele mame depresive se supara din orice, usor, pe copiii lor si, in consecinta, se poarta inconsecvent. Altele, mai multe la numar, pur si simplu nu reactioneaza la copiii lor, sunt absente, lipsite de afectiune si retrase in sine. Tind sa nu stabileasca o relatie cu copilul, nu formuleaza reguli, limite clare si nu au niciun control asupra copilului. Au de oferit putina iubire si ingrijire.  Se simt neajutorate in fata cererilor copiilor lor. Au un comportament neordonat, se infurie usor, fara un motiv aparent, iar apoi, cu o vinovatie exagerata, isi exprima in mod exagerat afectiunea, pe motive la fel de neclare, ceea ce bulverseaza copilul. Ca urmare, nu sunt capabile sa ajute copilul sa isi regleze propriile probleme. Reactiile lor fata de copii nu sunt legate concret de ceea ce face copilul sau de exprimarea unor trebuinte ale acestuia, sunt inconstante, inconsecvente si cu reactii ilogice care bulverseaza pe toti cei din jur iar pe copii ii lasa fara repere, confuzi, ceea ce le creste sentimentele de nesiguranta, instabilitate, neliniste si teama.

Cum sunt copiii mamelor depresive?

Copiii acestor mame sunt plangaciosi, furiosi si agresivi. Adesesa sunt incapabili ei insisi de comportamente empatice si alteori, sunt prea inclinati catre comportamente empatice exagerate si se simt raspunzatori pentru toata suferinta din lume. Atentie, mamelor! Mai ales la fetite exista probabilitatea excesului de empatie, care le va face pe ele sa sufere in viitor si le va face victime sigure ale escrocilor sentimentali care vor profita de naivitatea si sensibilitatea lor.  Dat fiind ca nu vad vreo imbunatatire a starii de spirit a mamelor lor, aceste fetite, isi pierd ele insele capacitatea de flexibilitate a starilor sufletesti. Costul pentru viitorul lor emotional este mare, foarte mare!

Depresia la varsta copilariei…o realitate!

Primele manifestari ale depresiei la copii, prezente chiar si la bebelusii de 3 luni, apar in principal la copiii mamelor depresive. Acestia nu zambesc si au tendinta sa isi intoarca fata de la ceilalti oameni, inclusiv de la parinti. Pot sa se simta mai in largul lor cand nu se uita la nimeni, tacuti, absenti, izolati intr-o nestimulare, decat cand isi privesc mama depresiva. O mama absenta care priveaza copilul la aceasta varsta timpurie de contactul si intimitatea tandra si plina de afectiune atat de necesara dezvoltarii creierului si a viitorului emotional al copilului, risca, uneori, sa afecteze iremediabil copilul. Diagrama undelor cerebrale la acesti copii este caracteristica. Daca depresia mamei e tratata cu succes, diagrama undelor cerebrale a copiilor mici se poate imbunatati. La copiii mai mari, insa, dificultatile de adaptare s-ar putea sa nu dispara asa de usor. Copiii de varsta scolara cu mama depresiva, sunt grav neadaptati si inca la un an dupa ce au disparut simptomele de depresie ale mamei. Copiii cu parinti care au fost depresivi au un dezavantaj semnificativ. Cu cat este mai grava depresia mamei, cu atat mai grava va fi, probabil, depresia copilului, cu toate ca unii copii par sa preia depresia materna mai dramatic si mai empatic decat altii. In general, copiii cu mama depresiva nu numai ca reflecta, dar si amplifica starea mamei.  Chiar si la zece ani de la evaluarea initiala, acesti copii sufera de perturbari sociale semnificative si au un risc de depresie de trei ori mai mare  si un risc de cinci ori mai mare de tulburari legate de panica si de dependenta de alcool. O realitate care ar trebui sa ne dea serios de gandit si sa nu trecem nepasatori pe langa ea. Nu ne putem permite astfel de consecinte decat daca suntem inconstienti si iresponsabili!

Ce facem in situatia asta?

Pentru a imbunatati sanatatea mentala a copiilor, e mai important, uneori, sa o tratezi pe mama decat sa tratezi copilul direct. Sa incerci sa schimbi tiparele negative ale familiei, pentru a reusi sa incorporezi flexibilitate, indrazneala, coeziune si capacitate de rezolvare a problemelor. Parintii pot face echipa buna impreuna pentru eliminarea depresiei copiilor desi, uneori, tocmai relatia lor defectuoasa va face acest front comun de lucru, foarte dificil de mentinut.

Copiii cu mama depresiva, au mai multe greutati in lume decat copiii cu o mama schizofrenica!

Depresia are un efect cat se poate de direct asupra mecanismelor fundamentale ale cresterii copiilor.Acesti copii pot sa sufere nu numai de depresie, ci si de sindromul deficitului de atentie, anxietatea despartirii si tulburari de comportament. Nu se descurca bine la scoala sau in diverse situatii sociale, chiar daca sunt inteligenti si au unele calitati ale personalitatii atragatoare. Au adeseori multe probleme fizice de genul: alergii, astm, raceli frecvente, diverse infectii, dureri de cap intense, dureri de stomac si se plang ca nu se simt in siguranta. Adesea manifesta diverse ingrijorari si tendinte paranoice. Copiii persoanelor cu depresie majora, chiar daca pornesc de la acelasi nivel cognitiv cu alti copii de varsta lor, o iau in jos pe la doi ani. Pe la patru ani, sunt vizibil mai tristi, mai putin interactivi, retrasi si cu activitate redusa.

De ce fac depresie la randul lor, copiii cu parinti depresivi?

Studiile arata ca exista diferiti factori care apar impreuna in diferite combinatii de la caz la caz si care sunt raspunzatori de aparitia depresiei la copiii cu parinti depresivi. Vorbesc despre:

• elemente genetice, mostenite,
• oglindire empatica – in care copiii repeta ceea ce traiesc,
• neajutorare invatata, nu mai incearca sa se conecteze din cauza lipsei aprobarii parentale pentru contactul afectiv,
• jocul de roluri cand copilul vede avantajele pe care le are un parinte bolnav de la faptul ca e prea bolnav sa faca lucrurile neplacute si se decide sa joace rolul bolnavului pentru a evita si el greutatile inerente vietii,
• retragerea ca si consecinta a faptului ca nu vede vreo placere in comunicarea dintre parintii nefericiti.

In randul acestor familii si abuzul de alcool sau substante toxice este crescut ceea ce complica si mai mult lucrurile.

Ce este de facut?

In vreme ce comportamentul parental deficitar in familiile cu parinti depresivi poate sa le provoace copiilor depresie, comportamentul parental adecvat poate ajuta la ameliorarea sau eliminarea ei. E adevarat, lumea copiilor este definita de parintii lor, copiii pot invata o anumita debilitate sau flexibilitate de la mama, tata sau alte persoane care ii ingrijesc. Mergand pe aceasta idee, multe forme de tratament implica acum pregatirea parintilor pentru interventiile terapeutice asupra copiilor lor. Acestea se bazeaza pe ascultare. Fermitatea, iubirea, consecventa si atentia trebuie sa se reuneasca in abordarea parentala a copiilor depresivi. Un alt lucru extrem de important este, constientizarea si intelegerea necesitatii urgente de a va trata voi ca parinti problemele legate de depresie. Vindecarea trebuie sa vina in primul rand de la parinte, pentru problema lui si apoi cu grija, atentie si implicare pentru tratarea copilului. Un copil care si-a vazut parintele ca rezolva o problema, capata din asta o forta enorma de vindecare pentru a trai o viata sanatoasa!

Sursa: descopera.ro, digi24.ro, psihologaniela.ro

A.D.