In cadrul activitatilor desfasurate in trafic de politistii cu atributii pe linie rutiera din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Buzau, au fost aplicate 870 de sanctiuni contraventionale, au fost retinute 54 de permise de conducere si intocmite 11 dosare penale.
Aparatele radar au inregistrat 394 de autovehicule ce au rulat cu viteze mai mari decat limita maxima admisa pe sectorul de drum tranzitat, iar in 25 de cazuri s-a impus si luarea masurii de retinere a permiselor de conducere in vederea suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile. Cea mai mare viteza a fost inregistrata pe DN 2 E85, in afara localitatii Grebanu, unde un barbat de 24 de ani, din Bacau, si-a condus masina cu 163 km/h. politistii au retinut 11 permise pentru conducerea autovehiculelor sub influenta bauturilor alcoolice, 15 pentru neacordarea prioritații de trecere pietonilor aflați regulamentar in traversarea drumului public sau autovehiculelor care aveau acest drept, dar si pentru efectuarea unor depasiri neregulamentare (3).
De asemenea, politistii buzoieni au intocmit 11 dosare penale care au vizat comiterea infractiunilor de „conducerea unui vehicul de o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice” , „conducerea unui vehicul de catre o persoana care avea suspendata exercitarea acestui drept sau nu detinea permis de conducere” si „conducerea unui autovehicul neinmatriculat sau care nu avea drept de circulatie pe drumurile publice”.
In urma efectuarii a peste 670 de testari cu aparatele etilotest au fost intocmite 6 dosare penale pentru „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului” (concentratiile alcoolice inregistrate avand urmatoarele valori 0.98 , 0.90, 0.86 , 0.64 si 0.54 mg/l alcool pur in aerul expirat).
E.S.