“Prin masurile luate de Guvern, Romania va avea o crestere economica consolidata pe termen lung” – Vicepremierul Marcel Ciolacu

Deputat Marcel CiolacuDatele publicate miercuri de Institutul National de Statistica (INS) pentru primul semestru al anului 2017 confirma trendul ascendent pe care se afla economia Romaniei, cresterile inregistrate depasind semnificativ estimarile tuturor analistilor si ale organismelor si institutiilor financiare internationale (FMI, Banca Mondiala, Comisia Europeana).

 

http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/pib_tr2r2017.pdf

Romania a avut astfel, in prima jumatate a acestui an, o crestere economica de 5,8%, comparativ cu primul semestru 2016, si de 5,9 % pentru trimestrul II din 2017, depasind astfel cifra de 5,7% din primul trimestru al anului. In plus, potrivit ultimului raport al Eurostat dat miercuri publicitatii, tara noastra are cel mai mare avans din Uniunea Europeana in ceea ce priveste cresterea economica pe trimestrul II, consolidandu-si astfel pozitia ocupata dupa datele de pe primul trimestru al anului 2017. Performanta economica din primul semestru se datoreaza in buna masura evolutiei pozitive in aceasta perioada a mai multor indicatori relevanti pentru economie, dupa cum urmeaza:

-        Productia industriala a crescut cu 8%;

-        Volumul cifrei de afaceri din comertul cu amanuntul a crescut cu 7.8%;

-        Exportul de bunuri a crescut cu 9.6%;

-        Investitiile straine directe, reprezentand participatii la capital si profit reinvestit, au crescut cu 21.6%;

-        Castigul salarial mediu brut a crescut cu 15.5%, iar castigul salarial mediu net cu 14.9%;

-        Sosirile vizitatorilor straini in Romania au crescut cu 25%;

De asemenea, increderea in economia romaneasca calculata de Comisia Europeana (indicele ESI) a fost de 105.1 puncte, inregistrand o crestere semnificativa fata de 103.1 puncte in aceeasi perioada din 2016. Speram ca, in perioada urmatoare, prognozele date anterior de anumiti analisti sau institutii financiare sa fie rectificate conform acestor indicatori economici reali. Guvernul va continua sa ia masuri pentru consolidarea acestui trend si pentru indeplinirea tuturor obiectivelor stabilite prin programul de guvernare, atat in plan economic, cat si social.

Toate aceste date si evolutii pozitive din economie ne dau incredere ca masurile pe care le luam sunt cele corecte. Dorinta noastra este sa continuam in acelasi ritm, cu o atentie deosebita in ceea ce priveste stimularea investitiilor si atragerii fondurilor europene. Sunt doua instrumente majore care ne vor permite sa avem o crestere economica consolidata pe termen lung”, a declarat vicepremierul Marcel Ciolacu. 

I.G.

Scroll to Top