Constantin Brancoveanu – un martir intre domnii romani. 15 August – 303 ani de la jertfa Sfintilor Martiri Brancoveni

Constantin BrancoveanuConstantin Brancoveanu  s-a nascut in anul 1654 din parintii vornicul Papa Postelnicul si Stanca Cantacuzino. Constantin a crescut fara tata, deoarece acesta moare pe cand avea doar un an.  Este crescut de mama, de bunica dinspre tata Pauna Greceanu si de unchiul sau, Stolnicul Constantin Cantacuzino, pe care ajunge sa-l iubeasca ca pe un tata. Brancoveanu, de-a lungul vietii sale, detine diferite functii de seama ale tarii: aga, postelnic, spatar si logofat.

 Moarte subita a lui Serban Cantacuzino il aduce pe Constantin Brancoveanu in rolul de domn al Tarii Romanesti intre 1688 si 1714. Tara cunoaste o mare inflorire culturala si spirituala in aceasta perioada. De asemenea domnul a avut o activitate diplomatica intensa. In anul 1695 primeste titlul de principe al Imperiului Habsburgic, iar mai apoi turcii ii recunosc domnia pe viata.

Tradarea

Insa toate aceste lucruri frumoase din viata lui Brancoveanu aveau sa se sfarseasca in cel mai cumplit mod cu putinta.  In anul 1711, Dimitrie Cantemir, care era domnul Moldovei, impreuna cu tarul Rusiei Petru I se ridica impotriva Imperiului Otoman.  In acelasi timp spatarul Toma Cantacuzino trece de partea rusilor si cucereste Braila. Toate acestea se intampla fara stirea lui Brancoveanu. Totusi batalia decisiva de la Stanilesti a fost castigata de turci. Brancoveanu era compromis in ochii otomanilor prin acest act de tradare. La acest eveniment s-au adaugat si uneltirile unor boieri care l-au facut pe domnul Brancoveanu sa cada in dizgratie.

Acesta este mazilit in Saptamana Patimilor din anul 1714. El si familia sa sunt dusi la Constantinopol. Toate bunurile familiei Brancoveanu sunt confiscate.  Din aprilie pana la sfarsitul lui iulie, membrii familiei Brancoveanu sunt supusi unor torturi cumplite precum:intinderea pe roata, strangerea capului cu un cerc din metal, arderea cu fierul inrosit, inteparea mainilor si a picioarelor. Toate aceste fapte se petreceau in temnita Edicule, Cele Sapte Turnuri din Istanbul.

Executia

Ziua executiei a fost 15 august, cand Constantin implinea varsta de 60 de ani, iar crestinii sarbatoreau, ca in zilele noastre, "Adormirea Maicii Domnului”. Domnitorul,  impreuna cu cei patru fii si ginerele sau, Enache Vacarescu, au fost obligati sa mearga pe jos  prin oras pana la locul de executie. Acestia erau desculti si imbracati doar in camasi. La eveniment au fost invitati sa asiste si ambasadori din Europa crestina. Del Chiaro insemna cuvintele lui Brancoveanu: "Fiii mei, fiti curajosi, am pierdut tot ce am avut in aceasta lume, cel putin sa ne salvam sufletele noastre si sa ne spalam pacatele cu sangele nostru”.

Chinul si drama din aceea zi intunecata nu a durat decat un sfert de ora. Mai intai au fost decapitati fiii si ginerele pentru ca domnitorul sa poata privi moartea celor dragi. Constantin, Stefanita, Radu, Mateias si Enache Vacarescu sunt ucisi fara mila. Apoi la urma a fost decapitat si Constantin Brancoveanu.

Trupurile lor au fost  aruncate in apele Bosforului, iar capetele au fost infipte in prajini si au stat trei zile la poarta Seraiului. Mai tarziu putin cadavrele au fost pescuite din mare si duse la o manastire bizantina. Trupul domnului Brancoveanu a fost adus la Bucuresti pe ascuns si a fost ingropat la Biserica Sfantul Gheorghe Nou. Placuta  de deasupra mormantului a fost lasata fara inscriptie de teama turcilor. Insa pe candela de argint ce ardea desupra criptei avea gravate cuvintele:"fericitului Domnu Io Constantin Brancoveanu Basarab Voievod...”

In anul 1992, brancovenii sunt canonizati si trecuti in randul sfintilor, ca si Stefan cel Mare

„Slujba mea este sa indur nevoile si sa rabd napastile si chiar sa-mi vars sangele in numele lui Hristos si al Domnului nostru Dumnezeu, pentru credinta”, ii scria domnitorul Constantin Brancoveanu Tarului Petru cel Mare al Rusiei, stiindu-si parca dinainte tragicul sfarsit. Domnitorul a fost decapitat de la Istanbul in 15 august 1714 dupa ce in fata lui fusesera decapitati ginerele si cei patru fii. Pentru a fi crutati, turcii le-ar fi cerut sa treaca la mahomedanism, dar au refuzat toti sa-si renege credinta. „Din sangele nostru n-a mai fost nimeni care sa-si piarda credinta” i-ar fi spus voievodul Brancoveanu mezinului de 12 ani, ucis ultimul chiar sub ochii parintelui.

Aparator si pastrator al Ortodoxiei

Constantin Brancoveanu a urcat pe tronul Tarii Romanesti, la 29 octombrie 1688, cand in Europa trei mari imperii, otoman, rus si habsburgic, se luptau pentru suprematie prin cucerirea de noi teritorii si impunerea propriei religii. Tara Romaneasca era ortodoxa si desi sub stapanire turca nu fusese islamizata, habsburgii impuneau trecerea la catolicism in teritoriile cucerite. In cei aproape 26 de ani de domnie, voievodul a actionat cu multa abilitate diplomatica pentru a apara interesele religioase ale romanilor amenintate de mahomedanism si catolicism si pentru ca pastrarea bunelor relatii cu Imperiul tarist insemna de fapt apararea ortodoxiei.

Constantin Strictul, severul si fanaticul aparator al Ortodoxiei, cum il numea Nicolae Iorga, a cautat sa formeze un front antiotoman al celor trei Tari Romane, pe baza unor intelegeri cu domnii Moldovei si Principii Transilvaniei. Voievodul dorea sa apere lumea ortodoxa din Balcani si sa pastreze integritatea ortodoxiei in Transilvania impotriva tendintelor de catolicizare, intr-o vreme  cand Biserica Catolica ameninta adevarata unitate a neamului romanesc si multi dintre unguri trecusera deja la calvinism.

Principatul Transilvaniei fusese ocupat de habsburgi si cedat apoi acestora de catre turci in 1699, iar cand habsburgii au impus romanilor trecerea la catolicism, Brancoveanu a intervenit pe langa imparatul Leopold I pentru apararea credintei ortodoxe si pentru ca romanii sa nu fie fortati sa treaca la catolicism. In urma demersului sau imparatul a emis in 1701 doua diplome prin care romanilor li se dadea, temorar, dreptul de a-si alege confesiunea. In apararea credintei romanilor Brancoveanu nu era insa singur, intretinea corespondenta cu duhovnici, diaconi, preoti si ierarhi din intreg spatiul ortodox, iar la Curtea Domneasca de la Bucuresti erau prezente importante fete bisericesti. (w220) Antim IvirMarele teolog Antim Ivireanul, de origine georgiana, a fost adus la curte la scurt timp dupa ce Brancoveanu a urcat pe scaunul domniei si a trait in preajma domnitorului pana in 1708 cand  a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei.

In Tara Romaneasca a invatat limba romana si slavona, mestesugurile tiparului si gravurii si i s-a incredintat conducerea tipografiei domnesti din Bucuresti. Prin cele 63 tiparituri lucrate de el insusi sau patronate de el in diferite limbi este considerat, alaturi de Diaconul Coresi - autorul primelor carti in limba romana, cel mai mare tipograf din cultura medievala romaneasca. I-au fost sfatuitori voievodului Brancoveanu si Dionisie al IV-lea Sirigul, cel care il unsese ca domn in 1688, si mai multi episcopi ai Bisericii grecesti, exilati in Tara Romaneasca, care locuiau la Curtea din Bucuresti si se luptau cu cuvantul si cu scrisul impotriva papistasilor (pápista in maghiara inseamna catolic).

Din 1700 si pana la 1704 la curtea lui Constantin Voda a fost prezent si patriarhul Alexandriei Atanasie al II-lea caruia la plecare Brancoveanu i-a daruit tiparnita arabeasca de la Snagov. Hrisant Notara, devenit patriarh al Ierusalimului in 1707, a fost bun prieten al familiei Brancoveanu inca din vremea cand era arhimandrit. A trait si el un timp la curtea lui Brancoveanu ca profesor al fiilor sai si l-a insotit intre anii 1697-1701 intr-o calatorie de studii la Padova si la Paris pe Radu Cantacuzino, al doilea fiu al stolnicului Constantin Cantacuzino. Si dupa plecarea de la Bucuresti Hrisant Notara a ramas un sprijin pentru familia Brancoveanu si a avut relatii speciale in plan politic si cultural cu stolnicul si carturarul Constantin Cantacuzino.

Sustinerea si propagarea ortodoxiei

In anii domniei lui Brancoveanu, intre anii 1688 si 1714, in Tara Romaneasca au functionat cinci tipografii. La Bucuresti exista deja o tipografie, inca din vremea lui Duca Voievod, si din initiative Mitropolitului Antim Ivireanul si a episcopului Mitrofan al Buzaului au fost infiintate tipografii si la Snagov, Ramnic, Buzau si Targoviste. (w400) Biblia . De numele lui Brancoveanu se leaga in special tiparirea in 1688 a primei editii a traducerii integrale in limba romana a Bibliei. S-a numit Biblia de la Bucuresti, traducerea a inceput in timpul domniei lui Serban Cantacuzino  in jurul anului 1682, dar a fost tiparita in timpul domniei lui Brancoveanu. La traducere au lucrat un grup de carturari intre care si fratii Serban Greceanu si Radu Greceanu. Acesta avea sa devina  in 1693 cronicarul oficial al domniei lui Constantin Brancoveanu, scrierea sa cea mai cunoscuta fiind intitulata „Incepatura istoriii vietii luminatului si preacrestinului domnului Tarii Romanesti Io Constantin Brancoveanu Basarab voievod”.

Au fost tiparite, tot in limba romana, Psaltirea, Sfanta Evanghelie, Molitfelnicul, Octoihul, Liturghierul, Ceaslovul, Apostolul si predicile lui Ioan Gura de Aur, sub titlul Margaritarele. S-au tiparit in special carti pentru slujbele religioase si pentru scolile din Tara Romaneasca si din Moldova, dar si pentru sustinerea ortodoxismului din Transilvania si Maramures, pentru popularizarea teologiei si a vietilor sfintilor si chiar romane cavaleresti, iar tipariturile erau impodobite artistic, paginile aveau frontispiciu, initiale si litere mari si frumoase.

Cartile nu erau vandute ci impartite gratuit de catre Domnie sau Mitropolie, si aveau ca scop sustinerea cultului ortodox, iar tiparirea se facea cu banii lui Voda Brancoveanu si ai Mitropolitului Antim. Cartile destinate romanilor foloseau cuvintele intelese de toti, fara topica straina, cu fraze simple si elegante si de aceea limba din tipariturile Epocii brancovenesti a adus o contributie insemnata la formarea limbii literare.

Dar poate cel mai important act de sustinere a lumii ortodoxe a fost initiativa lui Brancoveanu de a fi tiparite carti de slujba si de invatatura a credintei si in limbile greaca, araba si georgiana. Pentru preotii ortodocsi din Arabia, care nu aveau carti de cult, s-au tiparit un Liturghier si un Ceaslov in greaca si araba, iar la Alep, in Siria, a fost trimisa o tipografie si litere arabe turnate in tipografia de la Snagov cu care s-a tiparit Psaltirea araba, avand pe frontispiciu stema Tarii Romanesti si initialele lui Constantin Brancoveanu. Tipografia a functionat aproape doua secole si a tiparite mai mult de 70 de titluri. Voievodul Brancoveanu a trimis o tipografie si in Georgia, in patria mitropolitului Antim, unde s-au tiparit primele Evanghelia si Liturghierul in limba georgiana. In 1701 la tipografia din Bucuresti, tot la initiativa lui Constantin Brancoveanu, s-a tiparit si prima carte in limba turca din toata lumea otomana, numita Proschinitarul Ierusalimului si a toata Palestina.

Pentru a sustine ortodocsii s-au facut donatii de carti si tipografii, de bani, odoare si obiecte bisericesti pentru romanii din Transilvania, dar si pentru Patriarhia Ecumenica de la Constantinopole - cea mai inalta autoritate canonica a Lumii crestin-ortodoxe, pentru Manastirile din Athos si de la Muntele Sinai, pentru locurile sfinte de la Ierusalim,  Patriarhiile din Antiohia si Alexandria, manastirile si bisericile de peste Dunare din Serbia si Bulgaria. Pe langa scrierile religioase, propovaduirea ortodoxiei in occidentul catolic si protestant s-a facut si prin relatiile cu marile universitati europene ale vremii, mai ales Oxford si Cambridge, unde au fost trimisi teologi formati la Academia Domneasca de la Sfantul Sava infiintata de Brancoveanu in 1694. Academia cu predare in limba greaca corespundea unei Facultati de filosofie si litere si forma tineri greci, bulgari, sarbi si aromani si se bucura de un mare prestigiu in Europa.

Ctitorirea de biserici si manastiri

Constantin Brancoveanu si-a aratat dragostea fata de credinta ortodoxa si prin constructia de biserici, zidite prin initiativa domnitorului intr-o combinatie de stiluri arhitecturale care imbina traditiile artistice locale, influentele orientale bizantine si formele occidentale ale Renasteri. Inca inainte de a ajunge domn, Brancoveanu a ridicat doua biserici, la Potlogi si alta la Mogosoaia, iar la un an de la urcarea pe ton, in vara anului 1690 a pus piatra de temelie a celei mai importante din ctitoriile sale: Manastirea Hurezi sau Horezu.

Biserica HIn 1696 a refacut din temelie Manastirea Mamul, pe locul unei biserici de lemn ctitorita de boierii Buzesti, si refacuta apoi de mama sa, Jupaneasa Stanca din familia Cantacuzinilor, in memoria tatalui sau, Papa Brancoveanu, ucis in rascoala seimenilor. In Bucuresti a ctitorit trei biserici pe locul unora mai vechi: Biserica Sfantul Ioan cel Mare sau Grecesc si biserica Manastirii Sfantul Sava, ambele demolata, si biserica Manastirii Sfantul Gheorghe - Nou, unde au fost depuse si osemintele ctitorului, aduse in ascuns de sotia sa in anul 1720.

Brancoveanu a ridicat o biserica si in satul Doicesti din judetul Dambovita, iar impreuna cu spatarul Mihai Cantacuzino, unchiul sau, a zidit Manastirea din Ramnicu Sarat.Domnitorul a zidit biserici si in afara Tarii Romanesti. In Transilvania a ctitorit biserici la Fagaras si la Ocna Sibiului si o mamastire la Sambata de Sus, distrusa insa in secolul XVIII din dispozitia autoritatilor habsburgice si apoi refacuta in prima jumatate a secolului XX.

La Constantinopol a zidit Biserica Sfantul Nicolae din cartierul Galata, la Manastirea Sfantul Pavel din Muntele Athos a facut un paraclis (capela) si o trapeza (sala de mese, refectoriu), iar la Ismail, pe malul stang al Dunarii, a ridicat o biserica cu hramul Sfantul Gheorghe. Alte manastiri si biserici mai vechi: Manastirile Cozia, Arnota, Bistrita, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un lemn, Curtea de Arges, Dealu, Snagov, Biserica Domneasca si  Biserica Sfantul Dumitru din Targoviste au fost refacute si impodobite cu picturi in fresca. Au lucrat la ele doi din cei mai renumiti zugravi ai epocii, Parvu Mutu si Constantinos - un pictor grec care a format o scoala de zugravi de biserici la Hurezi.

Sfintenia domnului Brancoveanu

A intrat in constiinta populara inca din timpul vietii pentru ca poporului simtea ca are la carma tarii un domn cu mare evlavie, la fel scriau in epoca si cronicarii sai, iar propriile sale insemnari, aflate astazi la Biblioteca Academiei, vorbesc si ele despre faptele voievodului. Inaintea treburilor politice punea mereu Sfanta Liturghie si mergea la slujbe impreuna cu intreaga familie si cu boierii de la curte, multumea mereu prin rugaciune lui Dumnezeu si mergea des la manastirile Hurez, Bistrita, Tismana, Dintr-un lemn si Maglavit. Domnitorul consemna in scrierile sale ca se bucura cand murea un inamic al Tarii Romanesti de la curtea Sultanului pentru ca „stia ca Dumnezeu face judecata dreapta si nu cruta pe potrivnicii Ortodoxiei”. Brancoveanu Constantin / Boier vechi si domn crestin / Lasa legea crestineasca / Si te da-n cea turceasca. / Faca Domnul ce o vrea / Chiar pe toti de mi-i taia / Nu ma las de legea mea.

Balada populara culeasa de Vasile Alecsandri

Inca din anii 1730 circula un cantec popular sub titlul „Istoria Maririi Sale lui Constantin Voda Brancoveanu din Bucuresti”. Mitropolitul grec Calinic al Heracleei a facut chiar un „Canon al domnului Valahiei Constantin Brancoveanu”, iar in manastirile muntene a fost alcatuita o slujba a noilor mucenici care a circulat sub forma de manuscris. Inaintea martiriului domnitorului Brancoveanu si familiei sale li s-a promis crutarea vietii daca vor trece la mahomedanism, dar domnitorul care aparase cu atat zel ortodoxia a raspuns cu demnitate: Imparate! Averea mea, cat a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las! In ea m-am nascut si am trait, in ea vreau sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batranete sa ma inchin in geamiile voastre turcesti? Nu, Imparate! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. In credinta mea vreau sa inchid ochii, eu si feciorii mei“. Cronicarul Gheoghe Sincai scria in Cronica romanilor ca odata cu Brancovanul au pierit patru feciori ai lui carora el le-a grait astfel in ora mortii: „Iata, toate avutiile si orice am avut, am pierdut! Sa nu ne pierdem incai sufletele... Stati tare si barbateste, dragii mei! sa nu bagati seama de moarte. Priviti la Hristos, mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit. Credeti tare intru aceasta si nu va miscati, nici va clatiti din credinta voastra pentru viata si lumea aceasta..."

Patriarhia de Constantinopol, aflata sub controlul turcilor, a aruncat anatema asupra lui Constantin Brancoveanu, cel care sustinuse intreg Rasaritul Ortodox ca nimeni altul. Brancovenii au fost propusi spre canonizare inca din anul 1950, dar pentru ca anatema nu fusese ridicata au putut fi canonizati abia in anii 1960 la insistentele Patriarhului Iustinian Marina, Patriarhul de atunci al Constantinopolului.Martiriul Sfintii Mucenici Brancoveni au fost canonizati de Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane in 20 iunie 1992, cand s-a hotarat ca “de acum inainte si pana la sfarsitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brancoveanul, impreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul Ianache, sa fie cinstiti cu sfintii, pomeninti cu slujbe si cantari de lauda in ziua de 16 august“.

A.D.

I.G.