PERCHEZITII LA BUZAU pe strada INDEPENDENTEI nr. 54. Citeste amanunte ce nu s-au spus despre descinderea politistilor si jandarmilor

Perchezitii BuzauPolițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române documentează activitatea infracțională a membrilor unui grup infracțional, specializat în evaziune fiscală cu articole textile. 

 Au fost efectuate 25 de percheziții la locuințele acestora, precum și la firme și instituții, în urma cărora au fost ridicați 200.000 de euro, iar 3 persoane au fost reținute. In data de 21 iulie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au desfășurat ample activități într-un dosar penal în care sunt cercetate persoane bănuite de evaziune fiscală, în domeniul comerțului cu articole textile.

Cei în cauză, membrii unui grup infracțional, format din 13 persoane, cu atribuții bine determinate, a căror vârste sunt cuprinse între 27 și 57 de ani, au fost surprinși în timp ce descărcau un autotren cu haine, la un depozit din județul Ilfov. Pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor implicate, polițiștii au efectuat 25 de percheziții domiciliare, în București și în județele Ilfov, Buzău și Constanța, la locuințele persoanelor bănuite (16), la societățile comerciale angrenate în activitatea infracțională (6), precum și la instituții. În urma perchezițiilor, s-au ridicat documente contabile, unități de calcul și aproximativ 200.000 de euro. La Buzau una dintre perchezitii a fost efectuata pe strada Independentei nr. 54 din municipiu unde potrivit unor surse, jandarmii si politistii au descins la casa parintilor preotului zis si "Gabriel Viteza". In timpul descinderii un jandarm s-a ranit in timp ce escalada un gard avand nevoie de ingrijiri medicale. De asemenea sunt suspiciuni ca o parte din "produse", precum si bani se scurgeau si in Buzau la diferite persoane cunoscute. Perchezitiile au continuat si in data de 22 iulie a.c., în aceeași cauză, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Poliției Capitalei și inspectoratelor de poliție județene Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava și Vâlcea efectuează 45 de controale operative, la punctele de lucru ale firmelor implicate în circuitul comercial. Din cercetări a reieșit că, pe raza municipiului Bucureşti şi a județului Ilfov, s-ar fi dezvoltat o rețea infracțională de distribuție a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte și încălțăminte, fără documente legale, către comercianți din județul Ilfov, precum şi în judeţe din Moldova.

Produsele ar fi fost importate din Turcia, prin intermediul unei societăţi cu sediul în Burgas - Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, ar fi fost declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia și Ungaria, care ar fi fost create pe baza unor documente de identitate falsificate, pe numele unor cetățeni chinezi. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 3.786.000 de lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit. Polițiștii au pus în aplicare 9 mandate de aducere, iar până în acest moment, față de liderul grupării și alți doi membri, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore. Activitățile se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – A.N.A.F. Potrivit surselor, liderul grupării specializate în evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile, reţinut pentru 30 de zile în urma percheziţiilor, este managerul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Popa Gabriel zis Gabi Viteza. Alături de acesta au mai fost reţinuţi initial, în acelaşi caz, o călugăriţă ce ulterior s-a decis a fi cercetata sub control judiciar recunoscand acuzatiile şi un director din Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) in arest preventiv tot pentru 30 de zile. Surse din Poliţie au spus pentru News.ro că preotul ar fi cumpărat, cu o parte din banii obţinuţi din contrabandă, clopote pe care le-a donat Bisericii.

I.G.

 

Scroll to Top