UPDATE – EXCLUSIV – “…obiectivul acestui raport ramane neclar …” – raspunsul oficial al BERD la scrisoarea aiuristica a primarului Donald Tom si la raportul facut de penalul de la Iasi – “specialistul” in faliment Meglei
Last Updated on 21/07/2017 by Iulian Gavriluta

raspuns BERD TomaLa ultima sedinta ordinara a CLM Buzau, Donald Tom e citit cu potigneli si greseli gramaticale o scrisoare adresata BERD prin care arata cum va face el “minunea” reducerii pretului cu 50% la apa meteorica. Ca raspuns, BERD “ii da una peste bot” lui Toma, in modul politicos, spunand despre “faimosul” raport  intocmit de prietenul lui de la Iasi, specialist in falimente (LINK aici) ca “…obiectivul acestui raport ramane neclar …”.  Iata insa spicuiri din milogeala-scrisoare a lui Donald Tom catre consilieri si raspunsul in premiera a oficialului de la BERD (raspuns primit “pe surse” chiar din fieful lui TOM):

 

Scrisoare deschisa Tom catre consilierii locali: „Vă cer să votaţi proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind reducerea la jumătate a tarifului pentru apa meteroică, pentru că aşa este corect pentru buzoieni şi pentru că aşa este legal. Este un vot politic, pentru cetăţenii municipiului Buzău, pentru cei care v-au ales. Propunerea ca atare şi cuantumul reducerii nu sunt stabilite arbitrar, ci pe baza unui raport de expertiză a unei echipe de specialişti, condusă de un profesionist, care şi-a luat doctoratul în domeniul epurării apei şi care este expert tehnic autorizat de Ministerul Dezvoltării, de Ministerul Justiţiei şi chiar şi de DNA, inginer şi profesor universitar cu experienţă vastă de peste 40 de ani în domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare, întrucât a fost director al unei societăţi de profil, APAVITAL laşi, mult mai mare decât Compania de apă Buzău. Adoptarea unei hotărâri astăzi nu presupune că mâine se va schimba ta­riful pentru apa meteorică, ci că aceasta e voinţa politică a acestui Consiliu Local şi că mă împuterniciţi să fac toate demersurile legale în ADI, la ANRSC şi la orice alte instituţii, inclusiv BERD, pentru a obţine ceea ce buzoienii îşi doresc. Scrisoarea BERD este un răspuns faţă de o prezentare mincinoasă făcută de conducerea Companiei de Apă a situaţiei prezente şi trecute. De aceea are acest conţinut. Sunt convins că, explicată corespunzător, va fi înţeleasă situaţia în care ne aflăm şi corectitudinea poziţiei noastre”, a precizat Donald Tom în scrisoarea deschisă către aleşii locali (reamintim ca una scria in Proiectul de Hotarare si alta a fost trecut in proiect, mod fraudulos, dupa incheierea sedintei CLM – vezi LINK ).

RASPUNS BERD:

Către: Dl. Constantin Toma, Primar, Primăria Municipiului Buzău

Spre ştiinţă: Petre Emanoil Neagu, Preşedinte, ADI Buzău 2008

Subiect: Scrisoarea dvs. nr. 17519/30.06.2017

Stimate domnule Primar, Vă mulţumim pentru scrisoarea prin care ne informaţi asupra motivelor Hotărârii de reducere cu 50% a tarifului apei meteorice, hotarâre initiată de Primaria Buzău. Am luat notă de raportul de expertiză care vizează tariful apei meteorice, cu menţiunea că obiectivul acestui raport rămâne neclar din perspectiva respectării politicii tarifare asumate de autorităţile locale la aprobarea finanţării UE şi a BERD. Menţionez că respectarea planului tarifar multi-anual a fost o condiţie esenţială de aprobare a finanţării nerambursabile UE, cât şi a finanţării BERD. Aceasta a fost, de asemenea, o premisă esenţială în calcularea nivelului de grant de 85% din valoarea investiţiei. Ca regulă generală, la determinarea nivelului de grant s-a luat în calcul că tarifele pot acoperi o parte din investiţie, plus cheltuielile de operare şi întreţinere aferente serviciului de apă şi apă uzată. Atât nivelul de tarif, cât şi nivelul de grant au fost stabilite pe baza unei ample analize care s-a facut in 2006 în cadrul POS Mediu, analiza care a determinat şi nivelul de suportabilitate a tarifului de către populaţie şi a stabilit principiul solidarităţii în contextul regionalizării serviciului de apă. Principiul solidarităţii a avut în vedere şi faptul că municipiul Buzău (ca şi alte capitale de judeţ) a beneficiat de fonduri nerambursabile şi asistenţă gratuită în cadrul programului ISPA care i-a permis să dezvolte infrastructura şi serviciile de apă ale oraşului. Politica aferentă POS Mediu a stabilit că expertiza dezvoltată datorită programului ISPA trebuie utilizată şi pentru dezvoltarea altor comunităţi din regiune. Dacă premisele menţionate mai sus s-au schimbat faţă de momentul aprobării proiectului, aceste aspect trebuie discutate în acelaşi forum care a aprobat proiectul regional (Asociaţia de Dezvoltare lntercomunitară) şi decise alte politici care să compenseze eventualele neajunsuri. Dacă, de exemplu, suportabilitatea tarifului este o problemă pentru o parte din populaţie, atunci se poate propune un tarif social care să fie suportat de către autorităţile locale (probabil diferenţa de la tariful social la cel legal aplicabil), astfel încât să nu aibă impact negativ asupra sustentabilităţii serviciului de operare. Pe de altă parte, am convingerea că autorităţile vor diferenţia între capacitatea de plată şi voinţa de plată, înainte de a stabili populaţia care este într-adevar afectată de suportabilitatea tarifului; aceste principii au fost, de asemenea, obiectul analizei iniţiale POS Mediu. Contextul general de finanţare a infrastructurii de apă în cadrul POS Mediu nu este prezentat în raportul experţilor externi, raport care a avut un scop limitat. Studiul nu arata însă cum se justifică scaderea cu 50% a tarifului apei meteorice. Pe de altă parte, apreciem confirmarea dumneavoastră cu privire la respectarea acordurilor de finanţare prin care municipiul Buzău şi-a asumat obligaţia să nu aducă atingere modalităţii de stabilire şi ajustare a tarifelor, fără aprobarea prealabilă a finanţatorilor. Pentru transparenţa acestei comunicări, transmitem această scrisoare şi Asociaţiei de Dezvoltare Comunitară. În final, vă asigur de suportul BERD în derularea unor investiţii sustenabile în sectorul de apă, investiţii care au ca obiectiv servicii mai bune pentru populaţie, in condiţiile respectării angajamentelor asumate.

Cu consideraţie,

Venera Vlad

Director Asociat, Infrastructură Municipală şi de Mediu”.

I.G.

 

P.S. SCRISOAREA POATE FI CONSULTATA AICI

UPDATE - Precizarile prefectului Carmen Ichim

„Am studiat atat proiectul de hotărîre, cel cu reclamaţii, cît şi hotărîrea care a fost transmisă Instituţiei Prefectului pentru verificarea legalităţii şi am constatat că nu s-au respectat prevederile Legii 24 privind emiterea de acte normative. Practic, titlul hotărîrii a fost cum şi-au spus consilierii locali voinţa, acesta a fost proiectul aprobat cu 18 voturi şi 4 abţineri, deci , clar, aşa au vrut, dar, în dispozitivul hotărîrii fost trecut cel din proiectul de hotărîre, adică se reduce clar, lucru pentru care am constatat că ar fi o eroare materială şi că trebuie îndreptată. Am avut o discuţie cu domnul primar în acest sens, a consimţit că aşa a fost, că nu a fost altfel, iar astăzi va îndrepta eroarea materială şi o va trimite. Va fi exact pe voinţa consilierilor locali, pentru că nimeni, nici măcar primarul, nu are voie să schimbe voinţa Consiliului Local” a precizat prefectul judetului - Carmen Ichim.