„Mila” nu inseamna injosire si nici compatimire (conform DEX)...cuvinte si intelesuri straine de ceea ce simt romanii si de limba noastra. Etimologic e posibil sa vina din polona dar sigur nu inseamna asa ceva in gandul si fapta romanului. Ca sa fii milos trebuie sa empatizezi cu celalalt...sa te lasi pe tine si sa te umpli metafizic, din plin, de celalalt sau sa-l umpli...sa-l intelegi, sa patrunzi in samburele fiintei lui, sa-i vezi nevoile si sa-i daruiesti nu sa-i "dai"...ceea ce i se potriveste.
Mila in sine are ceva din altruism, compasiune, empatie, iubire, intelegere, sacrificiu...pentru ca nu poti sa fii si sa vezi in celalalt daca nu-l iubesti...e un fel de cunoastere practica, din interior, a celuilalt...de asta are atata pret in crestinism si atata desconsiderare in Apus si in alte religii. „Cine da..lui isi da!” – spune intelept poporul roman...pentru ca dand, creezi un „butterfly efect” si starnesti un tzunami de virtute si fapta buna...il provoci pe Dumnezeu sa-ti raspunda si cand El iti da..iti da insutit...dar cum stie El si cand stie El. Milostenia ca si orice fapta buna este o energie necreata...(cat de bine ne simtim cand daruim), dar spun Sf Parinti: „Sa-ti asude milostenia in palma inainte de a o da!”. Nu judecam...dar avem porunca discernamantului...”...cerceteaza totul si retine doar ce este bun...!”. „Parintele De la Rohia – Steinhardt...are o carte:” Daruind vei dobandi” in care spune ca trebuie sa dam, sa daruim, nu din ceea ce avem ci din ceea ce nu avem si daruind vom dobandi si noi, cei lipsiti...! Admirabil! Simplu si cu efect! Spuneau cei vechi: sa dispara saracii si nu ne mai putem mantui! Au mare dreptate! Ca oricare cuvant si inteles si acesta: „mila” a suferit si el o mutatie..si acum i s-a pierdut sensul. Spune cuiva ca iti e mila de el sa vezi ce reactie tampa are! Saracul...si-a pierdut sensul...nu mai intelege nimic din asta! In occident datorita catolicismului si mai ales protestantismului gol de continut s-a institutionalizat harul si darul „Milei” si a devenit „indulgenta” – dai banul...ti se iarta un pacat...mai intalnim si pe la noi astfel de practici...din pacate. „Persoana” nu este...un „individ” – acesti doi termeni, ca inteles adanc sunt antonimi nu sinonimi (omul pus in locul lui Dumnezeu!). Individul e o creatie rupta de semeni, in solipsism...”insingurat” spunea parintele Staniloaie Cel Mare. „Persoana” dincolo de etimologie este o creatie interlegata de alte suflete prin care creste sau descreste ...cum a descoperit si psihanaliza lui K.G.Jung. Termenul de « individ » desemneaza omul zilelor noastre, « omul recent » rupt din Renastere si Iluminism, preocupat numai de el insusi, de devenirile si visele sale, izolat orecum in solipsismul societatii ; pe cand, termenul de « persoana » in acceptiunea actuala ne duce cu gandul la omul interlegat de semeni fie prin « inconstientul colectiv »(K.G.Jung) fie prin « Psihe’-ul, Pnevma-ul » din religie, de tot ce se afla in jur, de chiar Universul (Cosmosul) intreg. Daca luam acest ultim termen, atunci, se poate sesiza ca aceasta « cunoastere » nu va avea niciodata sfarsit(cum nu a avut nici inceput), deoarece nu putem « cunoaste » un « adanc » interlegat de adanacuri care nu au niciodata sfarsit ! In spiritul celor de la inceputul explicatiei, pentru a ne afla in intimitatea « persoanei » un individ trebuie sa renunte la « a avea » pentru a se regasi in personalul « a fi »(Georges Gusdorf), stiindu-se ca omul insetat de cunoasterea adevarata trebuie sa se afle in « luminozitatea care constituie fiinta insasi »(A. de Vaelhens). Numai atunci deschiderea noastra este deplina in cele doua dimensiuni : a daruirii si a primirii. Conoasterea poate fi privita si prin ochiul jertfei, ca ce este altceva decat o jertfire pe altarul vietii ? « Jertfa nu poate exista fara speranta »(G. Marcel)asadar intrunim deopotriva atat actul jertfei cat si al cunoasterii, caci se cere o mare “luciditate” in actualitatea actului suprem al cunoasterii.
Ava Galeriu ne spunea la cursuri ca odata a trecut pe langa un cersetor si nu avea niciun ban in buzunar si acesta ii cerea milostenie...atunci, a coborat la el, l-a imbratisat si a spus ca de azi inainte e prietenul sau...acesta uimit a zis ca nu a primit un dar mai mare niciodata de la nimeni...toti ii aruncau in sila un banut...dar ce i-a dat el e cu totul si cu totul mai mare. Mila are incastrate...toate virtutile crestinesti de aceea zice Iisus Hristos...”Fericiti cei milostivi ca a celora este Imparatia Cerurilor...” - la Fericiri! Cu siguranta nu ai putea accede in Ceruri daca nu ai avea iubire, credinta si celelate virtuti... Fi-ti milostivi deci! Sa nu treaca o sindura zi pana sa nu daruiti ceva...oricat de mic! Amin.
Dumnezeu este Dragostea care Se daruieste !
Omul este si dragoste primitoare dar si daruitoare !
Cunoasterea este dragoste de Marele Daruitor, dar si de Marele Daruit!
I.G.
