ADMITERE LICEU 2017. Elevii de clasa a VIII-a au aflat miercuri, 12 iulie a.c. la ce licee au fost repartizati in urma sustinerii examenului de Evaluare Nationala. Repartizarea este computerizata si s-a tinut seama de note si de optiunile pe care elevii, impreuna cu parintii, le-au completat pe fisa de inscriere.
Aceasta etapa stabileste totodata TOPUL LICEELOR, ierarhie in functie de media de admitere la fiecare profil. Daca pentru marea majoritate a elevilor si parintilor emotiile se termina aici, mai urmeaza o etapa birocratica foarte importanta - cererea de inscriere la liceu. Atentie, in lipsa acestui demers, in perioada stabilita, elevul pierde locul afisat la repartizarea computerizata din 12 iulie! Liceul din Buzau unde s-a inregistrat ultima medie de admitere de 9.87 la profilul Matematica – Informatica (bilingv) este, din nou, Colegiul National “B.P. Hasdeu”. Comparativ cu anul 2016 cand ultima medie de admitere a fost 9.72 cresterea am putea spune a fost semnificativa, 15 sutimi. In clasament, colegiul buzoian a fost devansat de Colegiul National “Sfantul Sava” din Bucuresti unde la acelasi profil media minima de admitere a fost 9.93 si de Liceul “Mircea cel Batran” din Constanta unde media minima a fost 9.88. Asadar, din cei 24 de elevi ce au obtinut la Examenul de Evaluare Nationala nota 10, 23 dintre ei vor urma cursurile colegiului buzoian. De mentionat ca, dintre cei 28 de elevi admisi la acest profil cu predare bilingva 26 provin de la institutii scolare din municipiul Buzau, 1 elev din Municipiul Rimnicu Sarat si 1 elev din localitatea Berca.
A.D.