Primaria Municipiului Buzau - Serviciul Resurse Umane, Prognoza, Organizare, Cooperare lnterinstitutionala prin adresa Nr. 17740/04.07.2017 emisa catre Cabinet de Avocat Tanasica Oana pentru Sindicatul National al Politistilor Fortus Lex Str. T. Vladimirescu nr.52A, Ploiesti, judetul Prahova, pentru Doamna Oana Tanasica in calitate de avocat aduce la cunostinta ca este invitata la sedinta de incepere negociere contract colectiv de munca personal contractual.
Asadar, “Va comunicam alaturat disponibilitatea noastra in vederea inceperii negocierilor contractului colectiv de munca personal contractual si va invitam la sediul nostru in ziua de joi, 06 iulie 2017, orele 10,00. Intalnirea va avea loc la Sala Stan Sararu.”, semneaza Primarul Municipiului Buzau, Constantin Toma. Dupa multi ani de zile, dupa procese, scandaluri, intimidari si multe alte “dorinte ascunse”, Primaria Buzau este obligata conform legislatiei in vigoare sa demareze toate procedurile necesare pentru negocierea contractului colectiv de munca al politistilor locali. De mentionat faptul ca pentru neexistenta acestui contract, politistii locali din Buzau au facut adresa catre toate forurile responsabile cu legislatia muncii, foruri care au decis obligativitatea incheierii unui astfel de contract. Reamintim ca, principalele obiectivele ale unui Contract colectiv de munca au ca scop desfasurarea corespunzatoare a activitatii institutiei, promovarea unor relatii de munca echitabile, de natura sa asigure protectia sociala a salariatilor, eliminarea conflictelor de munca sau preintampinarea grevelor, precum si asigurarea premiselor pentru indeplinirea in bune conditii a obligatiilor salariatilor, izvorate din raporturile juridice de munca. Obiectul unui astfel de contract il constituie si negocierea colectiva a drepturilor salariale si obligatiile salariatilor, stabilirea masurilor referitoare la constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca, sanatatea si securitatea in munca, programul zilnic de lucru, perfectionarea profesionala, evenimente deosebite, precum si masuri referitoare la sindicat si la protectia celor alesi in organele de conducere ale sindicatului. Contractul colectiv de munca urmareste eliminarea conflictelor de munca , preintampinarea grevelor precum si asigurarea premiselor pentru indeplinirea in bune conditii a obligatiilor izvorate din raporturile de serviciu. Cam multe trebuie sa aiba un astfel de contract dupa parerea edilului orasului. Vom vedea ce si cum se va negocia, suntem cu ochii pe……contract!
I.G.
![Contract politisti locali](https://2025.newsbuzau.ro/wp-content/uploads/2017/07/Contract_politisti_locali.jpg)