Vine o zi…. Si a venit, in 15.06.2017 a venit momentul in care chiar au trebuit sa isi ia ramas bun de la gradinita lor draga si le-a fost cumplit de greu... Amintirile i-au coplesit si impreuna, copiii si parintii isi doreau printre lacrimi sa opreasca timpul in loc si sa fie mereu copii mici, sa se joace, sa rada, sa cante, sa faca prostioare…
Nici nu va dati seama pentru sufletul unui copil ce greu este sa se desparta de gradinita. Si-au luat pe rand la revedere de la fiecare coltisor purtat de amintiri….Sala in care atatia ani doamna educatoare le-a citit povesti, i-a invatat poezii, unde chicoteau si dansau. Dulapioarele in care uneori isi inchipuiau ca se pot ascunde, masutele la care au stat….si DOAMNA EDUCATOARE, omul din spatele tuturor momentelor. Si cu fiecare pas pe care il faceau simteai cum lacrimile stau gata sa navaleasca pe obrajorii fini….Curtea lor draga…, adio pentru totdeauna! Si-au intors fetisoarele sa nu se vada ca plang…o ultima privire aruncata casei lor…Si…Adio, gradinita draga! “De ce despartirea doare DOAMNA EDUCATOARE a intrebat Ilinca?” Si ne-a raspuns pentru NEWS Buzau, modelatorul de suflete, DOAMNA EDUCATOARE Doinita Coman, cea care a facut ca Grupa “VOINICEII” din satul Valea Parului al comunei Beceni sa fie cunoscuta dincolo de hotarele comunei si al judetului. "De ce despartirea doare? este un vers din poezia unui copil. (I-am obisnuit, pe copii si parinti, sa le compun poezii personalizate, care sa contina amintiri din cei trei sau patru ani petrecuti impreuna.) Acum, cand 11 bucati din sufletul meu s-au rupt, am incercat sa le explic copiilor ce inseamna despartirea. Impreuna cu ei am ajuns la concluzia ca durerea despartirii inseamna iubirea dintre Doamna si copii, clipele frumoase sau triste simtite impreuna, dorinta de a fi cel mai aproape de mana Doamnei, de picior, de inima. Pentru mine despartirea de ei este o durere fericita, o durere plina de off-uri dulci, o implinire interioara care se simte atunci cand ma strange in brate un copil tremurand, cand lacrimile lor se scurg pe obrazul meu. Promisiunile de genul "doamna, eu o sa vin pe la tine!", se adeveresc. In fiecare an, la serbarile noastre participa si copii din celelalte generatii, elevi, liceeni, absolventi de facultate, parinti - fosti prescolari...Vin sa simta din nou fiorul acelei despartiri. Oricum, despartirea doare numai atunci cand stii sa iubesti, sa alinti si sa intelegi un copil!”. Fara cuvinte….dar cu lacrimi, cu sentimente frumoase si cu amintiri. S-a inchis catalogul cu nota 10 pentru toti copii si pentru domna educatoare. Se va deschide altul in 10 septembrie 2017. Oameni si suflete, povesti si emotii… Vacanta minunata!
A.D.