Doliu in lumea internationala. A murit artizanul reunificarii Germaniei, fostul cancelar german HELMUT KOHL
Last Updated on 16/06/2017 by Iulian Gavriluta

Helmuth KohlFostul cancelar german Helmuth Kohl, artizanul reunificarii Germaniei, a murit astazi, la varsta de 87 de ani, in locuinta sa din Ludwigshafen, in sud-vestul Germaniei. Helmut Kohl, cancelar al Germaniei intre 1982-1998, aproape ca nu a mai aparut in public, dupa caderea sa pe scari, in 2008, urmata un an mai tarziu de un accident vascular cerebral, care l-a slabit puternic, imobilizandu-l practic intr-un scaun cu rotile. In anul 2012 a suferit o operatie dificila pe cord.

 

Helmut Kohl a detinut patru mandate consecutive de cancelar in perioada 1982-1998. Pe langa rolul jucat in reunificarea Germaniei, Kohl s-a evidentiat si prin promovarea proiectului monedei comune euro, alaturi de fostul presedinte francez Francois Mitterand. In ultimii ani, el s-a aratat un sustinator al ideii aprofundarii integrarii europene.   Helmut Josef Michael Kohl, nascut pe 3 aprilie 1930 la Ludwigshafen, a aderat la varsta de 17 ani la Uniunea Crestin-Democrata, CDU.    A studiat istoria si dreptul, iar in 1953 si-a sustinut teza de doctorat. In tot acest rastimp a fost si foarte activ politic. La varsta de 39 de ani, Helmut Kohl a devenit cel mai tanar premier de land in Renania-Palatinat.    In 1976 a fost propus de Uniunea Crestin-Democrata / Crestin-Sociala, CDU/CSU, drept candidat pentru functia de cancelar federal, la alegerile pentru Bundestag. Desi a obtinut 48,6 la suta din voturi, nu a reusit sa destrame coalitia social-liberala de la Bonn, aflata sub conducerea cancelarului Helmut Schmidt. Sase ani mai tarziu insa, pe 1 octombrie 1982, Helmut Kohl si-a atins telul. Nu prin vointa poporului, ci in urma unui vot de neincredere contra cancelarului social-democrat Schmidt. Kohl a reusit sa-l convinga pe liderul FDP, Hans-Dietrich Genscher sa rupa coalitia cu social-democratii. Cu ajutorul liberalilor, asadar, Kohl a ajuns cancelar. Printr-o procedura controversata, Kohl a determinat organizarea de alegeri anticipate cateva luni mai tarziu, pe care le-a castigat.   Pe 1 octombrie 1982, Helmut Kohl devenea cancelar al Germaniei. Avea sa detina cel mai lung mandat de cancelar din istoria Republicii Federale.   Helmut Kohl este considerat unul dintre cei mai puternici cancelari germani de la Bismark incoace, iar reusite sale sunt comparabile astazi doar cu cele ale protejatei sale, Angela Merkel, care a fost numita in 2015 - pentru al zecelea an consecutiv - cea mai puternica femeie din lume. Din postura de cancelar, Helmut Kohl a lucrat neintrerupt pentru dezvoltarea economica a Germaniei, sesizand cu multa luciditate ca aceasta depinde in mare masura de unificarea Europei. Principala mostenire a lui Helmut Kohl este fara indoiala reunificarea Germaniei, faptul ca a speculat impecabil momentul de incertitudine si turbulente din 1989 pentru a se asigura ca statele germane se vor reuni prin cel mai simplu si scurt procedeu legislativ. In paralel insa, eforturile lui Helmut Kohl pe plan international au reprezentat o caramida la fundatia Uniunii Europene, cancelarul german fiind unul dintre principalii sustinatori ai monedei unice europene, contribuind semnificativ la infiintarea structurilor comunitare precum Banca Centrala Europeana - care, gratie lui Kohl, are sediul la Frankfurt. Ascensiunea lui Helmut Kohl la putere ramane insa, pentru istorici, una surprinzatoare.

Sursa: Wikipedia, realitatea.net

 

A.D.