Politistii rutieri din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Buzau au continuat activitatile de combatere a indisciplinei in trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 219 sanctiuni contraventionale, in valoare de peste 54.000 lei.
In cadrul activitatilor desfasurate, politistii au intocmit un dosar penal care a vizat conducerea unui autovehicul fara a poseda permis de conducere, la volanul autovehiculului fiind depistat un buzoian in vârsta de 34 de ani. Cei mai multi dintre contravenienti au fost conducatori auto care nu au respectat regimul legal de viteza (72), nu au utilizat centura de siguranta (35), au condus autovehicule cu defectiuni tehnice (18), dar si pentru alte abateri in trafic.
Impotriva a doi dintre conducatorii auto sanctionati din cauza vitezei, a fost luata si masura tehnico-administrativa de retinere a permisului in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioada de 90 de zile. Politistii au retinut alte 4 permise de conducere soferilor care au efectuat depasiri neregulamentare sau nu au respectat semnificatia semnalelor acustice si luminoase aflate in functiune, amplasate la nivelul trecerii cu calea ferata. Totodata si alti participanti la trafic (48 de pietoni, biciclisti si carutasi) care nu au respectat regulile de circulatie, au fost sanctionati de politisti.
E.S.