A trecut “Dincolo” maestrul ceasornicar Nicu Ispas

Nicu IspasUnul dintre cei am longevivi buzoieni si printre putinii oameni cu adevarat cunoscatori ai urbei – Nicu Ispas, ceasornicarul nepereche, a plecat dintre noi. Nicu Ispas era de origine evreiasca, dar nu se sfia sa vorbeasca despre crestinism cand cineva il intreba despre religie. Principalul mod prin care a fost cunoscut era acela ca repara ceasuri mecanice  (nu suferea digitalele) inca de pe vremea razboiului si era un mare colectionar de antichitati.

 

Tatal meu l-a cunoscut de mic, de la el a invatat ceasornicarie si asta i-a facut sa lege o prietenie de nezdruncinat”, povesteste colegul nostru de redactie I.G.. Deloc sarac, dar niciodata dand pe dinafara cu avutia sa, Nicu Ispas se retrasese din activitate in urma cu multi ani -  isi vanduse localul de la intersectia strazilor Independentei cu Tudor Vladimirescu (in spatele Hotelului Pietroasa) si se retrasese la un apartament de la un bloc cu 4 nivele aflat undeva langa fosta Baie Comunala si Restaurantul Miorita. “Cand eram mic nu cred ca trecea o saptamana sau poate doua fara sa il vizitam acasa sau la atelier. Avea o colectie impresionanta de ceasuri de buzunar sau de masa cu care se mandrea. De asemenea era un fin colectionar de antichitati”, ne relateaza colegul nostru. “La moartea tatalui meu, care in timpul liber era tot ceasornicar cunoscut in oras, a venit grabnic la catafalc desi era de alta religie. Aici a povestit tot timpul de vremurile cum s-au cunoscut si de pasiunea comuna - ceasurile”. Odata cu el a pierit o legenda a Buzaului si un mare om. Odihna vesnica drag prieten!

REDACTIA

P.S. Redam un articol mai vechi din sansabuzoiana, facut (2007) de colegul nostru de redactie, despre Nicu Ispas

Meseria de ceasornicar, pe cale de dispariţie

Ceasurile mecanice sînt păstrate ca valoare sentimentală

articol de: Iulian Gavriluţă

Meseria de ceasornicar, pe cale de dispariţie

Asaltaţi de cetăţeni odinioară, astăzi ceasornicarii nu mai sînt la căutare, deoarece la modă sînt acum noile modele, electronice. Cu toate că precizia unui ceas electronic este mai mare, în societatea de consum în care trăim este mult mai comod ca odată uzat să aruncăm ceasul la gunoi. Prin urmare, era ceasornicarilor riscă să devină istorie.

Tradiţie transmisă din generaţie în generaţie, rămasă fără ucenici

De la cele mai simple ceasuri la cele placate cu pietre preţioase şi aur, ceasurile au un atu important: măsoară timpul vieţii şi, de aceea, au o încărcătură emoţională importantă. Din păcate, puţini ştiu să aprecieze un ceas de valoare care trebuie căutat nu după materialele din care este confecţionat şi cît de la modă este, ci după "melodia tic-tacului" şi po­vestea sa.

Ceasuri mici, ceasuri mari, toate sub aripa lui Cronos

Dacă orologiul de la Palatul Comunal are istoria sa şi încîntă prin melodia "Hai Buzău, Buzău" de la fiecare oră fixă, celelalte ceasuri mecanice, fiecare cu melodiile lor, au o istorie şi încărcătură deosebită. "Mecanismul iniţial al ceasului de la Palat a fost făcut de nemţi, dar, din păcate, a dispărut imediat după cel de-al II-lea Război Mondial. Era un model deosebit de precis, cu ciocănele şi clopote. Prin anul 1997, eu am refăcut vechiul mecanism găsit în turnul Palatului, printr-o mică invenţie, înlocuind o roată cu nituri care asigură mişcarea mecanismului întreg. Aş putea zice că mecanismul nemţesc de precizie a fost îmbunătăţit şi reparat de mînile şi mintea unui român.", ne mărturiseşte cu entuziasm

Constantin Suditu, ceasornicarul din Palatul Comunal.

Ceasornicarul are propriile repere ale valorilor

Din păcate, odată cu ceasurile moderne dispar şi poveştile legate de vechile orologii mecanice. "Vi-ziunea săracului este aceea a ceasurilor mai ieftine şi uşor de procurat, respectiv cele electronice. Dar această viziune nu este tocmai normală, deoarece nu întodeauna ceasurile electronice sînt şi cele mai bune. Dacă ne gîndim la renumitele ceasuri elveţiene, cărora le-au mers faima datorită preciziei cu care măsurau timpul şi care aveau o lucrătură deosebită, prin comparaţie cu kitsch-urile electronice de acum, vom vedea de fapt evoluţie a gîndirii omului", ne spune unul dintre cei mai vechi ceasornicari din Buzău, Nicu Ispas.

Dacă odinioară ceasurile mecanice erau emblema oamenilor care se respectă, acum cele mai noi modele, electronice, sînt căutate de mai marii zilei. Oricine are un ceas strălucitor la mînă este privit oarecum altfel. Ceasul mecanic de marcă este un fel de blazon care îi conferă purtătorului un statut special. Puţini ştiu însă că ceasurile placate cu aur, de fapt, în interior au acelaşi mecanism ca celelalte neplacate. "Aurul în stare pură nu este un material bun pentru mecanismele ceasurilor mecanice, de aceea mulţi confundă placarea cu aur cu ceea ce este în interior", spune şi Liliana Danciu, ceasornicar. Concluzia ar fi că, între istorie şi modernitate, fiecare alege ceea ce i se potriveşte şi nu neapărat ceea ce-şi poate permite la un moment dat.

Sursa: http://www.sansabuzoiana.ro/prima_ora.html?aid=9414

Scroll to Top