“Dincolo de orice” , piesa de teatru a unui tanar de 16 ani, asteapta astazi buzoienii la Centrul Cultural “Al. Marghiloman”

Dincolo de oriceMiercuri, 8 iunie 2017, orele 18.00, Clubul Literar „ESENTE” din cadrul Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”, coordoonat de director Elena Isbasoiu si prof. Oana Paraipan, va invita la piesa de teatru „Dincolo de orice” jucata de adolescenții Atelierului de Creatie si Teatru APOR Vrancea, in regia doamnei avocat Ana Corina Sacrieru.

 

Autorul piesei este Nicolae Sacrieru, in varsta de 16 ani, elev la Colegiul National „Unirea” din Focsani, castigator al premiului I la Sesiunea de comunicari Stiintifice la istorie 2017, faza judeteana, si al premiului I la Olimpiada de istorie 2016, faza nationala. Prin aceasta piesa istorica, Nicolae Sacrieru a incercat sa arate forta pe care destinul uman, povestea personala a fiecaruia dintre noi o are in curgerea propriu-zisa a istoriei, si mai ales faptul ca nu numai imaginea oamenilor ramasi in documentele istorice este importanta, ci si imaginea oamenilor simpli, a caror stergere din timp a numelui nu a putut stirbi in niciun fel faptele lor cu efect covarsitor in schimbarea cursului istoriei. Acțiunea piesei se desfasoara in SUA, la Washington, in vara anului 1917. Cei trei membrii ai Misiunii romanesti – Vasile Stoica, Vasile Lucaciu si Ioan Moța – au plecat in Statele Unite ale Americii in numele Romaniei pentru a pleda in favoarea cauzei romanesti si, in special, pentru unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat.

A.D.

Scroll to Top