FOTO – De la cititori: CIMITIRUL “Sfintii Imparati Constantin si Elena” de pe Primaverii arata ca o jungla…asta nu-l impiedica insa pe popa Adrian sa ia banii de la beneficiari pe asa zis-a curatenie. RUSINE!

jungla buruieni cimitirA gasi un loc de veci in Buzau este o adevarata aventura. Asta nu se intampla de ieri de azi, ci de ani intregi. Sistemul este putred, iar mafia din cimitire si-a demonstrat de multe ori puterea. Concret nu se stie exact numarul mormintelor cert este ca potrivit statisticilor, ca in multe alte orase, si la Buzau este mare criza.

 

Circa 900 de persoane sunt inmormantate anual iar locuri libere in cimitirele apartinand Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei erau doar de aproximativ 1200 (va duceti aminte de scandalul cu cimitirul privat al afaceristului Nicu Dinu si Arhiepiscopia? Vezi aici LINK). Cateva sute dintre aceste locuri de veci se afla si la Biserica “Sfintii Imparati Constantin si Elena” situata pe strada Primaverii nr.3 din municipiul Buzau, lacas aflat pe lista monumentelor istorice, cod LMI BZ-II-m-B-02349 (RAN: 44827.11), datand din anul 1780. Recent a fost vizitata cu surle si trambite si cu discursuri pompoase de catre primarul Toma si Arhiepiscopul Ciprinel Crasnel. Biserica s-a bucurat multi ani de tot respectul enoriasilor si nu numai. De multi ani, credinciosii veneau aici pentru ca este o biserica unde se fac “minuni” – dupa cum spune o traditie locala. Preotul paroh de acum, Adrian Ionescu (fostul purtator de vorbe  - si “sambete” – ale arhiepiscopului securist Epifanie Norocel) nu pare interesat de ceea ce se afla dincolo de zidul bisericii la doar cativa metri si isi continua slujbele sale mumificate neimpiedicat de glasul tot mai auzit al enoriasilor care ii cer sa faca ordine – la propriu – in cimitirul ce-i apartine si ii aduce un venit deloc de neglijat. Cu toate acestea, pe popa Adrian nu-l impresioneaza decat promisiunile primarului Toma si ale sefului sau cu fuste si mitra – IPS Ciprinel care se lauda ca in curand va “asfalta drumul pana la biserica” (asa cum s-a intamplat la ultimul hram sarbatorit cu cele doua personaje desprinse parca din filmele de desene animate). Si dincolo de biserica ce facem jupanilor Toma si Spirache ? Ati uitat de cei adormiti? Porti ruginite, garduri inclinate, cruci cazute, morminte care nu se mai zaresc de buruieni si arbusti. De asemenea, in jungla mormintelor - aleile din cimitir au disparut cu totul de nu mai stii de unde incepe un mormant si unde se termina altul. Asa arata multe dintre cimitirele din Buzau, dar aici parca este o adevarata debandada girata de cei doi sarlatani amintiti mai sus. In aceste locuri sunt inmormantati copii, parinti, bunici, strabunici, eroi ce au cazut pentru apararea patriei, dar se pare ca aceste fapte nu-i impresioneaza pe popa, ierarhul sau avar si pe Donald Tom, cocotat ilegal pe scaunul de primar al urbei. Situatia nu le este deloc straina autoritatilor locale, nici preotilor ce slujesc la aceaste biserici, dar cine pe cine sa traga la raspundere? In urma cu cateva zile, ne-a atras atentia o postare a unei buzoience venite la cimitirul bisericii “Sfintii Imparati Constantin si Elena” in Sambata Rusaliilor - Mosii de vara, pentru a aprinde o lumanare la mormantul celor dragi. Cu parere de rau, a constatat faptul ca cimitirul de altadata a devenit o padure de nepatruns, arbustii au mai mult de un metru si jumatate inaltime, crucile nu se mai vad iar printre buruieni misuna tot felul de vietati. Femeia a gasit o situatie de nedescris si ne-a cerut ajutorul. Ne intrebam cum este posibil ca in 2017 nimeni sa nu faca nimic pentru acest cimitir? Toate acestea in contextul in care taxa anuala de administrare, curatenie si intretinere la biserica mai sus amintita este de 300 ron (dupa unii) pentru un mormant iar 1000 ron este taxa de concesionare a unui loc de veci (spun credinciosii din zona). Deci ce face biserica din acesti bani daca cimitirul arata asa? Da “dreptul” doar la Inalta Poarta si la buzunarele largi ale lui Ciprinel Crasnel? O parte dintre apartinatori ne-au scris ca au platit o persoana sa tina mormantul curat, dar munca este cu totul inutila cand restul cimitirului e o padure… Nimanui nu-i pasa! Au uitat sa mai treaca pe la cimitir! Sa nu uitam: persoanele inmormantate acolo au dat viata, au crescut si au educat copii, nepoti si merita respect! Cerem respect pentru toate persoanele inmormantate in astfel de cimitire. Este dureros sa vezi ca nimanui nu-i pasa daca acest cimitir si altele aflate in aceeasi situatie au devenit o groapa de gunoi! Doar in fata cimitirului se face curat…Pomi inalti de peste un metru si jumatate acopera multe morminte si pe alocuri accesul este pur si simplu imposibil pentru apartinatori. Doar la mormintele situate de-a lungul aleii principale se poate aprinde o candela. In rest, crucile si mormintele sunt acoperite de buruieni, lastari si arbusti. Sunt multe persoane care revin special sa aprinda o lumanare la mormantul parintilor, bunicilor, mai ales de sarbatori, si nu reusesc sa mai gaseasca mormintele... pentru ce se platesc cei 300 de lei? “Cand moare cineva, este foarte greu sa il duca la groapa, cu cosciugul pe brate, printre buruienile acestea….Pacat, mare pacat, casa lor vesnica este departe de a fi o casa asa cum o merita. Sa le fie tarana usoara!” – ne scrie plina de amaraciune cititoarea ziarului nostru.

I.G.

 

{vsig}cimitire-debandada{/vsig}

Scroll to Top