In mod clasic, anemia se defineste ca fiind scaderea hemoglobinei si a hematocritului sub valorile normale corespunzatoare varstei si sexului. Hemoglobina este o proteina complexa (care contine fier) ce reprezinta cea mai importanta componenta a globulelor rosii din sange numite hematii sau eritrocite.

Hematocritul reprezinta raportul dintre volumul hematiilor si volumul plasmatic exprimat procentual.

Simptomele anemiilor

Reducerea capacitatii de a asigura transportul oxigenului (ca urmare fie a reducerii concentratiei de hemoglobina din eritrocite, fie a reducerii numarului de eritrocite din circulatie) se manifesta prin paloare, care se instaleaza lent in anemia cronica si rapid in anemia consecutiva unei hemoragii, racirea extremitatilor din cauza reducerii metabolismului din tesuturi, respiratie accelerata care asigura o crestere a cantitatii de oxigen fixata pe hemoglobina, tahicardie (adica cresterea frecventei batailor inimii) pentru a compensa reducerea cantitatii de sange care transporta oxigen. Din cauza oxigenarii insuficiente a sistemului nervos, mai pot aparea o serie de simptome cum ar fi: ameteli, cefalee (durerile de cap), astenie.

Cauzele anemiilor

Anemiile posthemoragice se caracterizeaza prin scaderea masiva a numarului de hematii precum si a cantitatii de hemoglobina. O forma grava a anemiei acute posthemoragice este insotita de soc sau colaps cardiovascular. Forma cronica apare dupa pierderi mici, dar repetate, de sange, prelungite deseori timp de luni si ani, ducand la epuizarea maduvei osoase si a rezervelor de fier ale organismului. Aceasta situatie apare in caz de ulcer duodenal sangerand, hemoroizi, colita ulceroasa, cancer gastric sau intestinal, pierderi de sange prin urina si sangerari uterine abundente.

• Anemia feripriva se caracterizeaza prin incarcarea redusa cu hemoglobina a hematiilor si apare la persoanele care primesc prin alimentatie cantitati insuficiente de fier, la cele cu absorbtie defectuoasa de fier prin intestin, la cele la care consumul de fier este crescut (gravide, fete la pubertate etc.), precum si in utilizarea defectuoasa a fierului (tumorile maligne si infectii).
• Talasemiile sunt boli genetice (transmise ereditar) caracterizate prin afectarea sintezei globinei (proteina specifica hemoglobinei). Majoritatea sunt forme minore de boala caracterizate prin persistenta de-a lungul vietii a unei anemii usoare, asimptomatice sau cu simptomatologie discreta. Formele intermediara si majora ale talasemiei sunt rare, dar foarte grave.
• Anemia pernicioasa (megaloblastica, Biermer) se caracterizeaza prin lipsa de maturatie a globulelor rosii din cauza fie a unui aport insuficient de vitamina B12 si/sau acid folic, fie a unei absorbtii necorespunzatoare (orice afectiune gastrica care scade sinteza factorului intrinsec, factor care asigura absorbtia vitaminei B12).
• Anemiile hemolitice apar in urma unei distrugeri exagerate a globulelor rosii, distrugeri datorate fie calitatii defectuoase a hematiei, fie anticorpilor din plasma sangvina, fie distrugerii intr-un ritm prea accelerat a hematiilor de catre splina. Factorii chimici care pot declansa anemiile hemolitice sunt: cloratul de potasiu, benzenul, plumbul, fosforul, sulfamidele, fenacetina, toxinele unor microbi (streptococi, stafilococi), toxinele unor paraziti (exemplu: malaria) precum si unele toxine provenite din ciuperci sau veninuri de sarpe si paianjen. O anemie hemolitica foarte grava se produce in cursul transfuziilor cu sange incompatibil.
• Anemiile prin defect de generare a hematiilor se mai numesc hipoplastice sau aplastice si sunt consecinta incapacitatii maduvei osoase de a produce hematii. Aceste anemii care apar in special in bolile maligne ale sangelui (leucemii acute si cronice) sunt asociate cu o scadere a numarului de trombocite, din a caror cauza, alaturi de anemie, apar si hemoragii care vor accentua anemia. In cursul tratamentului unei anemii este foarte important sa se urmareasca, pe langa hemograma completa, si numarul de reticulocite (ele sunt precursori ai hematiilor) care ne vor da informatii asupra eficientei tratamentului.

Metode de diagnostic

Efectuarea unei hemograme complete reprezinta investigatia primara obligatorie la care se adauga, in anumite cazuri (stabilite de catre medicul de laborator in functie de aspectul hemogramei), examinarea frotiului de sange. O hemograma completa (care in laboratoarele moderne se face in 1-5 minute datorita aparaturii ultraperformante) cuprinde:

• numarul de hematii – care in anemie poate fi scazut, normal sau crescut in functie de vechimea anemiei si de capacitatea maduvei osoase de a compensa anemia
• hematocritul – care in anemii este scazut
• hemoglobina – care de asemenea este scazuta
• volumul eritrocitar mediu (VEM) ne da informatii asupra marimii hematiei – este scazut in anemiile feriprive si talasemii, normal in anemii posthemoragice, crescut in anemia pernicioasa
• hemoglobina eritrocitara medie (HEM) – este scazuta in anemiile feriprive si alte anemii care merg cu scaderea sintezei de hemoglobina (talasemii), normala in anemiile posthemoragice recente, crescuta in anemia pernicioasa
• concentratia hemoglobinei eritrocitare medii (CHEM) este scazuta in anemiile feriprive si alte anemii care merg cu scaderea sintezei de hemoglobina si normala in restul anemiilor.

Principii de tratament

Pentru oricare dintre simptome este foarte important sa consultati medicul dumneavoastra , el este in masura sa va recomande un set de analize complet. Pentru anemiile cu caracter acut, provocate de hemoragii importante, cel mai bun tratament este inlocuirea rapida a sangelui pierdut (dupa ce s-a oprit hemoragia) prin efectuarea de transfuzii.

In anemiile provocate de lipsa diferitelor elemente necesare productiei de hematii si de hemoglobina (anemie prin lipsa de fier, prin lipsa de vitamine) se administreaza, dupa caz si in cantitatile necesare, fierul sau vitaminele care lipsesc. In anemiile produse de o hemoliza crescuta se administreaza hormoni corticoizi sau se indeparteaza operator splina. In anemiile provocate de infectii se face tratament antiinfectios corespunzator (cu antibiotice sau alte preparate), iar in cele provocate de cancer se face tratamentul bolii de baza.

Cel mai bun tratament este insa preventia. O atentie deosebita trebuie acordata regimului alimentar la care ne supunem cu sau fara voie zilnic si care trebuie sa contina cantitati adecvate de minerale si vitamine.

De asemenea, in cazul talasemiilor minore, medicul trebuie sa-i explice pacientului natura bolii, precum si riscul de a avea descendenti afectati (in cazul unui cuplu in care unul sau ambii parteneri prezinta aceasta afectiune). In cazul in care ambii parteneri sufera de aceasta afectiune, exista riscul ca descendentii sa prezinte forma grava a bolii si, de aici, importanta sfatului genetic. Tratamentul aplicat in aceasta situatie nu poate trata cauza, ci doar simptomele si complicatiile induse de leziunile genetice.

A.D.