ANUNT IMPORTANT – Casa Judeteana de Pensii Buzau aduce la cunostinta ca, din data de 2 mai, SE MODIFICA PLATA AJUTORULUI DE DECES. Vezi aici detalii

CJP Buzau Ajutor decesPotrivit prevederilor art.129, alin.(1), lit.c) al Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Casa Judeteana de Pensii Buzau achita ajutorul de deces in termen de 24 ore de la solicitare, in cazul decesului pensionarului sau al asiguratului prevazut la art.6, alin.(1), punctul IV si art.6, alin.(2), (adica asiguratul sistemului public de pensii in baza unei Declaratii de asigurare sau a unui Contract de asigurare), respectiv al unui membru de familie al acestuia.  

Conform prevederilor art.126, alin.(2) al aceluiasi act normativ, se considera membru de familie:

a) sotul;

b) copii proprii, copii adoptati, copii aflati in plasament familial sau cei incredintati spre crestere si educare familiei, in varsta de pana la 18 ani sau, daca isi continua studiile, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 ani, precum si copii incapabili de munca, indiferent de varsta, daca si-au pierdut capacitatea de munca inaintea varstelor mentionate;

c) parintii si bunicii oricaruia dintre soti.

In cazul decesului unui membru de familie neasigurat, cuantumul cuvenit reprezinta jumatate din ajutorul de deces, in conformitate cu prevederile art.126, alin.(3) din Legea nr.263/2010.

Avandu-se in vedere cadrul legal invocat, Casa Judeteana de Pensii Buzau aduce la cunostinta tuturor persoanelor care solicita acordarea ajutorului de deces, faptul ca incepand cu data de 2 mai 2017, solutionarea cererilor de acest va fi efectuata prin achitarea contravalorii ajutorului de deces prin intermediul unui mandat postal ce va fi intocmit in termenul de 24 de ore de la solicitare. Acest mandat postal va fi distribuit de catre Posta Romana, Sucursala Buzau, in baza unei conventii incheiate intre Casa Nationala de Pensii Publice Bucuresti si Compania Nationala Posta Romana SA, la domiciliul solicitantului. Argumentele obiective care au determinat modificarea modalitatii de plata prin mandat postal, fata de achitarea in numerar, aplicata pana la de 2 mai 2017, sunt urmatoarele:

-        acordarea si plata efectiva a acestor cheltuieli bugetare necesita respectarea unor etape legale intr-o aplicatie informatica care solicita timp de verificare si control, fapt ce ar determina timpi de asteptare mari la ghiseele de relatii cu publiculun numar mare de functionari publici implicati prin semnaturi de certificare si verificare a legalitatii documentelor depuse, in baza carora se acorda ajutorul de deces, fapt ce ar conduce, implicit, la timpi de asteptare mari si nemultumiri la ghiseele de relatii cu publicul;

-        procedura de incetare a platii drepturilor de pensie ce se cuveneau decedatului care, de asemenea, este complexa si necesita consultarea a 2-3 baze de informatii, cu implicatii care pot genera acordarea de drepturi necuvenite si stabilirea de decizii de imputare, in situatia in care este cazul;

-        evitarea, in cadrul unei institutii publice, a unor situatii neplacute si de conflict intre membrii unei familii in care s-a produs decesul;

-        necesitatea modernizarii administrative, in sensul venirii in sprijinul cetateanului, prin eliminarea celei de a doua deplasari pe care acesta ar fi trebuit sa o efectueze la sediul Casei Judetene de Pensii, in afara de cea aferenta depunerii solicitarii si pentru incasarea efectiva a ajutorului de deces.

Precizam ca, de obicei, pentru ridicarea ajutorului de deces se prezinta cate 2-3 membri de familie, iar ulterior achitarii contravalorii acestuia, intre aceste persoane s-au iscat conflicte care au degenerat, fiind necesara sesizarea organelor de Politie.

Pentru a preintampina eventualele nemultumiri din partea solicitantilor, datorate duratei de asteptare dar si pentru evitarea creerii de debite si erori din cauza presiunii de asteptare de la ghiseele de relatii cu publicul, coroborat cu personalul insuficient al Casei Judetene de Pensii Buzau, se impune ca ajutorul de deces sa se acorde in stransa concordanta cu respectarea termenului de 24 ore de la solicitare, prin mandat postal, la domiciliul solicitantului.

Mentionam faptul ca, achitarea ajutorului de deces se efectueaza catre persoana care face dovada suportarii cheltuielilor de inmormantare sau a gradului de rudenie de sot, copil, parinte ori a relatiei de tutore ori curator cu persoana decedata, pe baza  documentelor justificative prevazute de lege si care se regasesc afisate atat la sediul institutiei cat si pe site-ul acesteia, www.cjpbuzau.ro . Conform prevederilor Legii nr.7/2017 a Bugetului asigurarilor sociale de stat, in anul 2017, contravaloarea ajutorului de deces este de 3131 lei, in cazul decesului asiguratului sau al pensionarului si de 1566 lei, in cazul decesului unui membru de familie neasigurat al acestora.

E.S.

Scroll to Top