Primarul localitatii Vernesti, Daniel Nastase, a fost declarat INCOMPATIBIL de catre ANI, in urma pricesului intentat ANI a castigat definitiv. In anul 2013, Agentia Nationala de Integritate a constatat faptul ca actualul primar al comunei Vernesti, Daniel Nastase, aflat acum la al doilea mandat, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 martie 2008-7 aprilie 2010, intrucat a detinut,
simultan, atat functia de viceprimar, cat si pe cea de administrator al S.C. Angelli Deea S.R.L., contrar prevederilor art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.Nastase a atacat decizia ANI abia în anul 2014, Curtea de Apel Ploiesti i-a respins contestatia ca fiind formulata prea tarziu. Daniel Nastase a atacat decizia cu recurs, in 2015 afalndu-se dosarul in stadiul de a se da un termen. In 2014, ANI a somat Institutia Prefectului sa-l revoace din functie pe Daniel Nastase. Conform unui comunicat postat pe site-ul Agentiei, „solicitarea se bazeaza pe faptul ca mai multe autoritati locale refuza în mod nejustificat destituirea din functii a persoanelor care se fac vinovate de încalcarea regimului juridic privind incompatibilitatile sau conflictul de interese”.demersul Agentiei tinand cont si de Decizia Curtii Constitutionale nr. 418/2014, care confirma pe deplin interpretarea data de ANI, Curtea Constitutionala constatand faptul ca „prevederile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 sunt constitutionale în masura în care sintagma «aceeasi functie» se refera la toate functiile eligibile prevazute de art. 1 din aceeasi lege”.Mai mult,„mentionam faptul ca Decizia CCR este general obligatorie, astfel ca art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu poate fi susceptibil de o alta interpretare în afara celei date de instanta de contencios constitutional”, au precizat reprezentantii Agentiei Nationale de Integritate. Prefectul judetului la acel moment era nimeni alta decat juristul Maria Buleandra si nu a dat curs solicitarii ANI.
A.D.