Cristinel Bigiu a recunoscut: banii luati mita au fost folositi in Campania electorala a PNL! Vezi aici intreaga declaratie (Bigiu spune ca protejeaza “o alta persoana” – sa fie Scutaru?)
Last Updated on 09/03/2015 by Iulian Gavriluta

Dupa ce Elena Udrea si alti membrii marcanti ai PDL au precizat in fata procurorilor ca banii murdari s-au folosit in campanile electorale ale democrat-liberalilor, o alta marturisire zguduie lumea politica – Cristinel Bigiu a cedat presiunilor din inchisoare si a recunoscut in fata magistratilor ca banii dobanditi din infractiuni au fost folositi in campania electorala a PNL din 2008.

  Informatia apare in referatul prin care procurorii au cerut prelungirea arestarii preventive a fostului ministru acuzat de o mita de 500.000 de euro. David este dupa gratii din 22 ianuarie 2015. Unul dintre complicii acestuia, presedintele CJ Buzau, Cristinel Bigiu (48 de ani), a recunoscut interventiile fostului ministru si faptul ca a primit si el mita. „Baronul” este arestat din 7 decembrie 2014, intr-un alt dosar de coruptie: pentru luare de mita, conflict de interese si tentativa de spalare de bani, scriu jurnalistii de la pesurse.ro. Prin declaratia lui, Bigiu confirma principalele probe ale procurorilor in acest caz, cele doua denunturi facute la inceputul verii 2014: cel al primarului din Jilava, Adrian Mladin, si cel al fostului sef de cabinet din Ministerul de Interne, Roger – Valeriu Nitescu. Potrivit DNA, Mladin a dat o spaga de 1,1 milioane de euro (500.000 de euro lui David si 600.000 de euro lui Nitescu), pentru a i se stabili dreptul de proprietate asupra unui teren, de 15 hectare, in orasul Buzau. Cei doi trebuia sa intervina la Bigiu, prefect de Buzau la vremea respectiva, care a cerut pentru serviciile sale o mita de un milion de euro. Ca masura de garantie ca va primi banii, Bigiu a solicitat ca o parte din terenuri sa fie trecuta pe numele unui apropiat, Gheorghe Doloiu. Acesta avea sa fie omul de legatura cu Mladin. Declaratia lui Cristinel Bigiu, data la DNA, in care arata ca 250.000 de euro au fost folositi pentru partid: „Despre acele terenuri declar ca sunt situate parţial pe amplasamentul fostei staţiuni agricole şi cred ca erau in intravilan şi in acea perioada. Nu cunosc alte date legate de aceste terenuri, intrucat nu m-am ocupat de partea tehnica a problemei. Mladin a mai venit ulterior, in acelaşi scop la Buzau, fiind insoţit de Valeriu Nitescu, care era in acea perioada şef de cabinet al Ministrului de Interne şi Reformei Administrative. Am discutat in cateva randuri personal cu Valeriu Nitescu, care mi-a spus ca a venit din partea ministrului David, care, la randul sau, ma roaga sa-l ajut pe Adrian Mladin in demersul acestuia de obţinere a terenurilor, lucru pe care eu l-am acceptat…Ţin sa precizez ca, in cursul discuţiilor cu Adrian Mladin, acesta mi-a spus ca daca i se rezolva problema va sprijini campania electorala a partidului din care faceam parte, adica Partidul Naţional Liberal, dat fiind faptul ca anul 2008 era un an electoral, cu alegeri atat locale, cat şi generale... Ca modalitate, intrucat terenurile erau pe numele lui Gheorghe Doloiu, la momentul vanzarii efectuate de catre Adrian Mladin, o parte din bani au fost incasaţi de Gheorghe Doloiu. Este vorba de o suma de aproximativ 900.000 de euro. Nu cunosc in ce modalitate a obţinut Gheorghe Doloiu banii in numerar, faptul este ca, la inceputul anului 2008, Gheorghe Doloiu mi-a remis in numerar o parte din ei, respectiv aproximativ 700.000 euro, pe care in integralitate i-am dat mai departe. In mod concret, circa 250.000 de euro au ajuns in campania electorala, iar restul i-am dat unor persoane pe care deocamdata nu doresc sa le nominalizez. Declar ca, intr-adevar, aceşti bani, despre care am vorbit mai sus, au fost folosiţi in campaniile electorale din anul 2008”.

Iulian Gavriluta