FOTO - Vizita Sefului de Stat Major al misiunii Resolute Support în campul românesc din Kandahar

Afganistan 2018 News Buzau 0001Duminică, 6 mai, militarii Batalionului de Protecția Forței „Vulturii Carpaților” au fost vizitați de către Șeful de Stat Major al Misiunii Resolute Support, generalul locotenent(Deu) Johann Langenegger, aflat în vizită la Comandamentul de Instruire, Consiliere și Asistență din Regiunea de Sud (TAAC-South). În cadrul vizitei, domnia sa a dorit să se întâlnească cu militarii implicați în incidentul din data de 30 aprilie.

ACCIDENT FEROVIAR GRAV! Coliziune intre doua trenuri in Austria. Peste 50 de persoane ranite

Accident feroviarZeci de persoane au fost rănite vineri dimineaţă în urma coliziunii a două trenuri în gara centrală din oraşul Salzburg, situat în vestul Austriei, a relatat presa locală, citată de dpa. Cele două trenuri s-au lovit cu puţin timp înainte de ora locală 05:00 (03:00 GMT), a anunţat site-ul de ştiri Salzburg24.

UPDATE - LIVE - BREAKING NEWS - Franţa şi Marea Britanie au bombardat poziţii din Siria / Donald Trump a anunțat că a ordonat "lovituri de precizie" / Sirienii spun că au fost avertizaţi din vreme de Rusia

ATACPreşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că a ordonat o operaţiune militară împotriva Siriei, împreună cu Franţa şi Marea Britanie, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad, pe care îl acuză de un atac chimic in Douma, care a ucis cel puţin 60 de persoane, scrie AFP.

8:37 Iranul, principalul aliat regional al regimului de la Damasc, vorbește despre "consecințele atacului" asupra regiunii și a condamnat ferm atacul.

TRAGEDIE AVIATICA! Un cargo militar american s-a prabusit. NU EXISTA SUPRAVIETUITORI

Avion prabusitUn avion cargo militar american s-a prăbuşit miercuri cu nouă persoane la bord în Georgia (sudul SUA), în timpul ultimului său zbor, înainte de a fi scos din uz după 50 de ani de activitate, relatează joi France Presse, citând surse oficiale. 'Confirmăm că nouă persoane se aflau la bord - cinci membri ai echipajului şi patru pasageri', a indicat un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale din Porto Rico, comandantul Paul Dahlen, precizând că toţi erau membri ai Gărzii naţionale din Porto Rico.

INTREBAREA ZILEI - Ce credeti, va escalada conflictul in Siria? Cititi aici o analiza facuta de un reputat expert in politica externa

Razboi SiriaCristian Diaconescu, fost ministru de Externe, apreciază, într-o declaraţie acordată sâmbătă, că va exista o reacţie din partea Rusiei legată de atacul din Siria, dar situaţia nu va escalada necontrolat, astfel România nu va fi implicată în acţiuni militare semnificative, doar diplomatic."Sigur va exista un răspuns din partea Federaţiei Ruse, dar, după părerea mea, va fi limitat, proporţional cu nivelul atacului.