VIDEO - AMERICA COMEMOREAZA! 17 ani de la CELE MAI SANGEROASE ATENTATE DIN ISTORIE. 11 septembrie 2001 ziua in care lupta impotriva terorismului a luat un alt curs

Atentate 11 septembrieAtentatele de la 11 septembrie 2001, considerate cele mai sângeroase din istorie, au fost comise de 19 terorişti din reţeaua al-Qaida, care au deturnat patru avioane, lovind turnurile World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului, situată în apropiere de Washington. Bilanţul victimelor atentatelor s-a ridicat la peste 2900 de morţi, dintre care 2.

 

749 la New York.Turnurile gemene ale World Trade Center, cei mai înalţi zgârie-nori din New York, au fost lovite la un interval de câteva minute de două dintre avioanele deturnate. Primul aparat, un Boeing 767 al companiei American Airlines, având 92 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, a lovit primul turn la ora locală 08.46 (15.46 ora României), distrugând etajele superioare ale clădirii. La ora locală 09.03 (16.03 ora României), al doilea Boeing, model 767, aparţinând companiei United Airlines şi având 65 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, a lovit cel de-al doilea turn al World Trade Center, un eveniment care a fost transmis în direct de posturile de televiziune din întreaga lume. La ora locală 09.43 (16.43 ora României), un Boeing 757 al companiei American Airlines, cu 64 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, s-a prăbuşit peste Pentagon, provocând pagube însemnate la faţada vestică a clădirii Departamentului American al Apărării. Un al patrulea aparat Boeing 757, al companiei United Airlines, care transporta 44 de persoane la bord, dintre care patru terorişti, s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, în estul ţării. Obiectivul precis al teroriştilor a rămas, până astăzi, necunoscut, la fel ca şi împrejurările exacte ale producerii catastrofei. Se pare că unii pasageri, informaţi prin telefonul mobil despre evenimentele din New York, i-au atacat pe terorişti. Cele două turnuri ale World Trade Center s-au prăbuşit unul după celălalt, turnul sudic la ora locală 10.05 (17.05 ora României), iar cel nordic la 10.28 (17.28 ora României).Sub dărâmături au fost prinse sute de persoane care nu putuseră fi evacuate şi mulţi salvatori, în timp ce întregul cartier Manhattan a fost acoperit de un nor de fum negru şi de praf. Preşedintele George W. Bush, care în momentul producerii atentatelor vizita o şcoală din Florida, a fost condus la o bază militară, din motive de securitate. Reîntors la Washington în cursul aceleiaşi seri, el şi-a afirmat hotărârea de a-i pedepsi pe autorii acestor "atentate ruşinoase", subliniind că nu va face nicio diferenţă între "teroriştii care au comis aceste acte şi cei care îi protejează". În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii.[3][4] Majoritatea covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel puțin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urma prăbușirii World Trade Center. Unele burse americane de acțiuni au rămas închise în toată săptămâna atacurilor, și au anunțat pierderi enorme după redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene și de asigurări. Distrugerea spațiilor de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower Manhattan. Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea teroriști al-Qaeda, și adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte țări și-au întărit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor de aplicare a legii.La 18 noiembrie 2006, au început lucrările de construcție(en) la One World Trade Center pe locul fostului World Trade Center. Clădirea a fost deschisă oficial la 3 noiembrie 2014. S-au construit numeroase monumente și memoriale, între care Memorialul și Muzeul Național 11 Septembrie(en) din New York City, Memorialul Pentagon (en) din comitatul Arlington, Virginia, și Memorialul Național al Zborului 93 (en) pe un câmp de lângă Shanksville, Pennsylvania.

Sursa - Wikipedia, Mediafax

A.M.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=516&v=rpRyhpqJugg

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează