Telenovela continua la Berca. Un nou episod din scandalul de la Liceul „Sf.Mc.Sava”.

liceulberca„In urma cu cateva saptamani, s-au petrecut mai multe lucruri care au aprins si mai tare conflictul din Liceul Berca. Asa cum era de asteptat, Marcu “cel cu arcu’” a pierdut fotoliul de primar in ziua de 5 iunie, ziua alegerilor locale, iar noul edil al comunei este tanarul Dobrita Ionel. Odata cu inlaturarea lui Marcu, si-a pierdut functia si prietenul sau Dinu directorul scolii.

Toata lumea a fost fericita la aflarea acestei decizii si se astepta o noua conducere care sa aduca linistea intr-o atmosfera atat de tulburata, dar n-a fost sa fie liniste, pentru ca, dupa zile bune de asteptare, ISJ a numit o noua echipa de conducere, formata din doua persoane sau personaje care nu au nicio treaba cu scoala din Berca. Dar sa le luam pe rand.

 

Regula sau practica uzuala in numirea oricarui director este aceea de a intreba reprezentantii primariei, respectiv primarul si consiliul local in legatura cu  numirea directorilor de scoli. INTOTDEAUNA PRIMARIA A AVUT ROLUL DE A DA GIRUL SAU DE A REFUZA O PERSOANA, IAR INSPECTORATELE SCOLARE RESPECTA ACEASTA OPINIE, CARE SE CONSTITUIE INTR-UN ACORD SCRIS SI TRECUT PRIN CONSILIUL LOCAL AL PRIMARIEI. De aceasta data, la Berca NU S-A INTAMPLAT ASA. Intr-o zi de miercuri, zi cu soare afara, dar nu si in scoala, a sosit echipa ISJ cu deciziile pentru noii directori si a fost ca la „SURPRIZE, SURPRIZE...”,  doar ca au lipsit emotiile si lacrimile, in schimb au aparut furia si intriga angajatilor unitatii, carora li s-au bagat pe gat cu forta doua persoane.

Neagu Madalina-director plin

Cine este Madalina? Cum cine? Este o doamna! Cu bani si relatii (Traiasca familia ei), care crede ca poate cumpara orice si pe oricine. Prietena de-o viata cu Marcu “cel cu arcu’ “ (gurile rele spun mai multe), afaceri de familie cu acest individ, reprezentanta lui in alegerile locale de anul acesta in satul Pacle, etc., etc.

Cu o vechime in invatamant de doar 9 ani, profesor de educatie fizica  si sport din Candesti, Vernesti si Zoresti, pe la Berca doar in trecere, avand vreo patru-cinci ore, doamna Neagu a visat cu ochii deschisi sa ajunga sefa. Si pentru ca a avut un prieten comun cu ISJ Buzau (mutual friend), pe Marcu „cel cu arcu’ „, care a recomandat-o noii conduceri, visul ei s-a indeplinit. Dar sarmana de ea nu stie nici cum o cheama. Este la pamant in privinta cunoasterii legilor, apeleaza tot timpul la ajutorul maestrului Dinu, pe care il tine in birou cu ea, desi nu mai este director. Traiasca doamnele secretare. Ce s-ar face Madalina fara ele?!

Dragi cititori, nu este o gluma si nici ironie. Este un adevar tragic, pe care scoala din Berca il traieste, o rusine incomensurabila prin care haosul si debandada au marcat sfarsitul de an scolar, elevii dandu-si coate si facand glume pe seama noii conduceri. De la taraba cu castraveti si martisoare, d-na Opris, Cocioaba si acum Neagu, a aterizat in biroul de director. Fara experienta de manager, fara cunostintele necesare, fara scrupule si bun simt. Nu cunoaste legislatia, dar executa imediat ordinele lui Dinu care conduce mai departe „sub acoperire”. Inca din primele zile ale mandatului, a incercat sa se impuna cu forta in consiliul profesoral, unde si-a primit o papara de n-a putut s-o duca. Draga Madalina, respectul nu se impune, ci se castiga. Dragoste cu forta nu exista. Sunt respectati si apreciati cei care sunt inteligenti, competenti si doriti, iar tu nu ai demonstrat nimic din toate acestea. Si ca sa fie formula completa, ISJ a considerat necesara numirea unui alt personaj, cel putin ridicol si nepotrivit pentru aceasta functie, ajutorul potrivit pentru Madalina, tandemul ideal. Este vorba despre marea doamna a invatamantului romanesc, Nan-Androne Alina.

Crescuta si formata sub aripa lui Dinu, omul sau de nadejde, turnatoare si intriganta vestita, Alinuta, cum ne place noua sa-i spunem, mandra si ingamfata de felul ei, tine acum nasul pe sus, mai sus ca niciodata. Stie oare doamna inspector general ca Alinuta nu-si face orele de franceza si spaniola, ca se joaca pe telefon in timp ce copiii lucreaza, ca ramane in cancelarie, intarziind la ore, chiar si douazeci-treizeci de minute, in timp ce altii au fost apostrofati pentru un singur minut? Imediat dupa ce s-a vazut cu decizia in mana, Alinuta, „coordonata” de marele Dinu, a inceput sa administreze sicane colegilor. In ultima saptamana de scoala in care a fost director adjunct si-a spionat colegii sa vada daca intarzie la ore (culmea tupeului), si-a permis sa atentioneze in condica anumite cadre didactice, a incercat sa acuze pe nedrept un cadru didactic pentru un incident produs in pauza si a reclamat la ISJ un profesor care s-a invoit pentru o ora, avand inlocuitor la clasa, cel mai vechi si cu cea mai mare experienta din scoala. Are un tupeu fantastic, insa este la fel de ignoranta si incopetenta ca si cealalta. Amandoua au fost puse sa faca jocul celor doi: Marcu si Dinu. Si-au dat cu stangu-n dreptul de la inceput, cand in urma acelui simulacru ieftin de consiliu profesoral, care a durat cateva minute si in care cele doua au primit deciziile, au comis prima ilegalitate, o gafa de proportii. Pentru felul in care au fost tratati, mai mult de o jumatate dintre angajatii unitatii de invatamant a refuzat sa semneze procesul-verbal, asa cum se face in urma fiecarei sedinte de consiliu, si au parasit sala. Vazand ca nu au cvorum, adica nu au semnat 50% plus 1 din totalul celor prezenti la consiliu, doamnele directoare au pastrat caietul de procese-verbale care in mod obligatoriu este tinut la secretariat, l-au pastrat si au facut presiuni asupra unor cadre didactice pentru a le determina sa semneze. S-au purtat discutii aprinse, s-au dat telefoane, pentru ca numarul de semnaturi sa creasca. Au fost abordati sa semneze chiar si profesori care nu au participat la sedinta – fals in acte oficiale. Trei zile a ramas procesul-verbal pe mana lor pana cand a ajuns la serviciul-secretariat. Ce sa mai spunem despre felul in care a fost organizat examenul de evaluare nationala? Cu Dinu in frunte, ravasit de atatea lovituri si necunoscute, au infaptuit mai multe gafe, la sesizarea carora s-a primit un raspuns de genul „la noi merge si asa”. Din 15 iunie, in liceul de la Berca, tulburat deja de comportamentul abuziv si inuman al fostului director, s-a instaurat un haos general, prin lipsa de autoritate si colaborare cauzate de incompetenta, rautatea si presiunea celor doua numite de ISJ. Pluteste in aer ostilitatea angajatilor fata de “casatoria” fortata a scolii cu cele doua dive. Chemarea lor este pentru fitness, plimbari, sport, streaptease, unghii cu gel, moda, dar nicidecum pentru o functie de conducere. Doamna Neagu mai intai sa invete a nu mai manca litere si sa stie cand se foloseste cratima si apoi sa dea ordine. A facut un curs de turism si petrecere a timpului liber si pretinde ca poate sa predea geografie, ca are aceeasi pregatire cu a profesorului X sau Y si daca ii dai cinci secunde ca sa numeasca o capitala europeana (nu una asiatica sau africana), punem pariu ca depaseste timpul.Si totusi,ia spune tu,Mady,care este capitala Mozambicului,sau a Angolei,sau a Suediei,sau a Mexicului??dar te rugam sa nu folosesti GOOGLE!...a venit vacanta si doamnele directoare pazesc scoala sau se pazesc una pe alta. Fetelor, sincer, chiar ne place de voi. Inca nu v-ati prins ca sunteti penibile....Dar bobocii se numara toamna. Pregati-va bagajele, veti merge „Paa”, fiecare la locul ei...Cand veti avea decenta si bun simt,cand veti demonstra ca stiti cu ce se mananca managementul,cand consiliul local va va da acceptul...atunci va mai asteptam pe la noi”.

Un bercar

P.S. Scrisoarea a fost primita pe adresa redactiei News Buzau