UNA PE ZI! Prietenul cel mai bun al omului…

prieten caine cutuMi-am dorit un câine. Ciobănesc german. L-am primit la un sfârșit de noiembrie. O chestie mică și neagră care composta tot ce prindea. I-am făcut culcuș în bucătărie pentru că era cu ieșire la curte. Coșuleț, păturică, preșuleț, tot tacâmul.

Inițial, până s-a prins de figura cu nevoile fiziologice, am predat lecții zilnic. Nu zic că nu se străduia, doar că nu reușea să se centreze bine. Se proptea cu capul în preșuleț și fundul lângă. Am apreciat și intenția o perioadă, apoi i-am arătat că avem curte. Nu a fost impresionată. Defila în lung și-n lat, dar nevoile le păstra pentru preșuleț. Când am cedat eu s-a prins ea de figură.

Era prima la masă și chiar dacă loveam din greșeală două tacâmuri ea se așeza preventiv, să nu cumva să rateze momentul.

Voiai să duci dumicatul la gură, primeai o labă de atenționare. Dacă insistai să mănânci prima se apropia mai mult și îți mai tuflea una. Ori te înecai, ori cedai și ii dădeai domnișoarei. Cam astea erau variantele.

Dacă rămânea ceva pe masă o apuca somnul instantaneu. Cum ieșeam, cum dispăreau toate în neantul burții ei. Apoi se întindea la loc și clipea cu uimire spre noi dacă îndrăzneam să întrebăm ceva.

Papuci. Am avut. Mulți. Nu i-a ros pe toți. Doar câte unul din fiecare pereche. Drăguța de ea.

Și a crescut frumos și bine. I-am făcut cușcă frumoasă sub o salcie în fața bucătăriei. Am împodobit-o cu de toate. Nu a părut impresionată. Cum deschideam ușa, cum se prelingea sub colțar. O lăsam o perioadă, apoi o conduceam la locuința personală.

Am început să mă joc cu ea. Am creat momente doar pentru noi. Mai greu a fost să îi arăt că nu o mai pot căra în brațe. Insista și mă dărâma, iar eu cu greu reușeam să ies de sub ea.

Avem câțiva ani de când ni s-au unit destinele și dragostea plutește în aer.

ASTRIDA

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează